Recunoașterea autocefaliei BOR: Pr. Mihail Săsăujan explică reușita tratativelor diplomatice din 1885

Recunoașterea autocefaliei a fost un subiect complex. Deși autonomia Bisericii noastre era stabilită deja de 17 ani, fiind menționată în Constituția din 1866, formalitatea de a cere recunoașterea ei de Patriarhia Ecumenică putea reprezenta „negațiunea unui trecut întreg”, cum preciza reprezentantul diplomatic român la Constantinopol din acea vreme, Petre Mavrogheni.

Au urmat numeroase discuții între autoritățile române și Patriarhia Ecumenică, textul adresei care solicita autocefalia a suferit mai multe modificări pentru a se păstra „neatinse” drepturile Bisericii noastre.

În final, în data de 25 aprilie 1885, Tomosul patriarhal a fost semnat de Patriarhul Ecumenic și de zece mitropoliți membri ai Sinodului patriarhal și cuprindea câteva idei esențiale:

  • unitatea Bisericii lui Hristos, posibilitatea modificării „afacerilor de administrație eclesiastică și de ordine a demnităților” în cadrul Bisericilor locale, „în vedere cu pozițiunea țărilor”.
  • acordarea binecuvântării și recunoașterea Bisericii Regatului României ca „neatârnată și autocefală, administrându-se de propriul și Sfântul său Sinod, având de președinte pe Înalt Prea Sfințitul și Prea Cinstitul mitropolit al Ungrovlahiei și exarh al României, cel după vremi, nerecunoscând în propria sa administrațiune internă nici o altă autoritate bisericească, fără numai pe capul Bisericii Ortodoxe celei una, sfântă, sobornicească și apostolică, pre Mântuitorul Dumnezeu – omul, care este singura temelie și piatra cea din capul unghiului și întîiul și supremul și veșnicul Arhiereu și Arhipăstor”.
  • proclamarea Sf. Sinod al Bisericii Române, ca „bucurându-se de toate prerogativele și de toate drepturile chiriarhicești inerente unei Biserici autocefale”.
  • datoria acestuia de a pomeni în „sfintele sale diptice, după tradițiunea veche a sfinților și purtătorilor de Dumnezeu părinți”, pe patriarhul ecumenic.
  • datoria Bisericii Ortodoxe Române de a se consulta cu celelalte Biserici ortodoxe autocefale „în toate problemele importante canonice și dogmatice, care au trebuință de o chibzuire mai generală și mai comună, după sfântul obicei al părinților, păstrat de la început”, de asemenea, datoria președintelui Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a trimite gramata sinodală, la instalarea sa, celorlalte Biserici autocefale, acestea având aceeași datorie.

La aceeași dată, Patriarhia Ecumenică trimitea o enciclică, patriarhiilor Ierusalimului și Alexandriei și Bisericilor Ciprului, Rusiei, Greciei, Serbiei și Carlovitzului , informându-le despre recunoașterea autocefaliei Bisericii Române și cerându-le să recunoască frățește Biserica Ortodoxă Română ca autocefală și de sine administrată în toate.

Tratativele diplomatice

Contextului politic și bisericesc din acea vreme s-au adăugat tratativele diplomatice de succes între autoritățile române și Constantinopol, arată Pr. prof. univ. dr. Mihai Săsăujan.

„Secretul tratativelor diplomatice purtate între guvernul României, prin reprezentanții diplomatici români din Constantinopol, și Patriarhia Ecumenică, pentru obținerea recunoașterii canonice a autocefaliei bisericești, a avut efectul unei „lovituri de teatru”, la Constantinopol”, spune Pr. Mihail Săsăujan citând o adresă a ministrului plenipotențiar din Constantinopol, G. M. Ghika către ministrul român de externe, Ion Câmpineanu. 

„Reușita acestor tratative a fost apreciată pozitiv în cercul diplomaților din capitala Imperiului Otoman, mai puțin din partea ambasadei Rusiei. Puterea de stat repurta, desigur, o victorie pe plan politico-bisericesc, care îi întărea poziția în stat, dar care o și responsabiliza în gândirea și construirea, pe mai departe, a proiectului generos de consolidare a României moderne, ce implica și o Biserică ortodoxă națională puternică și unită pentru societatea românească”, a declarat pentru Basilica.ro profesorul Facultății de Teologie din București.

„Guvernul liberal, condus de I. C. Brătianu, a fost, desigur, interesat în modul cel mai direct, de inițiativa Patriarhiei Ecumenice, de recunoaștere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române”.

„Răspunsul pozitiv la propunerea patriarhului Ioachim IV, venea pe fondul interesului întreținerii de relații internaționale cordiale și pe fondul interesului pentru reglementarea relațiilor Bisericii Române cu Patriarhia Ecumenică, prin care Biserica Română să primească un statut oficial canonic recunoscut și de celelalte Biserici ortodoxe autocefale”.

„Desigur, din punct de vedere politic, independența politică de stat reclama, în mod implicit și logic necesar, și independența bisericească”, a explicat părintele semnalând că Ministrul D. A. Sturdza, ministru al Afacerilor Externe (1 august 1882 – 1 februarie 1885) și apoi ministru al Cultelor și al Instrucțiunii Publice (2 februarie 1885 – 1 martie 1888), a avut un rol esențial în coordonarea tratativelor menționate.

Au fost și opozanți români

El a amintit că erau și opozanți politici români care au adus în cadrul dezbaterilor Senatului, argumente împotriva tratativelor diplomatice ale guvernului român cu Patriarhia din Constantinopol.

Din punctul lor de vedere, „recunoașterea” autocefaliei Bisericii Române constituia o încălcare a principiilor fundamentale ale constituției României, cărora nu li s-au recunoscut puterea, cerând consacrarea de la o autoritate străină. Sinodul care reprezenta în stat, Biserica, fiind creat prin lege – „suveranitatea noastră națională”, nu mai avea nevoie, în gândirea acestora, de recunoașterea patriarhului din Constantinopol.

Ierarhia română a avut o atitudine fermă

Pe tot parcursul acestui timp, ierarhii români ortodocși din cadrul Sf. Sinod al Bisericii Române au susținut legitimitatea și necesitatea tratativelor diplomatice purtate pentru recunoașterea autocefaliei bisericești, printr-un act canonic din partea Patriarhiei Eumenice.

„În cadrul dezbaterilor pe această temă, în cadrul Senatului României, episcopul Romanului, Melchisedec Ștefănescu, aducea complimentul său profund Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, ‹care a făcut acest mare bine Ortodoxiei în general și bisericii române în parte›, contestând punctul de vedere al opozanților politici”, spune Pr. Mihail Săsăujan.

Episcopul Melchisedec a arătat „că întregul efort diplomatic venea în întâmpinarea stabilirii unei relații canonice corecte cu Patriarhia Ecumenică, existând, în mod real, interesul pentru unitatea dogmatică și canonică cu celelalte Biserici ortodoxe autocefale și nu izolarea Bisericii române”, explică părintele profesor.

„În cadrul discuțiilor pe marginea textelor autocefaliei, ierarhia ortodoxă română a avut o atitudine fermă, urmărind ca interesele ei directe să poată primi o rezolvare favorabilă”, a subliniat Pr. Săsăujan.

El a mai semnalat că „din motive politice – bisericești, Patriarhia Ecumenică a recunoscut, canonic, deplina independență a Bisericii Române, câștigând, pe această cale, și un partener în proiectul solidarizării și unității Ortodoxiei în spațiul sud-est european”.

Independența bisericească internă

„Începea o perioadă, care se anunța importantă pentru întărirea Bisericii Ortodoxe Române, pentru rolul pe care-l va juca, pe mai departe, în viața credincioșilor români ortodocși și a societății românești, umbrită, însă, în ultimul sfert de veac XIX, de interesele politicianiste, care au avut o influență negativă asupra autonomiei interne bisericești”.

„Puterea de stat, care a acționat pentru obținerea independenței bisericești externe, nu a respectat, în aceeași măsură, și independența bisericească internă”, a precizat părintele profesor.

„Biserica Ortodoxă Română din vechiul regat, rămânea, pe mai departe, o instituție națională de stat, care funcționa pe baza legilor de stat bisericești. Procesul de unificare bisericească, înregistrat în prima jumătate a sec. XX, în contextul unificării politice, după 1 dec. 1918, a adus modificări substanțiale în gândirea statutului de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, autonomiei interne bisericești, acordându-i-se o atenție sporită”.

Sursa foto: Simpozion Dumitru Stăniloae

Sursa: Basilica.ro