Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a sfințit duminică, 06 septembrie 2020, noua biserică a parohiei Vărbilău 2 din județul Prahova. Evenimentul a avut loc la numai 3 ani și 4 zile de la punerea pietrei de temelie, a remarcat Pr. Mihail Peneș, protoiereul Protopopiatului Vălenii de Munte. „Este un moment istoric, deoarece într-o comunitate rurală acest lucru se întâmplă o dată la 150-200 de ani. Să se ridice un nou lăcaș de cult este din ce
În finalul textului evanghelic citit duminică la Sfânta Liturghie se precizează că „piatra pe care au aruncat-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului” (Matei 21:42). Expresia „Piatra din capul unghiului” se referă la Iisus Hristos, a semnalat Episcopul vicar Ieronim Sinaitul la Catedrala Patriarhală. Pentru a clarifica simbolismul duhonvicesc al expresiei, ierarhul le-a oferit credincioșilor prezenți pe Dealul Patriarhiei și câteva detalii tehnice despre piatra din capul unghiului, numită și cheie de boltă. „Legea cea Veche și
„Potrivit Tradiției, Iisus a venit la Nazaret pentru a vesti cuvântul lui Dumnezeu la începutul toamnei. Biserica s-a asociat acestei tradiții și a pus începutul ciclului liturgic, sau al slăvirii lui Dumnezeu în biserică prin sfintele slujbe pe durata unui an, în aceeași zi care amintește de începutul propovăduirii Domnului Iisus Hristos”, a explicat Arhimandritul Clement Haralam la Te Deum-ul oficiat în Catedrala Patriarhală marți, 1 septembrie 2020, prima zi din noul an bisericesc. La momentul cunoscut drept începutul propovăduirii
1 septembrie este prima zi din Anul Nou Bisericesc care, spre deosebire de Anul Nou civil, nu începe la 1 ianuarie. Data de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost împrumutată de la evrei care sărbătoreau anul civil, așa cum se menționează în Sinaxarul din Mineiul zilei de 1 septembrie. Evreii încep calendarul cu luna Tișri, adică cu septembrie. În prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihnă și aduceau Domnului ardere de tot. Potrivit tradiției, Mântuitorul
În ziua sărbătoririi Sf. Ier. Varlaam, Mitropolitul Moldovei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și coordonatorul Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, își serbează ziua onomastică. Cu ocazia acestei zile, Patriarhul Daniel i-a transmis Preasfinției Sale un mesaj de felicitare. Ierarhul s-a născut la 28 octombrie 1960, în localitatea Știubieni, jud. Botoșani, din părinți evlavioși, la botez primind numele Vasile. După cursurile școlii generale, a urmat treapta de liceu la Liceul de cultură generală din Săveni (1975-1977), Seminarul
Regretatul profesor și academician Emilian Popescu va fi înhumat vineri la Mănăstirea Cernica. Slujba înmormântării va fi oficiată începând cu ora 11:00 la biserica Sfânta Vineri din capitală. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu pot să o facă începând cu a doua parte a zilei de miercuri, la biserica bucureșteană, unde va fi depus și prohodit. Biserica „Sfânta Vineri” din cartierul Drumul Taberei a fost unul dintre proiectele de suflet ale regretatului profesor. A fost consilier parohial și
Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a slujit duminică în fața lăcașului de cult ctitorie brâncovenească din centrul Capitalei, la „Kilometrul 0”. „Familia aceasta reprezintă un exemplu peste veacuri”, a spus ierarhul despre Sfinții Brâncoveni la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou. „Dincolo de ctitoria de cultură și de limbă, de ajutorul dat țărilor care erau cotropite de alte stăpâniri și a căror credință strămoșească era pusă în pericol, dincolo de tot ceea ce au creat acest voievod și familia sa, astăzi avem moștenirea
Preasfințitul Părinte Varlaam a oficiat vineri seară, la Catedrala Patriarhală, slujba Prohodului Maicii Domnului, ocazie cu care a vorbit despre taina vieții și a lucrării Preacuratei Fecioare Maria în istoria mântuirii. Ierarhul a subliniat rolul ei de mijlocitoare pentru noi la Fiului dumnezeiesc pe care L-a născut în chip tainic. „Însăși activitatea publică a mântuitorului nostru Iisus Hristos este marcată de o rugăminte a Maicii Domnului”, a spus ierarhul, referindu-se la nunta din Cana Galileii. Deși Mântuitorul nu-i chemase încă
Luni, 10 august 2020, s-au împlinit 17 ani de la plecarea la cele veșnice a misionarului neobosit, Părintele Profesor Constantin Galeriu. „Personalitatea sa rămâne adânc întipărită în memoria Bisericii şi a ţării, ca părinte de familie, ca preot de parohie şi ca profesor de înaltă conştiinţă pedagogică şi misionară”, așa cum a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Părintele Galeriu s-a născut în data de 21 noiembrie 1918 în satul Răcătău-Răzeși din județul Bacău. După încheierea studiilor teologice a fost numit
„Dacă suntem îngenuncheați de greutățile vieții, de ispite, să nu pregetăm a ne adresa Domnului nostru Iisus Hristos: Doamne, scapă-mă!”, a îndemnat duminică Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul. „Nădăjduim că în judecata Lui divină și în rațiunile pe care le are ne conduce la ceea ce este mai potrivit și care scapă înțelegerii noastre”, și-a exprimat speranța Părintele Episcop. Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a oficiat în 9 august Sfânta Liturghie la „Baldachinul Sfinților” situat în curtea Catedralei Patriarhale din București



