Despre frica de moarte și despre sensul existenței noastre – Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu la Denie
În contextul actual, când „frica de moarte pare să cunoască cote alarmante”, Părintele Profesor Constantin Pătuleanu a propus la finalul Deniei de luni seară o discuție despre sensul existenței noastre. „Este învierea sensul existenței noastre? Dacă da, atunci ne înscriem pe o traiectorie ascendentă a destinului omului. Dacă însă moartea este finalul vieții, neființa și neantul, atunci ne înscriem pe o traiectorie defetistă și scoborâtoare, întru adâncurile neființei”, a spus Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu. „Mântuirea, iubiți credincioși, este o
În aceste zile Mântuitorul nu vrea doar să ne ţină mai strâns de El, ci şi unii de alţii: Pr. Prof. Ştefan Buchiu
Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a fost cel care a predicat duminică în Catedrala Patriarhală la finalul Deniei din Sfânta și Marea Luni. Aceasta a fost prima denie din Săptâmâna Sfintelor Pătimiri. În cuvântul său, Părintele Profesor a ținut să precizeze că în săptămâna pe care o avem înainte „noi urcăm Golgota cu Mântuitorul Iisus Hristos”. „Noi în chip spiritual, El în chip fizic; noi smerindu-ne și căindu-ne de ceea ce am
Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost purtate în procesiune pe străzile Capitalei | VIDEO
Duminică, 05 aprilie 2020, după oficierea Sfintei Liturghii, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost scoase din Catedrala Patriarhală și purtate în procesiune pe străzile Capitalei. Procesiunea restrânsă, formată din 3 autovehicule, a fost condusă de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul. De pe Dealul Patriarhiei, moaștele și icoana Sfântului Dimitrie au fost duse spre Spitalul Municipal – Politehnica – Mihai Bravu până la Spitalul „Victor Babeș”, unde a avut loc o primă oprire și a fost rostită o ectenie și
PS Timotei Prahoveanul la Canonul Mare: Toți sfinții Bisericii ne îndeamnă la liniște, la viață tihnită și la iubire
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat miercuri seară slujba Canonului Mare la Catedrala Patriarhală, în prezența câtorva clerici și psalți din Tronos, în condițiile permise de actuala criză medicală. În cuvântul rostit la final, ierarhul a transmis câteva încurajări și a îndemnat la liniște și iubire, la evitarea disputelor și la fapte bune față de semeni. „Biserica în aceste zile înalță rugăciuni fierbinți către Preamilostivul Dumnezeu. El este nădejdea celor fără de nădejde, el este bucuria celor întristați”, a spus
Preasfințitul Timotei Prahoveanul: Dumnezeu, prin „fie”, a creat lumea, iar prin același cuvânt Fecioara a reîntemeiat-o
Preasfințitul Părinte Timotei a slujit de sărbătoarea Bunei Vestiri la Catedrala Patriarhală istorică din București. În cuvântul său, el a explicat înnoirea lucrată în lume prin Pururea Fecioara Maria, Născătoarea lui Dumnezeu Întrupat, Care este „singurul lucru nou de sub soare”. „Pe lângă tristețea firească a momentelor pe care le trăim, astăzi este o zi de mare și negrăită bucurie”, a spus el, adăugând că „sărbătoarea ne îndeamnă pe toți la meditație profundă” cu privire la iubirea lui Dumnezeu, Care
Comemorare la FTOUB: 10 ani de la plecarea la cele veșnice a părintelui profesor Dumitru Popescu
Pr. Acad. Dumitru Popescu a fost comemorat marți, 10 martie 2020, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București (FTOUB) cu ocazia împlinirii unui deceniu de la plecarea sa la cele veșnice. Profesorii și studenții facultății s-au rugat pentru sufletul părintelui Dumitru Popescu în Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar. La finalul slujbei, Pr. Prof. Ștefan Buchiu l-a elogiat pe Pr. Dumitru Popescu numindu-l „un autor de valoare care a deschis teologia către misiunea Bisericii”. „Rămâne pentru noi o figură proeminentă a
Credincioșii sunt invitați să trimită mărturii despre minunile Sfântului Dimitrie cel Nou în viața lor
Când ni se întâmplă lucruri minunate, devenim noi înșine mărturie vie a minunii. Iar dacă Dumnezeu lucrează minunea în viața noastră, suntem datori să mărturisim lucrarea Lui, să transmitem Binele de știut, pentru ca și alții să se întărească în credință. De-a lungul timpului, slujitorii Catedralei Patriarhale, aflați mereu în apropierea moaștelor Sfântului Dimitrie Basarabov, au ascultat multe relatări despre lucrarea lui în viața unor credincioși. Unii chiar au fost martori la minuni. În 1989, după slujba Sfântului Maslu, un
Sacrificiul foștilor deținuți politici, lucrul cel mai nobil din perioada comunismului – PS Varlaam Ploieșteanul
În contextul celebrării Zilei Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 în România, la Monumentul Luptei Anticomuniste din Piața Presei din Capitală au fost oficiate luni o slujbă de pomenire și o ceremonie militară. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, care a subliniat că sacrificiul foștilor deținuți politici este „lucrul cel mai nobil din perioada comunismului”. „Toți acești deținuți politici au fost animați în aceeași măsură de dragostea de neam
Chemare la discernământ și echilibru în Post – PS Timotei Prahoveanul
La finalul ultimei părți din Canonul Mare, Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a evocat pentru credincioșii din Catedrala Patriarhală o încercare a părinților egipteni din secolul 4 de a stabili care este cea mai mare virtute. „Marii părinți din pustiul Egiptului, adunați în jurul Sfântului Antonie, cunoscutul nevoitor, au făcut sfat o zi și o noapte întreagă petrecând în rugăciune și discuții duhovnicești”, a spus PS Timotei Prahoveanul la slujba de joi seară, 5 martie 2020. „Fiecare a arătat o întâietate
Personajele amintite în treacăt la Canonul Mare trebuie cunoscute prin lectură, spune PS Varlaam Ploieșteanul
În a doua seară din Post, la slujba Canonului Mare, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a atras atenția că imnul compus de Sfântul Andrei Criteanul ne prezintă o serie de personaje biblice care trebuie cunoscute mai profund prin lectură. Sfântul Ierarh Andrei al Cretei și cei care au adus ulterior completări slujbei Canonului Mare pun în atenție exemple de urmat și exemple de evitat în lupta noastră de edificare spirituală. „Acest Canon se numește «Mare» pentru că într-un număr limitat