Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor a evocat miercuri seară, la Catedrala Patriarhală, personalitatea Sfântului Andrei Criteanul. Preasfinția Sa a oficiat Pavecernița Mare, în cadrul căreia a fost citită a treia parte a Canonului Mare. „Dacă autorul acestui canon a fost cunoscut drept un mare tâlcuitor al cuvintelor Scripturii, drept un mare autor de omilii și imnograf, dintre toate a rămas în amintirea Bisericii, într-o perioadă atât de importantă a acestui urcuș duhovnicesc de la începutul Postului Mare, prin
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, îndeamnă, în prima zi a Canonului Mare a Sfântului Andrei Criteanul, la curățirea sufletului prin lacrimi de pocăință. Episcopul vicar patriarhal a săvârșit Pavecernița Mare și Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Patriarhală. Preasfinția Sa a subliniat că această perioadă a Postului Mare este un dar al milostivirii lui Dumnezeu, care îi cheamă pe credincioși la trezire duhovnicească și la întoarcere sinceră către El. „Ne conștientizează cu privire la starea noastră duhovnicească și
„Când ceri iertare cuiva pentru oarecare greșeli, ceri iertare lui Hristos”, a spus duminică Părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, la Vecernia iertării. Arhimandritul a explicat că iertarea „este un act de smerenie și de milostenie”. „A ierta înseamnă și a întinde o mână de speranță sau salvare celui iertat, din dragoste față de semeni. De asemenea, a cere iertare înseamnă a te smeri în fața celuilalt, precum și în fața lui Dumnezeu”, a precizat Arhim. Clement
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a subliniat duminică importanța Patriarhului Justinian în istoria ortodoxiei românești, afirmând că „a fost chemat de Dumnezeu să ghideze corabia Bisericii în vremurile cele mai tulburi”. PS Varlaam Ploieșteanul a evocat personalitatea Patriarhului Justinian cu ocazia pomenirii săvârșite la împlinirea a 125 de ani de la nașterea celui de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Episcopul vicar patriarhal a subliniat câteva dintre realizările Patriarhului Justinian în perioada păstoririi sale. „Dacă în celelalte țări
„Postul Mare este o ofrandă, o jertfă a noastră adusă lui Dumnezeu”, a explicat duminică Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. Preasfinția Sa a precizat că pentru a fi plăcută lui Dumnezeu, ofranda noastră trebuie însoțită de iertarea semenilor noștri. „Postul de 40 de zile este o ofrandă, este o jertfă a noastră adusă lui Dumnezeu, din dragoste față de Dumnezeu
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a subliniat duminică la Paraclisul Catedralei Naționale că iertarea este „cheia care deschide toate celelalte virtuți” și că „postul fără iertare devine formalism”. „Iertarea nu este un detaliu secundar al vieții duhovnicești; este condiția ei. Postul fără iertare devine formalism. Rugăciunea fără iertare devine cuvânt gol. Milostenia fără iertare devine gest exterior. Iertarea este cheia care deschide toate celelalte virtuți”, a subliniat ierarhul. Preasfinția Sa a evidențiat, în Duminica Izgonirii lui Adam din
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a sfințit duminică pictura lăcașului de cult al Parohiei Parcul Călărași din Sectorul 2 al Capitalei. Episcopul vicar patriarhal a explicat că la baza cultului cinstirii icoanelor stă întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. „Dumnezeu, Cel necuprins cu mintea, Cel nevăzut, Cel mai presus de lumea materială, prin nașterea Fiului Său s-a lăsat văzut”. Ierarhul a felicitat comunitatea și pe clerici pentru restaurarea picturii lăcașului de cult: „Să ne bucurăm cu toții că Sfinții, zugrăviți
Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Biserica Domnița Bălașa – Paraclis Patriarhal, din Capitală, unde a explicat că „judecata este întâlnirea libertății omului cu libertatea lui Dumnezeu”. „Dumnezeu respectă libertatea noastră de a-L iubi sau de a nu-L iubi. El respectă și libertatea noastră de a ne iubi pe noi sau pe semenii noştri! Dar, în ziua Judecății de Apoi, Dreptul Judecător, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Creatorul vieții şi al omului, ne va arăta
„Dacă cineva a arătat milă, se va întâlni cu mila, cu milostivirea lui Dumnezeu în ziua cea din urmă a judecății”, a subliniat duminică, la Catedrala Patriarhală, Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Preasfinția Sa a explicat Evanghelia Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, subliniind că cei care fac milostenie vor primi răsplată în Ceruri. „Dacă cineva a primit în casa lui un străin, dacă a hrănit pe cineva flămând și dacă a mers în temniță și la spital pentru a fi
Părintele Ștefan Sfarghie, Consilier Patriarhal Coordonator la Publicațiile Lumina din cadrul Sectorului comunicații și relații publice al Administrației Patriarhale și slujitor al Parohiei Zlătari din Capitală, a fost instalat duminică în funcția de paroh al acestei comunități. Părintele Ștefan Sfarghie primește astfel ștafeta conducerii parohiei de la Părintele Consilier Patriarhal Onorific Nicolae Dascălu, căruia i-a urmat de curând și la conducerea Publicațiilor Lumina. Ceremonia a avut loc după Sfânta Liturghie, în prezența Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a



