Sfântul Serafim ne îndeamnă la contemplarea lui Dumnezeu în mijlocul creației – PS Timotei Prahoveanul
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit vineri în cadrul omiliei rostite la Biserica „Sfântul Nicolae” – Tabacu din București despre viața Sfântului Serafim care „este un îndemn la contemplarea lui Dumnezeu în mijlocul creației”. „Sfântul Serafim ne îndeamnă pe toți la multă nevoință, la perioade trăite în liniște, la contemplarea bucuriei lui Dumnezeu în mijlocul creației”, a spus ierarhul. Din viața Sfântului Serafim de Sarov, a menționat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, „învățăm lucruri deosebit de importante pentru viața duhovnicească
Se împlinesc 151 ani de la naşterea Patriarhului Miron Cristea
Joi, 18 iulie, se împlinesc 151 ani de la naşterea Patriarhului Miron Cristea. Patriarhul Miron Cristea s-a născut în 18 iulie 1868, la Topliţa, în judeţul Harghita. Şi-a legat numele în primul rând de Episcopia Caransebeşului unde a păstorit vreme de 9 de ani. Din 1920 a fost mitropolit primat până în anul 1925, iar în perioada 1925-1939 Patriarh al României. A fost, pentru o vreme, şi membru al regenţei, perioada 1927-1930, iar în ultimii doi ani ai vieţii prim
Sărbătoarea aflării moaștelor Sfântului Serafim de Sarov la Biserica Tabacu din Capitală (Program)
Sfântul Serafim de Sarov va fi cinstit vineri în biserica bucureșteană care deține din 2017 un fragment din moaștele ascetului rus a căror descoperire este serbată în fiecare an în data de 19 iulie. Programul liturgic va începe în ajunul sărbătorii, joi seara, de la 18:00, când vor fi săvârșite Vecernia cu Litia și apoi Utrenia. Vineri dimineață, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va oficia Sfânta Liturghie începând cu ora 08:00. În Biserica „Sfântul Nicolae” –
Capela Cimitirului Izvorul Nou din cartierul bucureștean Dristor și-a serbat hramul
Capela Cimitirului Izvorul Nou din București, închinată Sfinților Mucenici Epictet și Astion și-a serbat luni hramul secundar. Edificiul religios este situat într-unul dintre cele mai vechi cimitire ale capitalei. „Credincioșii au multă evlavie la Sfinții Epictet și Astion pentru că este foarte multă nevoie de mângâiere pentru sufletele întristate și îndoliate ale celor care au pierdut pe cei dragi. În afara faptului că sfinții sunt mucenici, sunt și doctori fără de arginți de la care luăm puterea să încercăm să
Părintele Mihai-Cristian Popescu este noul protopop al Protoieriei Sectorul 2 Capitală
Părintele Mihai-Cristian Popescu este noul protopop al Protopopiatului Sectorul 2 Capitală. El a fost instalat marţi în cadrul ședinței de evaluare a activităților instituției. Numirea noului protopop a avut loc în urma încheierii mandatului Părintelui Protopop Ioan Popescu. În cuvântul rostit cu ocazia instalării, Părintele Consilier eparhial Dumitru Ştefănescu de la Sectorul Administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor a prezentat câteva dintre responsabilităţile unui protopop. „Protopopul trebuie să vegheze întreaga activitate din fiecare unitate de cult din cadrul Protoieriei”. El trebuie să
În satul Dârvari va fi construită o nouă biserică
În satul prahovean Dârvari, comuna Valea Călugărească, va fi construită o nouă biserică. Piatra de temelie a viitorului locaș de cult a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Episcopul le-a vorbit sutelor de credincioși care au participat la eveniment despre importanța implicării în lucrările de edificare a unui nou locaș de cult. „Atunci când se dorește zidirea unei biserici mai și mai frumoasă decât cea care a fost într-un loc îndeamnă că mai sunt
Preoţi hirotesiţi duhovnici de Patriarhul României. Cele trei virtuţi principale ale duhovnicului
Patriarhul României a hirotesit miercuri întru duhovnic 15 preoţi din Arhiepiscopia Bucureştilor. După slujba oficiată în Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Patriarhul a enumerat cele trei mari virtuţi pe care trebuie să le dobândească un părinte duhovnic. Iubirea milostivă a Tatălui Care se bucură când un păcătos se întoarce la Dumnezeu, Lumina Evangheliei lui Hristos, Căldura Duhului Sfânt care vine din rugăciune. Părintele Patriarh le-a explicat tinerilor duhovnici că „foarte adesea oamenii ştiu în teorie ce
Ie şi Liturghie la biserica „Sf. Dumitru”-Poștă din centrul Capitalei
Mai mulţi credincioşi au venit duminică în ie la Sfânta Liturghie oficiată la Paraclisul Universitar „Sfântul Dumitru”-Poștă din Centrul Vechi al Capitalei. Ei au venit purtând tradiţionala ie românească la propunerea parohiei care a organizat a doua ediţie a evenimentului „În IE la LiturghIE – Păstrăm tradiția vie”. Tot în cadrul acestei manifestări dedicate Zilei Universale a Iei, au fost acordate premii pentru cele mai frumoase costume populare. Cadrele deosebite surprinse la eveniment au fost publicate pe contul de facebook
Părintele Nicolae Achimescu a fost pomenit la Biserica „Sfânta Ecaterina” – Paraclis Universitar din Capitală
Părintele Nicolae Achimescu a fost pomenit la Biserica „Sfânta Ecaterina” – Paraclis Universitar din Capitală. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă. În cuvântul rostit la finalul slujbei, Părintele Profesor Ștefan Buchiu a evocat personalitatea și activitatea Părintelui Nicolae Achimescu, amintind şi de „Centrul de dialog inter-religios pe care l-a creat la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi pe care l-a condus cu multă înţelepciune”. Părintele profesor Nicolae Achimescu, specialist renumit în istoria
Patriarhul României a sfinţit Catedrala Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit luni Catedrala Mitropolitană onorifică Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti. După sfinţire au fost acordate mai multe ordine şi distincţii pentru cei care au sprijinit lucrările de restaurare şi reconsolidare din ultima perioadă. Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a primit Ordinul Sfântul Ioan Gură de Aur pentru ierarhi, iar părintele Ionuţ – Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, a primit Crucea Patriarhală pentru clerici. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul