IPS Casian: Ce poate să fie mai deplin ca dar în viaţa aceasta decât credinţa şi viaţa curată pe care le-a moştenit Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou?
În seara zilei de 26 octombrie 2016 Slujba de Priveghere a fost oficiată la Catedrala Patriarhală în cinstea Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, sărbătorit mâine. Sfânta slujbă a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, informează Agenţia de ştiri Basilica. La finalul Vecerniei cu Litie, înaintea Utreniei, ierarhul a rostit un cuvânt pelerinilor prezenţi în Catedrala Patriarhală şi pe Colina Patriarhiei în care le-a vorbit despre viaţa Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Sfântul Cuvios Dimitrie
Protoieria Sector 3 Capitală alături de pelerinii de pe Dealul Patriarhiei
Protoieria Sector 3 Capitală este alături de pelerinii veniți să se închine la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și al Sfântului Apostol Întâiului Mucenic și Arhidacon Stefan, informează Agenţia de ştiri Basilica. Credincioșii prezenți au primit hrană caldă pe timpul zilei, în acest sens au fost pregătite 2000 de porții de sarmale de post cu mămăliguță și ardei iute. De asemenea, pe timpul nopții, pelerinii vor fi serviți cu ceai și cafea. Porțile de sarmale au fost
Fragmente din moaștele sfinților de la Niculițel la Biserica „Sfântul Dumitru” din cartierul Colentina
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat marți, 25 octombrie 2016, la Biserica Sfântul Dumitru din cartierul Colentina, slujba de sfințire a baldachinului unde vor fi așezate spre închinare fragmente din moaștele Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel, informează Agenţia de ştiri Basilica. De asemenea, Preasfinția Sa a sfințit atât icoana în care sunt reprezentați cei patru sfinți dobrogeni, cât și racla în care vor fi așezate fragmente din sfintele moaște. Totodată, cu acest prilej
Mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic. 25 de ani de la alegerea şi întronizarea Sanctităţii Sale
Bucureşti, 22 octombrie 2016 Sanctităţii Sale BARTOLOMEU, Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă, Patriarh Ecumenic Sanctitatea Voastră, Iubit frate şi împreună slujitor, Cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a alegerii (22 octombrie 1991) şi a întronizării Sanctităţii Voastre (2 noiembrie 1991) ca cel de al 270-lea Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, Vă adresăm un frăţesc şi respectuos mesaj de felicitare. Personalitatea şi activitatea intensă a Sanctităţii Voastre, atât în viaţa bisericească, cât şi în alte domenii
Liturghie arhierească la Patriarhie în ziua cinstirii Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este cinstit astăzi, 26 octombrie, în Biserica Ortodoxă. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Părinte Gabriel, Mitropolit de Nea Ionia și Filadelfia, a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, informează Agenţia de ştiri Basilica. Alături de Înaltpreasfinţia Sa au slujit următorii ierarhi: Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi; Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Ortodox al Oradiei; Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei; Preasfinţitul Părinte Mihail
Slujbă de Priveghere la Patriarhie: Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, cinstit pe Colina Bucuriei
Sute de credincioşi au participat în această seară, 25 octombrie 2016, pe Dealul Patriarhiei, la slujba Privegherii închinată Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Slujba a fost oficiată, în altarul de vară al Catedralei Patriarhale, de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează Agenţia de ştiri Basilica. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Facultăţii de Teologie Justinian Patriarhul din Bucureşti. În cuvântul său, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul
Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. PS Varlaam Ploieșteanul le-a vorbit credincioșilor despre binecuvântările aduse de cinstirea sfinților
Pelerinajul la Moaștele Sfântului Dimitrie, Ocrotitorul Bucureștilor, continuă. În această dimineață de 25 octombrie 2016 credincioșii s-au închinat la racla cu sfintele moaște așezate lângă Catedrala Patriarhală și au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrală de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, informează Agenţia de ştiri Basilica. În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit despre cum s-a dezvoltat cultul sfinților în Biserică. De fiecare dată când un creştin era ucis de către păgânii persecutori trupul lui era înmormântat la un
Patriarhul României l-a felicitat pe Majestatea Sa Regele Mihai I cu prilejul aniversării zilei de naștere
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu prilejul aniversării zilei de naştere a Majestății Sale, Regelui Mihai I al României: Majestății Sale, Regelui Mihai I al României Majestatea Voastră, Cu prilejul aniversării zilei de naştere, avem deosebita bucurie de a Vă adresa alese urări de sănătate dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu. Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Dăruitorul vieţii şi al tuturor binefacerilor, să pogoare în sufletul şi viaţa Majestăţii Voastre belșug de roade alese şi binecuvântate! Întru
Mesaj de felicitare adresat Patriarhului Teodor al II-lea al Alexandriei. 12 ani de la întronizare ca Întâistătător al Bisericii Alexandriei şi Întregii Africi
Patriarhul României şi Patriarhul Alexandriei 24 octombrie 2016 Preafericirii Sale TEODOR al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi Preafericirea Voastră, La cea de a douăsprezecea aniversare de la întronizarea Preafericirii Voastre ca Întâistătător al Bisericii Apostolice a Alexandriei şi Întregii Africi, Vă adresăm urări de sănătate şi ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să vă dăruiască multe bucurii duhovniceşti. În numele membrilor Sfântului Sinod, al clerului şi al credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, Vă dorim ani binecuvântaţi în
Pelerinajul continuă la Patriarhie. Slujba de Priveghere în cinstea Sf. Nectarie
Pelerinajul continuă pe Dealul Patriarhiei. Numeroşi credincioşi aşteaptă la rând pentru a aduce cinstire sfintelor moaşte aşezate spre închinare în baldachinul de pe Colina Bucuriei. De asemenea, pelerinii prezenţi pe Dealul Patriarhiei participă la slujbele săvârşite în Catedrala Patriarhală. În data de 24 octombrie, începând cu ora 18:00, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, a oficiat Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie, informează Agenţia de ştiri Basilica. Alături de ierarh a slujit un sobor de preoţi şi diaconi