Întâlnire cu reprezentanţii mass-media ai Eparhiilor ortodoxe din ţară
Reprezentanții mass-media ai Eparhiilor ortodoxe de pe teritoriul României participă joi şi vineri (03 – 04 martie 2016) la o întâlnire cu reprezentanții Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române. Evenimentul are loc la Centrul pentru Formare Continuă Dumitru Stăniloae din Capitală, informează Agenţia de ştiri Basilica. În cadrul întrevederii de ieri, 03 martie 2016, organizată de Centrul de Presă BASILICA, a fost evaluată comunicarea actuală a Bisericii și au fost căutate metode noi pentru a răspunde nevoilor și întrebărilor
Tineri ortodocşi întruniţi la Mănăstirea Caraiman
La Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mă­năs­tirea Caraiman, voluntari ai Asociaţiei Studenţilor Teologi Ortodocşi (ASTO) s-au întrunit, în perioada 26-28 februarie, în cadrul proiectului „Studenţi în formare”, coordonat şi iniţiat de preşedintele asociaţiei, Mihai Paraschiv. Această acţiune s-a desfăşurat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, informează Ziarul Lumina. Timp de trei zile, voluntarii asociației au fost angrenați într-un ciclu dinamic de activități, precum drumeții, team buildinguri sau jocuri sportive, toate având ca scop con­știen­tizarea și dezvoltarea capa­cității de a
Acțiunea „Dăruind vei dobândi”, la Biserica Olari din Capitală
Biserica Olari din București si Centrul Social Educațional ADORNO vor organiza, sâmbătă, 05 martie 2016, acțiunea socială Dăruind vei dobândi, informează Agenţia de ştiri Basilica. Activitatea organizată cu prilejul zilei de Pomenire a morţilor (Moşii de iarnă) are drept scop oferirea de daruri copiilor din Parohia Bisericii Olari. Persoanele care doresc să ofere alimente și alte produse sunt rugate să le aducă la Biserica Olari din str. Olari nr. 6, Calea Moşilor, ambalate cat mai compact. După săvârșirea Sfintei Liturghii
Expoziţia de pictură „Pentru viață” la Muzeul Național al Satului
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” va avea loc duminică, 06 martie 2016, începând cu ora 12:30, vernisarea expoziției de pictură intitulată „Pentru viață”, informează Agenţia ştiri Basilica. Expoziția reunește 50 de desene, realizate de copii din diferite grădinițe și școli din București, sub îndrumarea profesoarei Cosmina Dragomir. Evenimentul se desfăşoară în contextul manifestărilor Luna pentru viaţă 2016. În cadrul evenimentului vor rosti alocuţiuni: Cornel Dumitrescu, sociolog, și Raluca Băloiu, curatorul expoziției. La finalul vernisajului, violonistul Bogdan Gogoncea va
Patriarhul României: „Părintele duhovnic este un medic care tratează răni sufleteşti”
17 preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor au fost hirotesiți duhovnici miercuri, 02 martie 2016. Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în paraclisul istoric al reședinței patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, informează Agenţia de ştiri Basilica. Părintele duhovnic este un medic care tratează răni sufleteşti În cuvântul de învățătură, Preafericirea Sa le-a vorbit celor prezenţi despre responsabilitatea duhovnicului. Patriarhul României a evidenţiat faptul că aceasta este „o responsabilitate foarte mare și în același timp
Să ne rugăm pentru însănătoșirea Regelui!
Am aflat cu îngrijorare de agravarea stării de sănătate a Majestății Sale Regele Mihai I al României, personalitate–simbol a istoriei poporului român şi a demnității naţionale. De aceea, ne rugăm lui Dumnezeu, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, să-i aline suferința şi să-i dăruiască sănătate. În același timp, îndemnăm pe toți cei care prețuiesc personalitatea Majestății Sale să înalțe rugăciuni, împreună cu familia regală, pentru însănătoșirea sa. † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Examen de duhovnicie în Arhiepiscopia Bucureştilor
În Biserica Ortodoxă, pentru a deveni duhovnic, preotul trebuie să treacă un examen în cadrul căruia i se verifică aptitudinile pastorale, dar și maturitatea duhovnicească. Douăzeci şi patru de preoți din Arhiepiscopia Bucureştilor au susținut miercuri, 02 martie 2016, examenul de duhovnicie, în fața unei comisii reunite la Centrul eparhial din Capitală, informează Agenţia de ştiri Basilica. Din comisia prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, au mai făcut parte și profesori de la Facultatea de Teologie
Un nou consilier cultural la Arhiepiscopia Bucureştilor
Din data de 1 martie 2016, funcția de consilier eparhial la Sectorul cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor va fi preluată de părintele prof. univ. dr. Mihail-Simion Săsăujan. Părintele Mihail-Simion Săsăujan este profesor la disciplina istoria Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și paroh la Biserica Albă din Capitală, informează "Ziarul Lumina". S-a născut la 9 mai 1967 şi a absolvit Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1990), apoi cursurile de masterat (1994)
„Marşul pentru viaţă” susţinut de Patriarhia Română şi în 2016
În data de 26 martie, Marşul pentru viaţă 2016 se va desfăşura în peste 100 de oraşe din România şi Republica Moldova, informează Agenţia de ştiri Basilica. Marşul pentru viaţă, devenit o tradiție a ultimilor ani, are sprijinul Patriarhiei Române şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Asociația Studenți pentru Viață, iniţiatorul demersului, susține că mesajul pe care vrea să îl transmită prin tema acestui an, „Pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie”, are scopul de a trage un semnal de alarmă
Sacru și științific reunite într-o colecție muzeală
Când nu avem prea multe motive de a ne mândri cu prezentul, istoria poate constitui un model de inspirație și mobilizare. Prin cu­noașterea trecutului și a valorilor care ne‑au șlefuit putem înțelege menirea noastră. O che­mare la trezire și la cunoașterea adevărată o poate constitui o co­lec­ție muzeală, iar atunci când aceasta este alcătuită din obiec­te de patrimoniu cu valoare sacră efectul este benefic. Despre colecția de artă a Patriarhiei Române de la Mănăstirea Antim din Capitală, care va fi