Patriarhul României a oficiat Sfânta Liturghie la Rădăuţi
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a oficiat sâmbătă, 07 noiembrie 2015, Sfânta Liturghie la mănăstirea Intrarea Maicii Domnului în Biserică, din Rădăuţi. Slujba a fost săvârşită pe o esplanadă special amenajată în curtea aşezământului monahal, după târnosirea lăcaşului de cult al mănăstirii, informează Agenţia de ştiri Basilica. Alături de Patriarhul României au mai slujit şi următorii ierarhi: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor; Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului; Preasfinţitul Părinte
Sfinţirea bisericii mănăstirii „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, din Rădăuţi
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a târnosit sâmbătă, 07 noiembrie 2015, biserica mănăstirii Intrarea Maicii Domnului în Biserică, din Rădăuţi. Alături de Preafericirea Sa au slujit mai mulţi ierarhi ai Bisericii noastre, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi din ţară, după cum informează Agenţia de ştiri Basilica. Soborul de ierarhi a fost alcătuit din: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor; Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim
Călăuzele netrupești ale oamenilor
Dacă în Vechiul și Noul Testament, ca și în viețile sfinților, îngerii reprezentau prezențe familiare, pentru omul contemporan secularizat, aceștia au devenit mai curând „ființe imaginare”. În fiecare an, la 8 noiembrie, Sfânta Biserică îi cinstește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și soborul tuturor Sfinților Îngeri împreună cu ei. Încă din veacul al cincilea s-a păstrat în Tradiția Bisericii ca dată de sărbătorire a cetelor îngerești această zi, praznicul răspândindu-se cu repeziciune în tot Răsăritul creștin. Tradiția Bisericii ne
Sfântul Nectarie face parte din viaţa noastră
Ce poate face suferinţa mai uşor de purtat...? Cine îl poate ajuta, în zbuciumul de fiecare zi, pe omul modern să ducă mai uşor greul şi neajunsurile cotidianului...? Mângâierea şi alinarea, cine le poate picura în inimile obosite de întrebări şi căutări? Secolul XXI a adus multe facilităţi pentru omul modern, surprinzătoare şi inedite. Dar leac pentru suferinţă şi boală incurabilă n-a găsit încă. Şi totuşi, Dumnezeu prin sfinţii Săi face posibil acest lucru. Undeva, pe o mică insulă din
Sfinţirea Așezământului de copii „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți
Patriarhul României a sfințit, vineri seara (06 noiembrie 2015), Așezământul de copii Sfântul Ierarh Leontie din Rădăuți. Prima zi a vizitei pastorale în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a început ieri, 06 noiembrie 2015, vizita pastorală în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. În deschiderea vizitei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a fost întâmpinat, în Biserica Aşezământului de copii Sfântul Ierarh Leontie din Rădăuţi, de mai mulţi ierarhi ai Bisericii noastre, clerici şi credincioşi din Arhiepiscopia Sucevei
Rugăciune pentru pace şi unitate, la Patriarhie
Numeroşi credincioşi au fost prezenţi vineri, 06 noiembrie 2015, pe Colina Bucuriei unde s-au rugat pentru pace şi unitate. În această seară, la Catedrala Patriarhală, începând cu ora 18:30, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Acatistul Bunei Vestiri şi Taina Sfântului Maslu, informează Agenţia de ştiri Basilica. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale, dirijat de Arhid. Mihail Bucă. La Catedrala
Vizita Patriarhului României în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, efectuează în perioada 06-08 noiembrie 2015 o vizită pastorală în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, informează Agenţia de ştiri Basilica. Unul dintre cele mai mari orfelinate din România a fost sfinţit de Patriarhul României În prima zi a vizitei, vineri, 06 octombrie 2015, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a sfinţit Aşezământul de copii Sfântul Ierarh Leontie din Rădăuţi. Această instituţie de ocrotire socială, construită la iniţiativa părintelui Arhimandrit Iustin Dragomir, stareţul mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, este destinată
Editorial: Dialog cu imposibilul
M‑aș bucura, ca preot, ca ortodox și cetățean al României, să port mereu dialoguri posibile. Cu Invizibilul și cu fratele meu, contemporan, în aceeași bucurie a dragostei dornice să comunice dragoste. Din nefericire, atunci când îmi revăd fișele de lectură legate de comunicarea cu seculariștii, constat, nu fără durere, că sunt în imposibilitate de a comunica gândurile mele. O zic cu respect, cu drag și responsabilitate. Sunt crescut într‑o vreme a comunismului anilor 1980‑1989, în care cultura filosofică și materialist‑dialectică
„Moşii de toamnă” la Catedrala Patriarhală
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută în tradiţia românească şi ca Moşii de toamnă. Sâmbătă, 07 noiembrie 2015, în toate locaşurile de cult, după Sfânta Liturghie a fost oficiat astfel şi parastasul pentru cei trecuţi la Domnul, informează Agenţia de ştiri Basilica. Slujba Parastasului la Catedrala Patriarhală La Catedrala Patriarhală, Slujba Parastasului a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de
Rugăciune pentru pace şi unitate la Catedrala Patriarhală
Rugăciunea pentru pace şi unitate a fost oficiată şi sâmbătă, 07 noiembrie 2015, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Numeroşi credincioşi şi clerici s-au rugat, şi în această seară, împreună cu slujitorii Catedralei. Slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos a fost oficiată de părintele Arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, informează Agenţia de ştiri Basilica. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhal. Aceasta este a treia