Pelerini francezi în vizită la Patriarhia Română
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit, ieri, 26 mai 2015, vizita unui grup de pelerini din regiunea franceză Nantes. Ei efectuează un pelerinaj la mănăstirile și bisericile din sudul României. În cadrul întrevederii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, le-a vorbit pelerinilor despre însemnătatea unui pelerinaj și le-a mulţumit pentru buna colaborarea cu parohia ortodoxă română din Nantes: „Dânşii ne oferă o capelă în care parohia ortodoxă române slujeşte la Nantes, însă această capelă este provizorie deoarece comunitatea ortodoxă
Concert al tinerilor de la Biserica „Sfântul Nicolae“-Dintr-o Zi
Duminică, 24 mai, după Sfânta Liturghie, Departamentul pentru tineret al Bisericii „Sfântul Nicolae“-Dintr-o Zi din Bucureşti a oferit credincioşilor prezenţi la slujbă un concert instrumental intitulat „Tinerii Bisericii vă (în)cântă“, informează "Ziarul Lumina". Evenimentul a avut loc la Elite Art Gallery, în vecinătatea bisericii. Sprijinul generos al gazdelor concertului a contribuit la reuşita acestui proiect al parohiei. În faţa numeroşilor credincioşi ai bisericii s-au aflat trei tinere care s-au pregătit intens pentru această întâlnire: Nectaria Vlăescu (pian), Alina Atanasiu (flaut)
Sfântul Ioan Rusul, grabnic vindecător de boli
În data de 27 mai, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ioan Rusul, mărturisitor al credinţei creştine ortodoxe, care s-a proslăvit prin răbdare, smerenie şi bunătate la începutul secolului al XVII-lea, fiind în robie la un stăpân turc. Sfântul Ioan este iubit de credincioşi pentru grabnicul ajutor pe care-l oferă tuturor celor care-i solicită ajutorul, iar în ultimii ani mai multe sfinte locaşuri de la noi din ţară l-au primit ca ocrotitor. Pe lângă sfinţii din vechime, martiri, cuvioşi, ierarhi, pe
Ajutorarea semenilor sporeşte lumina credinţei
Realitatea postdecembristă a României, care dezvoltă în prezent chipuri paradoxale, legitimează, în mod luminos, şi o evidentă sporire a credinţei. Nu atât numărul mare de locaşuri ortodoxe ridicate în această perioadă confirmă adevărul acesta, cât mai ales duhul curat, primenit, statornicit în sufletele celor mulţi, abandonaţi, umiliţi, agresaţi, ignoraţi, surprinşi de iuţeala vremurilor, care se regăsesc în pacea şi lucrarea Bisericii. În Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Câmpina, judeţul Prahova, pe care am vizitat-o recent, am avut ocazia să
Conferinţă şi expoziţie legată de personalitatea părintelui Petru Gh. Savin, întemeietorul „Ateneului Sfântului Pantelimon” din Bucureşti
În contextul în care anul 2015 reprezintă "Anul omagial parohial al Aşezământului cultural-duhovnicesc Ateneul Sfântului Pantelimon” şi "Anul comemorativ al Părintelui Petru Gh. Savin", Departamentul pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon a pregătit expoziţia intitulată Slujire şi misiune la biserica Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc în epoca Ciumei Roşii (Biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti în analele C.N.S.A.S.).ParteaI I: Cazul părintelui Petru Gh. Savincu scopul de a aşeza chipul părintelui Petru Gh. Savin la loc de cinste
Corul „Symbol” concertează la Conservator
Corul Symbol al Patriarhiei Romane, dirijat de Jean Lupu şi Luminiţa Guţanu, va susţine luni, 1 iunie 2015, ora 19.00, in sala "George Enescu" a UNMB (Conservator), concertul "Symbol in concert academic", circumscris stagiunii Permanente „Paul Constantinescu” si dedicat Zilei Internationale a Copilului. Actiunea este organizata de Asociatia Nationala Corala din Romania, iar parteneri ne sunt Centrul Cultural European al Sectorului 6 si UNMB. Vor evolua ca solisti: Andreea Diana Blidariu, Corina Gatu si Daniela Greere, iar acompaniamentul la pian
Pelerinaj gratuit în Capitală
Sectorul Pelerinaje al Patriarhiei Române organizează duminică, 7 iunie, un pelerinaj gratuit în Bucureşti la cele mai importante biserici, precum şi la obiectivele principale, renumite din punct de vedere religios, istoric şi cultural. Proiectul, desfăşurat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este intitulat „Pelerin în Bucureşti“. Plecările vor fi din oră în oră, în intervalul orar 12:30-15:30, de pe Dealul Patriarhiei (Colina Bucuriei) - statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, informează "Ziarul Lumina". Ghidajul va fi realizat de
Sfinţire la Parohia Muru, Protopopiatul Urlaţi
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ieri, 24 mai 2015, la parohia Albeşti Muru, Protoieria Urlaţi, au fost binecuvântate lucrările executate la exteriorul bisericii de către Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegat al Patriarhului României, împreună cu un distins sobor de preoţi în frunte cu preacucernicii părinţi protoierei Ioan Negoiţă şi Vasile Dumitru, dar şi cu fost slujitori ai acestei parohii precum Cazan Valentin şi Nicolae Ioan. Au fost acordate distincţii Preotului paroh Buşe George, dar şi ctitorilor care au
Parteneriatul civil se substituie familiei
La nici un an de când a primit un vot negativ, propunerea legislativă privind parteneriatul civil a fost înaintată, sub o altă formă, spre legiferare, parlamentarilor români. Însă, în urma voturilor negative primite la Senat şi la comisiile Camerei Deputaţilor, legea va fi supusă pentru vot de respingere. Despre lipsurile şi efectele negative pe care le aduce familiei acest proiect legislativ, am vorbit cu deputaţii Ioan Cupşa şi Cosmin Necula. Propunerea legislativă privind reglementarea parteneriatului civil a primit în cadrul
Ceremonii religioase şi militare închinate eroilor
În fiecare locaş de cult din cuprinsul Patriarhiei Române, dar şi din diaspora, au fost oficiate de praznicul Înălţării Domnului, după Sfânta Liturghie, slujbe de pomenire a eroilor. Totodată, la toate locaşurile de cult au fost trase clopotele, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ s-a ţinut un moment de reculegere, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru credinţă, neam şi ţară. La Bucureşti, manifestările religioase şi militare închinate Zilei Eroilor au debutat cu depunerile