Pelerinaj cu moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur la Ploieşti
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, racla cu moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur din Reşedinţa Patriarhală va fi dusă şi aşezată spre închinarea credincioşilor în biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe“ - Nou din Ploieşti, judeţul Prahova, în perioada 22-23 aprilie, informează Sectorul cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Miercuri, 22 aprilie, la ora 16:00, sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur vor fi întâmpinate în faţa bisericii Parohiei „Sfântul Gheorghe“ - Nou din Ploieşti de către un sobor
Pelerinajul parohial "Pe urmele tămăduitorilor Ciumei Roșii. Cazul părintelui Petru Gh. Savin"
Sâmbătă, 18 aprilie 2014, Departamentul pentru copii și tineret ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON a implementat programul pentru copii și tineret programul eclezial al Sectorului Învățământ și activități al Arhiepiscopiei Bucureștilor intitulat ”Pelerinajul - Cale spre cunoaștere și întărire în credință” în contextul "Anului omagial 2015 al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii" la nivelul Patriarhiei Române după un model inaugurat încă din primăvara anului trecut
„Credinţa cultivată prin rugăciune devine o pregustare spirituală a bucuriei din Împărăţia Cerurilor”
Creştinii ortodocşi s-au aflat la 19 aprilie 2015, în Duminica a II-a după Învierea Domnului, a Sfântului Apostol Toma. Biserica a rânduit să se citească la Sfânta Liturghie pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, capitolul 20, versetele de la 19-31: "În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a
Duminica a II-a după Paşti la Mănăstirea Radu Vodă
Creştinii ortodocşi s-au aflat la 19 aprilie 2015, în Duminica a II-a după Paşti, a Sfântului Apostol Toma. La mănăstirea bucureşteană Radu Vodă, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul. În această Duminică se citeşte, în cadrul Sfintei Liturghii, cunoscuta pericopă extrasă din Evanghelia Sfântului Apostol Ioan, care relatează momentul de slăbiciune în credinţă a lui Toma, dar şi primirea confirmării Învierii din partea Mântuitorului Iisus Hristos (Ioan XX, 19-31). De
Lumina Crucii se arată în slava Învierii
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeşului şi a organizării ediţiei a IX-a a „Zilelor credinţei şi culturii în Caraş-Severin”, în perioada 18 -26 aprilie 2015: La Caransebeș, primii episcopi sunt atestați la sfârșitul secolului al XVII-lea și în secolul al XVIII-lea. Dintre aceştia, unii au fost români, iar alții sârbi. În anul 1775, scaunul episcopal a fost mutat de la Caransebeș la
Slujba de sfinţire a apei - Agheasma Mică, la Patriarhie
Biserica Ortodoxă a sărbătorit la 17 aprilie 2015, Izvorul Tămăduirii. După Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit în curtea Catedralei Patriarhale slujba de sfințire a apei, numită și Agheasma Mică. Biserica nu este tribunal, ci este loc de vindecare La sfârșitul slujbei de sfințire a apei, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a evidenţiat celor prezenţi pe Colina Bucuriei faptul că Biserica
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă a sărbătorit vineri, 17 aprilie 2015, Izvorul Tămăduirii. Cu acest prilej, la Catedrala Patriarhală, Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, informează "Ziarul Lumina". Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii este închinată Maicii Domnului. În Sinaxarul zilei ni se spune: Vineri în Săptămâna Luminată, se prăznuieşte sfinţirea Bisericii Preasfintei stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, a Izvorului celui de Viaţă purtător. Se mai face pomenirea minunilor celor mai presus de fire
Bucurie duhovnicească pentru credincioşii Parohiei Sfântul Gheorghe – Nou din Ploieşti
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 22-23 aprilie 2015, racla cu moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur din Reşedinţa Patriarhală va fi dusă şi aşezată spre închinarea credincioşilor în biserica Parohiei Sfântul Gheorghe – Noudin Ploieşti, Protopopiatul Ploieşti Nord, cu prilejul hramului acestui lăcaş de cult, informează "Ziarul Lumina". Delegatul Patriarhului României la eveniment este Preacuviosul Arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier eparhial care va însoţi racla cu sfintele moaşte. Miercuri, 22 aprilie, în jurul orei 16.00 va avea loc
Radio TRINITAS împlineşte 17 ani
Radio TRINITAS al Patriarhiei Române împlineşte astăzi 17 ani de emisie. Prima transmisiune a fost realizată în seara zilei de 17 aprilie 1998, în Sfânta şi Marea Vineri, de la slujba Prohodului Domnului oficiată la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, informează "Ziarul Lumina". Postul de radio TRINITAS a fost înfiinţat în anul 1996, din iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada respectivă Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. După entuziasmul începuturilor a urmat o perioadă de maturizare şi consolidare
Slujire arhierească în zi de mare sărbătoare
Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului şi-a sărbătorit luni, 13 aprilie, în a doua zi de Paşti, hramul principal, Învierea Domnului. Cu acest prilej, în mijlocul credincioşilor prezenţi la această sărbătoare s-a aflat Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţia Sa le-a transmis tuturor credincioşilor prezenţi binecuvântări din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după cum informează "Ziarul Lumina". În cuvântul de învăţătură, ierarhul a