Vinerea aceasta s-au împlinit 76 de ani de la trecerea la Domnul a primului patriarh al României, Miron Cristea. Mormântul acestuia se află în Catedrala patriarhală. Patriarhul Miron Cristea s-a născut pe 18 iulie 1868, la Topliţa, în judeţul Harghita. Şi-a legat numele în primul rând de Episcopia Caransebeşului unde a păstorit vreme de 20 de ani. Din 1920 a fost mitropolit primat până în anul 1925, iar în perioada 1925-1939 Patriarh al României. A fost, pentru o vreme, şi
La Facultatea de Drept din Bucureşti a avut loc joi, 5 martie, o conferinţă despre Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, trecut în rândul sfinţilor în data de 13 ianuarie 2015 de către Patriarhia Ecumenică, informează Ziarul Lumina. Au vorbit studenţilor Athanasie Rakovalis, ucenic din Grecia al cuviosului, şi părintele Petru Sidoreac. Întâlnirea a fost organizată de Protopopiatul Sector 3 Capitală, Parohia Zlătari din Bucureşti şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români. Prelegerea domnului Athanasie Rakovalis a cuprins o scurtă prezentare a vieţii
Chemat de Dumnezeu la înalta slujire a arhieriei când avea vârsta de 39 de ani, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost hirotonit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei în ziua de 4 martie 1990, atunci fiind prăznuităDuminica Ortodoxiei. Tânărul Episcop-vicar va fi avut, cu siguranţă, în suflet cuvintele: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici
În Arhiepiscopia Bucureştilor va avea loc luna aceasta o nouă sesiune a examenului de capacitate preoţească. Înaintea probelor propriu-zise candidaţii pentru posturile clericale vor susţine un test psihologic miercuri, 11 martie 2015, la ora 08:30, la Seminarul Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din Bucureşti. Candidaţii care au susţinut şi promovat acest test în sesiunea septembrie 2014 sunt absolviţi de a-l mai susţine în această sesiune. Candidaţii admişi vor susţine proba scrisă a examenului de capacitate preoţească în ziua de miercuri, 18
Duminicile Postului Mare sunt pentru corala mixtă a Catedralei Patriarhale un test şi o provocare la diversificarea misiunii sale prin cântare. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Corala „Nicolae Lungu“ a Patriarhiei Române va susţine răspunsurile la Sfânta Liturghie în mai multe biserici din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor în Duminica a 2-a, a 3-a şi a 4-a, precum şi în Catedrala Arhiepiscopală din Buzău în Duminica a 5-a a Marelui Post. În felul acesta, glasurile coriştilor, cunoscute din transmisiile directe ale
La 5 martie 1910 se năștea în Cândești, județul Argeș, ce care avea să devină cel de-al IV-lea patriarh al României, Iustin Moisescu. În întreaga sa activitate, acesta s-a distins ca unul dintre cei mai învățați ierarhi pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română. Cu studii strălucite la Atena și Strassbourg, cu o activitate profesorală de mare ținută în țară dar și în Polonia, a înțeles de timpuriu importanța dialogului între Biserici. De aceea, încă din anul 1956, atunci când
Anul acesta, Duminica Ortodoxiei, când se mărturiseşte dreapta credinţă şi biruinţa Bisericii asupra tuturor ereziilor, a coincis cu ziua de 1 martie. În viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi mai ales în viaţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, această duminică rămâne importantă pentru că în această zi Preafericirea Sa a primit harul arhieriei în catedrala din Timişoara, acum 25 de ani, în data de 4 martie 1990. Părintele Cleopa spunea că „mai uşor poţi construi o catedrală decât să formezi un călugăr“
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Preotului Alexandru Zamfir (4 martie 2015, biserica Sfântul Ilie – Rahova, Protopopiatul Sector IV Capitală): Am primit cu durere vestea tristă a trecerii din această viaţă, în data de 27 februarie 2015, a Părintelui Alexandru Zamfir, preot pensionar îmbisericit la biserica Sfântul Ilie - Rahova, Protoieria Sector IV Capitală, venerabil slujitor al Bisericii Ortodoxe Române. Preotul Alexandru Zamfir s-a născut la data de 1
Mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL la slujba de înmormântare a doamnei Mioara Grigore, Parohiei Călugăru, localitatea Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, miercuri, 4 martie 2015: Cu profundă durere creştinească am aflat vestea trecerii din această viaţă, în ziua de 2 martie 2015, după o grea suferinţă, a doamnei Mioara Grigore, profesoară de religie, soţie devotată, mamă a cinci copii şi fiică evlavioasă a Bisericii noastre. Acum şase ani, la vârsta de 44 de ani, doamna Mioara Grigore a fost
Mult mai mult decât o pictură religioasă, icoana reprezintă o adevărată mărturisire de credință, o punte către sfințenie, fiind un reper de prim rang al spiritualității ortodoxe. Facultatea de Teologie din București pregătește, în fiecare an, noi generații de pictori, care duc mai departe tradiția iconografiei românești. Marțea aceasta, studenții anului II de la specializarea Artă Sacră au prezentat, în cadrul unei expoziții, icoanele pe care le-au realizat în timpul semestrului trecut, informează TRINITAS TV. Pentru studenții-iconari, expozițiile înseamnă bucuria



