Seria conferinţelor „Mari Duhovnici“ organizate de către Departamentul cultural al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale a continuat sâmbătă, 21 februarie, cu o întâlnire dedicată părintelui Cleopa Ilie, informează "Ziarul Lumina". Evenimentul a avut loc în Biserica „Saint-Sulpice“ din Paris, care găzduieşte Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Parascheva“ şi „Sfânta Genoveva“, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale. La cea de a patra întâlnire dedicată părinţilor duhovnici contemporani au participat şi Preasfinţitul Părinte
Se împlinesc 8 ani de la înfiinţarea Centrului de pregătire pentru patrimoniu „Sfântul Constantin Brâncoveanu“ al Patriarhiei Române, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din luna februarie 2007, informează "Ziarul Lumina". S-au pus, atunci, bazele unui amplu proiect care urmărea - sistematic şi ştiinţific - formarea de profesionişti din rândul personalului clerical pentru ocrotirea şi mai buna punere în valoare a importantului patrimoniu cultural deţinut de către Biserica Ortodoxă Română, ştiut fiind faptul că patrimoniul religios reprezintă mai bine de
În Biserica Ortodoxă,ieri, 23 februarie 2015, a început Postul Mare care precede sărbătoarea Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care, anul acesta, o vom sărbători duminică, 12 aprilie. Astfel, perioada de postire pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti, anul acesta, este de luni, 23 februarie, până sâmbătă, 11 aprilie, inclusiv. Mai multe informaţii despre istoricul şi semnificaţiile Postului Mare în Biserica Ortodoxă aflăm de la Părintele Prof. Dr. Ene Branişte din lucrarea Liturgica Generală apărută la Editura Institutului Biblic şi
Ştim că Moise prin post s-a urcat în munte (leş. 24, 18.) Că n-ar fi îndrăznit să se apropie de vârful muntelui care fumega, nici n-ar fi cutezat să intre în nor, dacă n-ar fi fost înarmat cu postul. Prin post a primit poruncile scrise pe plăci de degetul lui Dumnezeu. Sus, pe munte, postul a prilejuit darea Legii; iar jos, la poalele lui, lăcomia la mâncare a înnebunit pe oameni să se închine idolilor. 'Poporul, spune Scriptura, s-a aşezat
În Duminica Lăsatului sec de brânză, care precedă începutul Postului Mare, s-a citit la Dumnezeiasca Liturghie un scurt fragment din Predica de pe Munte (Matei 6, 14-21), adică din cea mai importantă sinteză a Evangheliei Mântuitorului. Fragmentul abordează foarte clar şi ferm trei teme, pe care Biserica le leagă de perioada Postului Mare. Iertarea şi postul (Matei 6, 14-18) sunt în continuarea discursului despre milostenie şi rugăciune (6,1-13). Cea de-a treia - îndemnul de a ne aduna comori în cer
"Postul cel bun hrănind inima, odrăslește dumnezeiește spic de virtuți; pe care să-l dorim întru aceste sfinte zile, primind sfințenie" (Triod, stihira I, cântarea a IX-a, de la Utrenia de marți dimineața din a doua săptămână a Sfântului și Marelui Post) "Suflete, oprește-ți gura cu postul și cu cuget de pace, și hrănește pe Domnul cu facerea de bine, aducându-I Lui bucatele virtuții, ca niște jertfe bine-mirositoare, și strigă neîncetat: binecuvântați lucrurile Domnului pe Domnul" (Triod, stihira a 4-a, cântarea
O delegatie din partea Camerei Deputatilor condusă de dl. Presedinte Valeru Zgonea se află în aceasta perioadă intr-o vizită oficiala in Ţara Sfântă. Cu acest prilej, vineri, 20 februarie 2015, delegatia română a fost primită de Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului si a toată Palestina, la întâlnire participând și Reprezentantul Patriarhiei Române la Sfintele Locuri , Părintle arhim. Teofil Anăstăsoaie, precum și Ambasadorul României în Israel, dna. Andreea Păstârnac. Patriarhul Ierusalimului a apreciat initiativa parlamentarilor romani de a se
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la slujba de înmormântare a Preacucernicului Preot Nicolae Coțoapă (1949-2015), biserica Parohiei Cioranii de Sus, Protopopiatul Urlați, vineri, 20 februarie 2015: Am aflat cu durere de trecerea din această viaţă, în data de 18 februarie 2015, a Părintelui Nicolae Coțoapă, preot îmbisericit pe seama Parohiei Cioranii de Sus, Protopopiatul Urlați. Preotul Nicolae Coțoapă s-a născut în data de 7 ianuarie 1949 în satul Mireș, comuna Sîngeru, județul Prahova, într-o familie credincioasă şi
În perioada 1-8 martie, la biserica Parohiei Dobroteasa din Capitală va avea loc un târg caritabil, informează "Ziarul Lumina". „De aproape o lună de zile, copiii de la Cercul de pictură „Buna Vestire“ al parohiei noastre şi câţiva tineri voluntari confecţionează mărţişoare şi felicitări pentru a le putea valorifica, cu banii respectivi urmând să cumpărăm cele necesare fie pentru bătrânele de la Mănăstirea Christiana, fie pentru copiii de la un centru, în funcţie de dorinţa copilaşilor care realizează mărţişoarele“, a
Sectorul Pelerinaje al Patriarhiei Române organizează o serie de pelerinaje gratuite în Bucureşti, la cele mai importante biserici, precum şi la obiectivele principale, renumite din punct de vedere religios, istoric şi cultural. Proiectul, desfăşurat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este intitulat „Pelerin în Bucureşti“. Plecările vor fi de pe Dealul Patriarhiei (statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza), în zilele de: 1 martie (Ziua Mărţişorului), 8 martie (Ziua Internaţională a Femeii), 4 mai (Duminica a III-a după Paşti)



