Ambasadorul Poloniei la Bucureşti în vizită la Patriarhia Română
În ziua de 16 ianuarie 2015, la Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit pe Excelenţa Sa domnul Marek Szczygiel, Ambasadorul Republicii Polone în România. Domnul ambasador a amintit bunele relaţii dintre cele două popoare de-a lungul istoriei, ce reprezintă premisa dezvoltării acestora în viitor. În acest sens, domnul ambasador a menţionat că în momentele dificile pentru poporul polonez din timpul celui de-al Doilea Război Mondial numeroşi polonezi au fost primiţi cu multă ospitalitate în România, iar tezaurul Poloniei
Biserica „Adormirea Maicii Domnului“-Sapienţei din Bucureşti
Discretă, retrasă în spatele unei grădini, peste drum de Mănăstirea „Mihai Vodă“ de odinioară, la adresa din str. Sapienţei nr. 5 se găseşte Biserica „Adormirea Maicii Domnului“. Sfântul locaş este cunoscut mai ales prin frumuseţea sfintelor slujbe şi prin trecutul său memorabil, marcat de doi mari slujitori, mărturisitori ai credinţei străbune: părintele Constantin Sârbu (1905-1975) şi părintele Constantin Voicescu (1924-1997). Deşi se află într-o zonă centrală a Capitalei, orice trecător care nu-i observă din vreme turla poate trece cu uşurinţă
Priveghere de hram la biserica Sf. Anton - Curtea Veche din Bucureşti
Biserica Domnească de la Curtea Veche îşi va sărbători vineri, 17 ianuarie 2015, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. În această seară, Slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de un sobor de preoţi format din Părintele Arhimandrit Dionisie Constantin, Pr. Mihai Aurel, Vicar-eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Pr. Cons. patriarhal Nicolae Dascălu, Pr. Cons. patriarhal Constantin Stoica, Pr. paroh Gheorghe Zaharia, Pr. Cons. patriarhal Ciprian Apetrei, Pr. Romulus Stănculescu, Pr. Viorel Barbu şi Pr. Florin Scuturoiu. La
Procesiune cu icoana Sf. Antonie la Curtea Veche
În fiecare an, la 17 ianuarie, Biserica Sfântul Antonie - Curtea Veche, Paraclis Patriarhal îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Sărbătoarea hramului a început în această seară cu procesiunea ce a purtat icoana făcătoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare până la locul unde s-a aflat biserica Sfântul Anton ce a ars în incendiul din anul 1847. Acesta este al patrulea an când se săvârşeşte această procesiune. Aici, s-a oficiat Acatistul Sfântului Antonie cel
Slujbe de pomenire pentru Mihai Eminescu
Ieri, 15 ianuarie, s-au împlinit 165 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. În întreaga ţară, dar şi în diasporă, au fost organizate diferite evenimente culturale comemorative şi slujbe de pomenire pentru marele poet naţional. În Capitală, cu binecuvântarea Patriarhului României, au fost săvârşite slujbe de pomenire la cimitirul Bellu şi la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, informează "Ziarul Lumina". În fiecare an, la jumătatea lunii ianuarie, oameni din diferite zone ale Capitalei şi ale ţării se adună la
Hram la Biserica Domnească „Sfântul Anton“-Curtea Veche din Capitală
Biserica Domnească de la Curtea Veche (Paraclis Patriarhal), din Bucureşti, îşi va sărbători sâmbătă, 17 ianuarie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, informează "Ziarul Lumina". Sărbătoarea va debuta în seara aceasta, de la ora 16:00, când va fi organizată o procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare, care va fi purtată până la locul unde s-a aflat vechea biserică închinată Sfântului Antonie, ce a ars în incendiul din anul 1847 (de aici a fost
PROGRAMUL SĂPTĂMÂNII DE RUGĂCIUNE PENTRU UNITATEA CREŞTINĂ –2015
În a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (19-26 ianuarie 2015), Bisericile creştine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creştină. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2015 este inspirată din textul scripturistic Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau (Evanghelia după Ioan capitolul 4, versetul 7). În Bucureşti, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină (19-26 ianuarie 2015) se va desfăşura după următorul program
Noi protoierei pentru judeţul Prahova
De la 1 ianuarie 2015, în judeţul Prahova şi-au început activitatea patru noi protopopi, informează Ziarul Lumina. Tot cu această dată, pentru eficientizarea şi intensificarea activităţii pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-educaţionale, parohiile din Protopopiatul Ploieşti au fost reorganizate în cadrul a două noi protoierii: Protopopiatul Ploieşti Nord şi Protopopiatul Ploieşti Sud. Reorganizarea administrativă a parohiilor din Arhiepiscopia Bucureştilor a început în primăvara anului trecut. Protopopiatele din municipiul Bucureşti, trei la număr la acea dată, au fost reorganizate în şase protopopiate care
Procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare
Biserica Domnească de la Curtea Veche (Paraclis Patriarhal) din București îşi cinstește sâmbătă, 17 ianuarie 2015, pe cel de-al doilea ocrotitor, Sfântul Cuv. Antonie cel Mare. Sfântul a devenit ocrotitorul bisericii Sfântul Anton - Curtea Veche după incendiul din 23 martie 1847 când Biserica Sfântul Anton - Pușcărie din apropierea Bisericii Domnești a ars în întregime de unde a fost salvată în chip minunat Icoana făcătoare de minuni ce se află în Biserica Domnească de la Curtea Veche. Procesiunea cu
Programul Sărbătorii Sf. Antonie cel Mare la Biserica de la Curtea Veche
Biserica Domnească de la Curtea Veche (Paraclis Patriarhal) din Capitală își sărbătorește sâmbătă, 17 ianuarie 2015, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Antonie cel Mare. Sărbătoarea hramului din acest an se va desfășura după următorul program: Vineri, 16 ianuarie 2015 16:00 - Procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare 17:00 - Slujba Vecerniei unită cu Litia Sâmbătă, 17 ianuarie 2015 07:30 - Acatistul Sfântului Antonie cel Mare 8:00 - Slujba Utreniei 9:30 - Sfânta Liturghie *** În anul