Deshumarea Sf. Sofian de la Antim: A venit vremea ca cei aleși ai Domnului să fie mutați din cimitir în biserică
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat luni dimineață, la Mănăstirea Căldărușani, slujba deshumării osemintelor Sfântului Cuvios Sofian de la Mănăstirea Antim. Cinstitele moaște au fost așezate în biserica cimitirului pentru slujba specifică și transportate apoi la Mănăstirea Antim. „S-a făcut rânduiala specifică unui astfel de moment, rugăciuni care cer pe de-o parte iertarea păcatelor celui care este deshumat și, pe de altă parte, împărtășirea de negrăita bucurie a Stăpânului”, a explicat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. „Părintele Sofian, deși a
Moaștele Sfântului Dumitru Stăniloae au fost deshumate
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat luni slujba specială de deshumare a cinstitelor moaște ale Sfântului Dumitru Stăniloae din cimitirul Mănăstirii Cernica. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit despre dorința Sfântului Dumitru Stăniloae și a altor ierarhi și profesori de teologie de a „asculta liturghia sub brazda de pământ din cimitirul mănăstirii”. „Părintele profesor Dumitru Stăniloae a venit la Mănăstirea Cernica într-un loc unde așteaptă Ziua cea mare a Învierii numeroși ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, chiar și mitropoliți
Sf. Pantelimon cinstit la Catedrala Patriarhală: Era tânăr și învățat, dar a prețuit Evanghelia mai mult decât orice
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, medicul creștin de secol 4 martirizat la vârsta de 30 de ani, a fost cinstit sâmbătă la Catedrala Patriarhală, unde a slujit Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La predică, Preasfințitul Părinte Timotei a prezentat viața sfântului, un model pentru tineri, și a subliniat că marele mucenic este cinstit în mod special în 2024 – Anul comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți. „Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon ne oferă
Patriarhii Iustin și Teoctist, comemorați de PS Timotei Prahoveanul: Mântuitorul să răsplătească strădania lor
„Ne rugăm ca Mântuitorul Iisus Hristos să răsplătească strădania lor și jertfa pe care au făcut-o într-o perioadă deosebit de grea, și unul și celălalt, întru slujirea Bisericii”, a spus PS Timotei Prahoveanul sâmbătă, la slujba de pomenire oficiată pentru Patriarhii Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu. Comemorarea lor a fost făcută sâmbătă întrucât ambii au trecut la cele veșnice pe final de iulie: Patriarhul Iustin în 31 iulie 1986 iar Patriarhul Teoctist în 30 iulie 2007. „Îi pomenim pe amândoi
Faptele îi fac pe oameni fii ai Împărăției și ai lui Dumnezeu, spune Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul
„Nu este suficient să fii fiu al Împărăției, ci să te faci, prin împlinirea voii Lui Dumnezeu, fiu al Împărăției Cerești, prin împlinirea Cuvântului Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos. Faptele îi fac pe oameni fii ai Împărăției și fii ai Lui Dumnezeu”, a spus Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, duminică, la Catedrala Patriarhală. Preasfinția Sa a evidențiat învățăturile Evangheliei citite la Sfânta Liturghie, despre vindecarea slugii sutașului. Mântuitorul Iisus Hristos a fost rugat de un sutaș să îi vindece slujitorul pentru
PS Paisie Sinaitul: Să învățăm de la Sf. Proroc Ilie să avem curajul mărturisirii
„Să învățăm de la Sf. Proroc Ilie să avem curajul mărturisirii, să avem entuziasm, să unim credința cu rugăciunea, dobândind astfel puterea de a vorbi despre Dumnezeu chiar și într-un context ostil”, a îndemnat sâmbătă Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Parohia Sinaia 1, cu ocazia serbării hramului. „Sfântul Proroc Ilie a trăit și a făcut lucruri minunate în secolul al 9-lea î. Hr., în timpul regelui iudeu
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul împlinește un an de la hirotonia în arhiereu
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul împlinește sâmbătă un an de la hirotonia în arhiereu. Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul s-a născut în localitatea Poieni, județul Iași, în data de 12 aprilie 1972. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași în 1998 și în același an s-a închinoviat la Mănăstirea Neamț. În anul următor, Părintele Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, l-a hirotonit ieromonah, iar în 2005 l-a hirotesit arhimandrit pe seama Catedralei Mitropolitane din Iași. A
Sfânta care a convocat cel mai mare sinod, elogiată de PS Timotei: Puțini împărați au reușit să facă ce a făcut ea
La finalul predicii rostite duminică la Catedrala Patriarhală, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a făcut un elogiu Sfintei Pulheria, împărăteasa care a convocat Sinodul al 4-lea Ecumenic. PS Timotei Prahoveanul a slujit la altarul exterior al Catedralei Patriarhale, alături de protoiereii din Arhiepiscopia Bucureștilor, evenimentul fiind ultima slujbă din amplul program liturgic dedicat împlinirii a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la București. La finalul predicii, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit că ne aflăm
PS Paisie Sinaitul atrage atenția: Viața „de succes” care ascunde, de fapt, adevărate drame
Referindu-se la textul evanghelic al zilei, Despre grijile vieții, Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a atras atenția duminică, la Paraclisul Catedralei Naționale, asupra unui stil de viață tot mai des întâlnit care pare de succes dar ascunde adevărate drame, goluri sufletești și lipsă de sens. PS Paisie a observat că de trei ori ne spune Hristos cu insistență, în textul evanghelic amintit: „ Nu vă îngrijorați pentru viața voastră…, Nu vă îngrijorați ce veţi mânca, ce veţi bea, cu ce
S-au împlinit 250 de ani de când au fost aduse moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou în Capitala României
S-au împlinit sâmbătă 250 de ani de când moaștele întregi ale Sfântului Dimitrie cel Nou se află la București. Cum au ajuns moaştele Sf. Dimitrie la Bucureşti Contextul istoric în care au ajuns cinstitele moaște în Capitala României a fost Războiul ruso-turc (1768-1774). Luptele s-au purtat şi pe pământ românesc, dar şi la sud de Dunăre. Când generalul rus Ivan Petru Saltikov a ajuns cu armata sa în satul Basarab, pentru ca cinstitele moaşte ale Sfântului Dimitrie să nu fie