Examene de reautorizare a pictorilor bisericeşti
În perioada 10-17 noiembrie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi preşedintele Comisiei de pictură bisericească, se organizează, la capela Centrului de Operaţii Antiaeriene al Statului Major al Forţelor Aeriene Române, examenul pentru recuperarea dreptului de practică în pictura bisericească al specialiştilor a căror autorizaţie şi-a pierdut valabilitatea deoarece au avut întreruperi mai mari de 5 ani în activitate (conform art. 132 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei de pictură bisericească), informează "Ziarul Lumina". Mai
Un nou Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
Părintele Arhimandrit Ipopsifiu Timotei Aioanei a fost hirotonit, astăzi, 30 octombrie 2014, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în Catedrala Patriarhală din București. Sfânta Liturghie și hirotonia întru episcop au fost oficiate de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu un sobor de ierarhi după cum urmează: Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, Preasfințitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și
PROFESOR DEVOTAT BISERICII ŞI PATRIEI
Mesaj de condoleanțele al Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, la înmormântarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, joi, 30 octombrie 2014: În ziua de 27 octombrie 2014 a trecut la cele veșnice preotul profesor universitar Dumitru Radu, slujitor devotat al învățământului teologic românesc, timp de mai mult de cinci decenii. S-a născut la 29 octombrie 1926 în satul Cărpeniș, comuna Cepari, județul Argeș, într-o familie de oameni gospodari și evlavioși, fiind primul din cei trei copii. Dorind să devină preot
FEMEI HARNICE ÎN MISIUNEA BISERICII
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române (SOFR), filiala Iaşi, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la reînfiinţare (1994-2014), 30 octombrie 2014: Ca şi aniversarea zilei de naştere a unei persoane, aniversarea unui eveniment care a dat naştere unei instituţii, unei comunităţi de persoane unite prin comuniunea credinţei şi a idealurilor, este un moment de sărbătoare.Aniversările în Biserică sunt momente de bucurie şi comuniune fraternă, care inspiră mai multă conlucrare eficientă
Senzaţionalul comercial straniu şi macabru – pericol de dezumanizare
Patriarhia Română împărtăşeşte îngrijorarea a numeroşi părinţi, elevi şi profesori din întreaga ţară faţă de organizarea în tot mai multe instituţii publice de învăţământ din România (de la grădiniţe până la liceu), a unor serbări de Halloween, o tradiţie care îşi are originea în adorarea păgână a spiritelor şi a unui zeu celtic al morţii, străină de cultura, credinţa şi spiritualitatea românească. În ultimii ani în şcolile româneşti sunt tot mai des organizate o serie de activităţi pe tema ,,nonviolenţei”
Sfântul Sinod a declarat 2016 ca Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti
Întrunit în şedinţă de lucru sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Reşedinţa patriarhală, în zilele de 28 şi 29 octombrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât: 1. Aprobarea Pastoralei Sfântului Sinod la încheierea Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi a Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, care va fi citită în toate bisericile şi mănăstirile din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române în prima duminică din postul Naşterii Domnului (16 noiembrie
Pregătire pentru hirotonie întru episcop la Patriarhie
Ieri seară, la 29 octombrie 2014, după Slujba Vecerniei de la Catedrala Patriarhală a avut loc slujba de ipopsifiere a noului Episcop-vicar ales al Arhiepiscopiei Bucureștilor, părintele arhimandrit Timotei Aioanei. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Alături de Înaltpreasfinţia Sa s-au aflat Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, Preasfințitul Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, Preasfințitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar
Părintele Timotei Aioanei va fi hirotonit astăzi episcop
Înaltpreacuviosul Părinte Iposifiu Timotei Aioanei, Episcop Vicar ales al Arhiepiscopiei Bucureştilor va fi hirotonit episcop astăzi, 30 octombrie 2014, la Catedrala Patriarhală. Înaltpreacuviosul Părinte Ipopsifiu Timotei a fost ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din ziua de 29 septembrie 2014, la Reşedinţa patriarhală. Înaltpreacuviosul Părinte Ipopsifiu Timotei Aioanei este recunoscut pentru bogata sa activitate publicistică, fiind autor a numeroase articole, studii, lucrări şi volume ce oglindesc mai ales viaţa
Pelerini pe Colina Bucuriei la Sărbătoarea Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor
Ca în fiecare an, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie) pelerini din toată ţara au venit pe Colina Bucuriei. Anul acesta au adus cinstire moaştelor Sfântului Constantin Brâncoveanu, ale Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştiului şi unui fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci. Vineri 24 octombrie 2014 Delegaţia Patriarhiei Ierusalimului, întâmpinată pe Aeroportul „Henri Coandă“ din Otopeni Delegaţia Patriarhiei Ierusalimului, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea, a fost întâmpinată vineri
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou, singura ctitorie brâncovenească din Capitală, a fost marţi, 28 octombrie, gazda unei conferinţe ştiinţifice dedicată importanţei domniei, culturii şi spiritualităţii româneşti din epoca Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu pentru istoria naţională, informează "Ziarul Lumina". Conferinţa „Valoarea culturii şi spiritualităţii româneşti din epoca Domnului Constantin Brâncoveanu pentru istoria naţională“ şi-a propus să omagieze cei 326 de ani de la înscăunarea Sfântului Voievod Martir, dar şi să transmită românilor de azi un mesaj