Mesaj de condoleanțele al Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, la înmormântarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, joi, 30 octombrie 2014: În ziua de 27 octombrie 2014 a trecut la cele veșnice preotul profesor universitar Dumitru Radu, slujitor devotat al învățământului teologic românesc, timp de mai mult de cinci decenii. S-a născut la 29 octombrie 1926 în satul Cărpeniș, comuna Cepari, județul Argeș, într-o familie de oameni gospodari și evlavioși, fiind primul din cei trei copii. Dorind să devină preot
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române (SOFR), filiala Iaşi, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la reînfiinţare (1994-2014), 30 octombrie 2014: Ca şi aniversarea zilei de naştere a unei persoane, aniversarea unui eveniment care a dat naştere unei instituţii, unei comunităţi de persoane unite prin comuniunea credinţei şi a idealurilor, este un moment de sărbătoare.Aniversările în Biserică sunt momente de bucurie şi comuniune fraternă, care inspiră mai multă conlucrare eficientă
Patriarhia Română împărtăşeşte îngrijorarea a numeroşi părinţi, elevi şi profesori din întreaga ţară faţă de organizarea în tot mai multe instituţii publice de învăţământ din România (de la grădiniţe până la liceu), a unor serbări de Halloween, o tradiţie care îşi are originea în adorarea păgână a spiritelor şi a unui zeu celtic al morţii, străină de cultura, credinţa şi spiritualitatea românească. În ultimii ani în şcolile româneşti sunt tot mai des organizate o serie de activităţi pe tema ,,nonviolenţei”
Întrunit în şedinţă de lucru sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Reşedinţa patriarhală, în zilele de 28 şi 29 octombrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât: 1. Aprobarea Pastoralei Sfântului Sinod la încheierea Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi a Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, care va fi citită în toate bisericile şi mănăstirile din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române în prima duminică din postul Naşterii Domnului (16 noiembrie
Ieri seară, la 29 octombrie 2014, după Slujba Vecerniei de la Catedrala Patriarhală a avut loc slujba de ipopsifiere a noului Episcop-vicar ales al Arhiepiscopiei Bucureștilor, părintele arhimandrit Timotei Aioanei. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Alături de Înaltpreasfinţia Sa s-au aflat Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, Preasfințitul Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, Preasfințitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar
Înaltpreacuviosul Părinte Iposifiu Timotei Aioanei, Episcop Vicar ales al Arhiepiscopiei Bucureştilor va fi hirotonit episcop astăzi, 30 octombrie 2014, la Catedrala Patriarhală. Înaltpreacuviosul Părinte Ipopsifiu Timotei a fost ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din ziua de 29 septembrie 2014, la Reşedinţa patriarhală. Înaltpreacuviosul Părinte Ipopsifiu Timotei Aioanei este recunoscut pentru bogata sa activitate publicistică, fiind autor a numeroase articole, studii, lucrări şi volume ce oglindesc mai ales viaţa
Ca în fiecare an, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie) pelerini din toată ţara au venit pe Colina Bucuriei. Anul acesta au adus cinstire moaştelor Sfântului Constantin Brâncoveanu, ale Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştiului şi unui fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci. Vineri 24 octombrie 2014 Delegaţia Patriarhiei Ierusalimului, întâmpinată pe Aeroportul „Henri Coandă“ din Otopeni Delegaţia Patriarhiei Ierusalimului, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea, a fost întâmpinată vineri
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou, singura ctitorie brâncovenească din Capitală, a fost marţi, 28 octombrie, gazda unei conferinţe ştiinţifice dedicată importanţei domniei, culturii şi spiritualităţii româneşti din epoca Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu pentru istoria naţională, informează "Ziarul Lumina". Conferinţa „Valoarea culturii şi spiritualităţii româneşti din epoca Domnului Constantin Brâncoveanu pentru istoria naţională“ şi-a propus să omagieze cei 326 de ani de la înscăunarea Sfântului Voievod Martir, dar şi să transmită românilor de azi un mesaj
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a sfinţit, ieri, 28 octombrie 2014, Centrul cultural-misionar „Familia” din cadrul Casei „Sfântul Pantelimon” din judeţul Ilfov. La eveniment au participat ierarhi membri ai Sfântului Sinod, numeroşi preoţi, donatori şi binefăcători. La final, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre utilitatea noului aşezământ cultural-misionar.„Această lucrare misionară a noastră are în primul rând ca scop promovarea valorilor familiei creştine. Aici vor fi conferinţe, colocvii, simpozioane, seminarii dedicate ajutorării familiei creştine astăzi, educaţiei, dar şi ajutorării familiilor
La Reședința Patriarhală a avut loc ieri, 28 octombrie 2014, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul ședinței, Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal a prezentat raportul sinteză asupra activităților desfășurate în Patriarhia Română în Anul omagial euharistic al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni.Patriarhul României a menționat, la final, că toate aceste activități înseamnă mai mult decât simple momente festive sau comemorative: "Sunt



