Un paroh și comunitatea lui, sub ocrotirea Maicii Domnului Prodromița: Procesiune cu icoana în jud. Prahova
Preoți și maici din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au alăturat celor aproximativ 300 de credincioși care au participat joi la Procesiunea cu Icoana Maicii Domnului Prodromița organizată de parohia prahoveană Cocorăștii Grind. Fiecare dintre participanți a adus câte ceva: maica iconomă de la Mănăstirea Ghighiu a bătut toaca, două maici de la Mănăstirea Pisiota au adus tămâie în cățuiele cu care au cădit, membri ai organizației Frăția Ortodoxă au străjuit icoana, iar antrenoarea Laura Luțan a venit însoțită de elevi de la
Procesiune jubiliară în ajunul primei celebrări a Aducerii moaștelor Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou la București
Moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, au fost purtate într-o procesiune jubiliară prin centrul Capitalei vineri seară, în ajunul primei celebrări a sărbătorii Aducerii moaștelor Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou la București. Această sărbătoare a fost recent introdusă în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, cu pomenire în data de 13 iulie. Anul acesta, în această zi se împlinesc 250 de ani de la aducerea moaștelor sfântului în Capitala României. Procesiunea a fost precedată de slujba Privegherii, oficiată de Preasfințitul
FOTO: Icoanele noilor sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română
16 cuvioși și mărturisitori români au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Română la ședințele de lucru din 11-12 iulie. Proclamarea canonizării noilor sfinți va avea loc anul următor când Biserica Ortodoxă Română aniversează un secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie. Redăm în continuare icoanele celor 16 sfinți:
Arhim. Clement Haralam: Cum au contribuit mitropoliții Țării Românești la dezvoltarea cultului Sf. Dimitrie cel Nou
Arhimandritul Clement Haralam, Mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale, a oficiat joi o slujbă de pomenire pentru patriarhii României și mitropoliții care au păstorit Țara Românească de la aducerea moaștelor Sf. Dimitrie în Capitală (1774). După slujbă, Părintele Clement a vorbit despre contribuția semnificativă a unora dintre ierarhii comemorați la dezvoltarea cultului Sf. Dimitrie cel Nou. „Primul dintre ei, Grigore al II-lea, este cel care a primit în Catedrala Patriarhală donația boierului Hagi Dimitrie, care a cumpărat sfintele moaște de la
Sfântul Sinod s-a întrunit la București: Teme în discuție
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit joi la București. Lucrările se vor desfășura pe comisii și vor dura două zile. Ședința a început cu o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Pe ordinea de zi se află teme referitoare la dosarele de canonizare ale mai multor sfinți români și la evenimentele prilejuite de împlinirea a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la Catedrala Patriarhală
Parastas pentru patriarhii României și mitropoliții care au păstorit Țara Românească de la aducerea moaștelor Sf. Dimitrie
Patriarhii României și mitropoliții care au păstorit Țara Românească de la aducerea moaștelor Sf. Dimitrie în Capitală (1774) au fost comemorați joi, la Catedrala Patriarhală. Arhimandritul Clement Haralam, Mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale, a oficiat slujba de pomenire. Astfel, au fost pomeniți: Mitropoliții Grigorie al II-lea, Cosma, Filaret, Dositei, Nectarie, Neofit, Nifon, Calinic, Iosif, Ghenadie, Atanasie, Conon, precum și Patriarhii Miron, Nicodim, Justinian, Iustin și Teoctist. Evenimentul este parte din seria de manifestări dedicate împlinirii a 250 de ani de
Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei discută slujbe pentru noi sfinți, între care doi preoți mărturisitori din Capitală
Preoții mărturisitori Constantin Sârbu și Ilie Lăcătușu sunt propuși pentru canonizare. Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a discutat slujbele lor miercuri seară, în Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale din București. Pe agenda lucrărilor a figurat și aprobarea unui al treilea proiect de text liturgic: cel pentru Cuv. Arsenie de la Prislop. Părintele Patriarh Daniel, care este și Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, a anunțat agenda întrunirii și a făcut precizări suplimentare referitoare la sfinții care urmează să fie canonizați până în
Sfântul Dimitrie 250: Sfinții nu aparțin unei epoci, spune PS Paisie Sinaitul
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat miercuri seară slujba Privegherii la Catedrala Patriarhală, în debutul manifestărilor aniversare organizate la 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la București. „Sfinții nu aparțin doar unei epoci, deși ei au trăit într-o epocă anume cu frământările, cu mentalitățile, cu specificul acelei epoci, însă sfinții s-au ridicat deasupra timpului lor, pentru că în ei s-a întipărit veșnicia, pentru că ei s-au lepădat de tot ceea ce ne trage în jos
Încep manifestările aniversare dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou: Programul zilei de joi
Mai multe evenimente aniversare au loc la Catedrala Patriarhală în perioada 10-14 iulie, în contextul împlinirii a 250 de ani de la Aducerea moaştelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Bucureşti. Programul liturgic a debutat miercuri seară cu o slujbă de priveghere oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie, Episcop vicar patriarhal. Programul zilei de joi 7.00 – 9.00 – Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Patriarhală; 9.00 – 9.30 – Slujba Parastasului pentru mitropoliții Țării Românești care au slujit în Catedrala Patriarhală
Momente de cinstire a Sf. Dimitrie cel Nou la privegherea pentru Sf. Paisie Aghioritul, într-o biserică bucureșteană
Biserica „Sf. Pantelimon” – Foișorul de Foc din Capitală se pregătește să primească în dar un veșmânt care a acoperit moaștele Sf. Dimitrie cel Nou de la Catedrala Patriarhală. Racla în care va fi depus veșmântul și o icoană a Sf. Dimitrie cel Nou vor fi binecuvântate joi seară, în cadrul slujbei de Priveghere pentru Sf. Paisie Aghioritul. Primirea icoanei, care va rămâne în patrimoniul Parohiei „Sf. Pantelimon” – Foișorul de Foc, este preconizată a avea loc joi, la ora