Cuvinte de lacrimă la plecarea unui bun coleg
„Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit şi, fiindcă trăia între păcătoşi, l-a mutat de pe pământ“ (Înţelepciunea lui Solomon 4, 10). Sunt cuvintele Sfintei Scripturi care aduc mângâiere în aceste zile tuturor celor care plâng plecarea la ceruri înainte de vreme a părintelui Ilie Chişcari, bunul nostru coleg de la Editurile Patriarhiei Române şi iubit preot al Parohiei „Naşterea Maicii Domnului“ - Dudu 2 din Ilfov. Plecarea sa dintre noi este, uman, inexplicabilă. Dumnezeu, însă, îl ia la El
Pelerinaj în Prahova pentru 14 copii şi tineri instituţionalizaţi
14 copii şi tineri din cadrul Ansamblului rezidenţial de tip familial „Sfânta Maria“ - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 Bucureşti (DGASPC) au vizitat sâmbătă, 18 octombrie, Salina Slănic Prahova, Mănăstirea Crasna şi Mănăstirea Ghighiu, din judeţul Prahova, informează "Ziarul Lumina". Tinerii au fost însoţiţi în această excursie de părintele Florin Bogdan Şerbănică, preot de caritate în cadrul DGASPC Sector 5. Excursia tinerilor a fost sprijinită de această instituţie care a pus la dispoziţie un microbuz
Slujbă de pomenire pentru Părintele Ilie Chişcari
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a oficiat în seara zilei de 21 octombrie 2014, la Parohia Dudu II Naşterea Maicii Domnului, o slujbă de pomenire pentru părintele Ilie Chişcari trecut la Domnul duminică, 19 octombrie, în urma unui accident rutier. Trupul părintelui a fost depus în biserica în care a slujit, urmând ca miercurea aceasta să fie dus la Suceava, acolo unde va fi înmormântat. În cuvântul adresat celor prezenţi, Preafericirea Sa a arătat că trecerea la Domnul neaşteptată a
Hrană pentru pelerinii veniți la Patriarhie
Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor va fi și anul acesta alături de pelerini. Pentru a-i întâmpina cum se cuvine, reprezentanții sectorului au pregătit pachete cu hrană pentru fiecare zi a pelerinajului. „Ca în fiecare an Arhiepiscopia Bucureştilor va asista pelerinii oferind hrană. În fiecare zi se vor distribui aproximativ 4000 porţii de hrană, în total aprox. 12.000 de porţii. Pe timpul nopţii vom oferi ceai, cafea, apă plată. De asemenea, avem în vedere să asigurăm o asistenţă medicală
Program special pentru Serviciul Colportaj
Ca și în anii trecuți, Serviciul Colportaj al Arhiepiscopiei Bucurestilor își va amplifica activitatea economico-misionară pentru a întâmpina pelerinii și credincioșii care vor veni să se închine la sfintele moaște. Pe Dealul Patriarhiei vor fi amplasate mai multe puncte de desfacere. „Şi în acest an Serviciul Colportaj alături de celelalte sectoare ale Arhiepiscopiei Bucureştilor va completa frumuseţea şi eleganţa slujbelor ce se vor săvârşi pe parcursul hramului Catedralei Patriarhale prin amplasarea a mai multor puncte de vânzare a obiectelor de
Părintele Ilie Chişcari va fi înmormântat joi
Părintele Ilie Chişcari va fi înmormântat joi, 23 octombrie 2014, la Suceava. Părintele Ilie Chişcari, slujitor la Parohia Dudu II Naşterea Maicii Domnului - Protoieria Ilfov Sud, a trecut la cele veșnice în urma unui accident rutier în data de 19 octombrie 2014. Trupul părintelui a fost depus în biserica Parohiei Dudu II şi va rămâne aici până miercuri. În această seară se va oficia o slujbă de pomenire în lăcaşul de cult în care a slujit ca preot. Părintele
Colaborare între instituţii în sprijinul pelerinilor
Vineri, 24 octombrie, încep evenimentele prilejuite de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Catedralei Patriarhale şi al Bucureştiului. Pentru buna desfăşurare a pelerinajului şi a evenimentelor bisericeşti din perioada 24-28 octombrie, la Palatul Patriarhiei a avut loc ieri o şedinţă comună între reprezentanţii Patriarhiei Române şi Arhiepiscopiei Bucureştilor şi reprezentanţii instituţiilor publice însărcinate cu ordinea publică, siguranţa cetăţenilor, asigurarea asistenţei medicale şi prevenirea situaţiilor de risc, informează "Ziarul Lumina". Reprezentanţii Administraţiei Patriarhale şi eparhiale au discutat o serie de
Sesiune comună a preoţilor din cimitirele şi spitalele bucureştene
Preoţii de caritate din cimitirele de stat şi spitalele din Bucureşti s-au întrunit ieri, 20 octombrie, în cea de-a XIII-a sesiune comună. Întrunirea a avut loc la Palatul Mogoşoaia, întrucât tema a fost dedicată Sfinţilor Martiri Brâncoveni, informează "Ziarul Lumina". Lucrările conferinţei au fost precedate de Sfânta Liturghie, care a fost oficiată de un sobor de preoţi în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“, ctitoria brâncovenească din incinta Palatului Mogoşoaia. Tema sesiunii comune, precum a precizat pr
Diaconii din Capitală, alături de pelerini
La Seminarul Teologic Ortodox din Capitală a avut loc o întâlnire de coordonare a diaconilor din Capitală pentru mai multe activități organizate cu prilejul hramului Catedralei patriarhale. Sarcinile au fost împărțite pe zile și nopți. „Diaconii vor lucra în echipe de lucru împreună cu tinerii de la parohii, îi vor întâmpina pe pelerini în principalele porți de intrare în Capitală, îi vor conduce către Colina Bucuriei, iar aici după slujba Privegherii vor fi preluați și conduși către cele două locații
Mângâierea celor îndureraţi – dovadă a iubirii milostive
În Duminica a XX-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie s-a citit Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul 7, versetele de la 11 la 16, care face referire la Învierea fiului văduvei din Nain. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie săvârşită în paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul“ din Reşedinţa Patriarhală şi a rostit un cuvânt de învăţătură. Preafericirea Sa a arătat, la finalul Sfintei Liturghii, că minunea săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos, anume