Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va face, mâine şi duminică, o vizită canonică în Arhiepiscopia Sibiului. Preafericirea Sa va fi întâmpinat, sâmbăta aceasta, în jurul orei 11:00, pe Aeroportul Internaţional din Sibiu, de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, dar şi de oficialităţi. La ora 16:00, Întâistătătorul Bisericii noastre va târnosi Paraclisul „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din incinta Casei Voievodale a Mănăstirii Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus. În continuare, Patriarhul României şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu vor întâmpina delegaţia
În urma inundaţiilor de la sfârşitul lunii septembrie 2014 care au provocat pagube materiale în municipiul Orşova şi localitatea Eşelniţa din judeţul Mehedinţi, la solicitarea Preasfinţitului Părinte Episcop Nicodim al Severinului şi Strehaiei, Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc a aprobat acordarea unui ajutor financiar de 40 000 lei din fondul Filantropia al Patriarhiei Române. Banii vor fi utilizaţi pentru ajutorarea familiilor sinistrate din localităţile respective, pentru construirea unui dig de protejare împotriva inundaţiilor la mănăstirea Vodiţa şi pentru refacerea bisericii Naşterea
Patriarhia Română, prin Sectorul Teologic-Educațional, și Facultatea de Teologie Ortodoxă din București organizează, în perioada 5-8 octombrie 2014, Congresul Internațional „Sensurile și importanța Sfintei Taine a Spovedaniei și ale Sfintei Taine a Împărtășaniei în teologia, spiritualitatea și misiunea ortodoxă contemporană”. Lucrările se vor desfășura în zilele de 6 și 7 octombrie la Centrul Național pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” din Bucureşti.Congresul va reuni renumiți teologi din țară și din străinătate. În ultima zi a lucrărilor simpozionului, participanții vor vizita Biserica
Numeroşi pelerini au participat ieri, 2 octombrie, la hramul bisericii bucureştene Zlătari şi s-au închinat la mâna dreaptă a Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian, informează Ziarul Lumina. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Sărbătoarea hramului Bisericii Zlătari din Capitală, care are ocrotitori şi pe Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina, prăznuiţi ieri în Biserica Ortodoxă, a început prin procesiunea cu racla ce adăposteşte moaştele Sfinţitului Mucenic Ciprian şi depunerea ei spre închinarea credincioşilor în baldachinul
Pe 7 octombrie, Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah. Singurul locaş de cult din Bucureşti care îi are ocrotitori este biserica din incinta Palatului Cotroceni. Aici se păstrează şi părticele din moaştele sfinţilor mucenici, informează TRINITAS TV. De hram, programul liturgic de la Biserica Palatului Cotroceni va fi unul special.Tot pe 7 octombrie, la Muzeul Naţional Cotroceni va fi vernisată expoziţia permanentă: „Biserica Mănăstirii Cotroceni. Istorie, spiritualitate şi artă”.Ctitorie a domnitorului Şerban Cantacuzino, Biserica Palatului
PREMIERĂ LA BISERICA SF. PANTELIMON - FOIŞORUL DE FOC DIN BUCUREŞTI. La Biblioteca Academiei Române (P II 41324) se păstrează primul număr al publicaţiei parohiei Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti din perioada interbelică, intitulat "FOAIA PAROHIALĂ - Organ cultural al parohiei şi Ateneului religios Sf. Pantelimon Foişorul de Foc din Bucureşti (1941)", editat de pr. paroh Gh. Popescu-Colibaş şi pr. Petru Gh. Savin. Duminică, 5 octombrie 2014, orele 12.00, la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti, în cadrul
De fiecare dată simţim că facem prea puţin pentru copiii aflaţi deja în Biserică şi, mai ales, pentru cei care se apropie încă de pridvor. Şi când te gândeşti că e nevoie de atât de puţin ca inima lor să tresalte şi să facă loc lui Hristos încă de la o vârstă fragedă: atenţie, multă dragoste şi ceva timp! Restul vine atât de firesc... Cum timpul trece atât de repede, copilaşii de acum câţiva ani au crescut, sunt la şcoală
A apărut cel de-al doilea număr pe anul 2014 al Revistei Ortodoxia.Publicaţia este deschisă, la Rubrica Studii, cu o reeditare din anul 1969, selectată în contextul mai larg al Anului omagial Euharistic. Este vorba despre materialul „Teologia Euharistiei” scris de Părintele Dumitru Stăniloae, informează TRINITAS TV. Rubrica Ortodoxia în dialog găzduieşte în acest număr „Chinonicul duminical”, compus de Conf. Mircea Remus Buta, reprezentând partitura câştigătoare de la concursul Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!”, ediţia 2013, secţiunea Compoziţie Muzicală.Acest
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, înconjurat de un sobor de preoţi, a sfinţit astăzi, 2 octombrie 2014, noul sediu al Protopopiatului Sector 4 - Capitală. În cuvântul de învățătură rostit, Preafericirea Sa a vorbit despre responsabilitatea unei protoierii: „Va felicităm și vă dorim ajutor de la Dumnezeu în noua activitate desfășurată în acest sediu nou. De asemenea, mulțumim Parohiei Slobozia că a acceptat această lucrare reciproc avantajoasă. În libertate trebuie să folosim libertatea cu mai multă responsabilitate. Dacă în dictatură
Biserica Ortodoxă i-a pomenit astăzi pe Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi pe Sfânta Muceniţă Iustina. Biserica Zlătari din Capitală, unde se află mâna dreaptă a Sfântului Ciprian, și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți, iar cuvântul de învățătură a fost ținut de Părintele Protopop Vasile Gavrilă, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, informează TRINITAS TV. „Ciprian era vestit vrăjitor. Printre luceferii care de data aceasta nu l-au mai urmat pe Lucifer, ci l-au urmat pe



