La sărbătoarea Sfintei Treimi, 9 iunie 2014, Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române îşi sărbătoreşte hramul. Cu acest prilej, cei care îşi desfăşoară activitatea la Radio TRINITAS, Televiziunea TRINITAS, publicaţiile LUMINA, Agenţia de presă BASILICA şi Biroul de presă şi Relaţii Publice ale Patriarhiei Române vor participa la Sfânta Liturghie de la Catedrala patriarhală şi la o slujbă de Te Deum.
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Paisie Teodorescu a fost ales în şedinţa Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, din data de 6 iunie 2014, în funcţia de vicar patriarhal, informează “Ziarul Lumina”. Având în vedere creşterea cerinţelor de reprezentare ale Patriarhiei Române, dar şi volumul şi calitatea activităţilor desfăşurate la nivelul Cabinetului patriarhal, s-a transformat postul de consilier patriarhal coordonator de la Cabinetul patriarhal în post de vicar patriarhal. „Personal, această numire o privesc ca pe o ascultare! În Biserică trebuie să facem ascultare
Nematerial, necorporal, neîmpărţit, spiritual, Duhul Sfânt este nesupus nici unei schimbări. Nelipsindu-i nimic, căci nu creşte prin adăugiri, El este simplu. Este puternic şi prezent pretutindeni. Este veşnic închinat şi slăvit cu Tatăl şi cu Fiul. În tratatul Despre Duhul Sfânt, Sfântul Vasile vorbeşte despre doxologie, mărturisirea credinţei şi Botez, „mărturisirea credinţei fiind o consecinţă a Botezului, iar doxologia o consecinţă a credinţei“. În toate cele trei este implicată Persoana Duhului. Atunci când vorbeşte despre Duhul dumnezeiesc, Scriptura Vechiului Testament
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a participat, astăzi, 6 iunie 2014, la şedinţa festivă dedicată împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României. Sesiunea festivă a avut loc în sala de plen a Camerei Deputaţilor de la Palatul Parlamentului. În cadrul şedinţei aniversare au luat cuvântul Preşedintele României, Dl. Traian Băsescu, Preşedintele Camerei Deputaţilor a României, Dl. Valeriu Zgonea, Primul Ministru al României, Dl. Victor Ponta, precum şi numeroşi diplomaţi din ţară şi străinătate. Cu
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, luni 9 iunie 2014, racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu de la Parohia Sfântul Gheorghe – Nou din Bucureşti va fi dusă în procesiune în localitatea Potlogi, jud. Dâmboviţa (Arhiepiscopia Târgoviştei), după cum ne-a transmis Sectorul cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Racla cu sfintele moaşte va fi însoţită de o delegaţie a Arhiepiscopiei Bucureştilor condusă de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal. În seara zilei de 9
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la aniversarea a 70 de ani de viaţă a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului şi Muscelului, 06 iunie 2014: UN PĂSTOR HARNIC ŞI UN CRONICAR TALENTAT Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului la 70 de ani de viaţă Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, este un ierarh misionar, harnic şi cărturar. Vocaţia sa misionară s-a remarcat încă din copilărie; la vârsta de 15 ani studia deja la Seminarul Teologic de la
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române adresat Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Serafim cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la întronizarea ca Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord: Înaltpreasfinţiei Sale, Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit SERAFIM, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord Înaltpreasfinţia Voastră, Cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la întronizarea Înaltpreasfinţiei Voastre ca Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, Vă adresăm alese felicitări dimpreună cu doriri de
Comunicat publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 5 iunie 2014: Bucureşti, 4 iunie 2014 - Coaliţia pentru Familie şi Constituţie (www.coalitiapentrufamilie.ro), for al societăţii civile, constituit din peste 30 de asociaţii şi fundaţii, sprijină protocolul încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale, Patriarhia Română şi Secretariatul de Stat pentru Culte privind educaţia religioasă în şcoli. Jurisprudenţa CEDO în materia autonomiei cultelor, cu aplicare la statutul personalului de cult în şcoli, este astfel pusă în aplicare, în sfârşit, şi în Romania. În calitate
Centrul de pelerinaj ”Sfântul Apostol Pavel” și Agenția ”Basilica Travel” ale Patriarhiei Române organizează, în perioada 19-23 iunie, un pelerinaj la Constantinopol, informează TRINITAS TV. În prima zi, pelerinii vor vizita Biserica din Vlaherne cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, sediul Patriarhiei Ecumenice, şi Muzeul Chora. Sâmbătă, 21 iunie, în cadrul unui tur pietonal se vor vizita Coloana Încercuită, ridicată pe locul forumului lui Constantin, Palatul Topkapi cu cele 4 curţi interioare (fostă reşedinţă a sultanilor, actualul Muzeu Naţional al Turciei
De la „eu“ la „noi“ este un parcurs al nevoirii creştine, care ridică smerenia şi rugăciunea credinciosului de la persoană la comunitatea întreagă, ca speranţă de mântuire colectivă. Am înţeles rostul şi bucuria acestui fapt fundamental al vieţii dintr-o discuţie pe care am purtat-o cu mama Victoria Mocanu. O femeie în vârstă, mult încercată de viaţă, care şi-a găsit liniştea şi rostul rugăciunii în nevoirea pentru sine şi pentru semeni, asemenea unei pustnice, în aşezământul social al Parohiei „Sfântul Nicolae“



