Hramul Mănăstirii Ghighiu
Mănăstirea Ghighiu, cunoscut aşezământ monahal aflat în apropierea Ploieştiului, şi-a sărbătorit, de Izvorul Tămăduirii, hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă amenajată în curtea mănăstirii, de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, informează TRINITAS TV. „Această zi este una de bucurie, de Praznic Împărătesc, iar în această zi trebuie să ne deschidem sufletul pentru a ne încredința și mai mult de adevărul Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vă dorim tuturor o zi de praznic aducător de binecuvântare și
Sărbătorea Izvorul Tămăduirii
Creştinii ortodocşi sărbătoresc, în Vinerea din Săptămâna Luminată, „Izvorul Tămăduirii”. Praznicul datează din secolul al V-lea, amintind de o minune săvârșită de Maica Domnului. Potrivit tradiției, cu puțin timp înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Un bătrân orb îi cere acestuia apă, dar și ajutor pentru a ajunge în cetate. După ce caută apă în apropiere, Leon aude glasul Maicii Domnului, iar la îndrumarea acesteia găsește un izvor din care îi
Vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă Ateneu Brâncovenesc la Biserica Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc
În data de 27 aprilie 2014 (Duminica Sf. Ap. Toma), orele 11.30, la Biserica Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti va avea loc vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă ATENEU BRÂNCOVENESC: MILOSTENIA CA JERTFĂ DE SINE, după cum informează site-ul ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.ro. Acest eveniment parohial, dedicat Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română, este realizat de cei 27 ucenici ai Şcolii de duminică ATENEU PAROHIAL, sub îndrumarea artistului plastic ANAMIRELA ANGHEL. Vor expune: Theodor-Ioan Teleanu (4 ani)
Biserica neadormită de secole a Sfântului Constantin Brâncoveanu
Amplasată în afara zidurilor bine cunoscutului Palat domnesc, din localitatea ilfoveană Mogoşoaia, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ este parte componentă a curţii domneşti a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Această ctitorie a voievodului Ţării Româneşti de la 1688 este singurul spital duhovnicesc a peste 1.500 de familii care locuiesc în zonă. Părintele paroh Ion Vrăjitoru spune că de la Brâncoveni încoace candelele din sfântul lăcaş nu s-au stins nici măcar o zi. Până şi zidurile au învăţat pe de rost rugăciunile
Sărbătoare la Kilometrul 0 al Capitalei
Numeroşi credincioşi bucureşteni au participat miercurea aceasta la hramul istoric al Bisericii „Sfântul Gheorghe”- Nou de la Kilometrul 0 al Capitalei, informează TRINITAS TV. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, iar răspunsurile la strană au fost date de Corala Academică „Divina Aromonie”. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de Părintele Profesor Vasile Gavrilă, Protoiereu al Protoieriei Sector 3 Capitală. Sărbătoarea hramului istoric al lăcaşului de cult capătă, în anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni
Sfântul Gheorghe, ocrotitor al Forţelor Terestre
Sfântul Gheorghe este ocrotitorul Forţelor Terestre ale Armatei Române. Peste tot în ţară au fost organizate, ieri, ceremonii religios-militare de omagiere a jertfelor înaintaşilor şi de evocare a tradiţiilor de luptă ale unităţilor, informează TRINITAS TV. În Capitală, manifestările au început la Monumentul Eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României, amplasat în faţa Palatului Naţional al Copiilor. Slujba de pomenire a fost oficiată de preoţi din Garnizoana Bucureşti. Au participat Ministrului Apărării Naţionale, autorităţi
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Mănăstirea Pasărea
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a fost prezent ieri, 22 aprilie 2014, în a III-a zi de Paşti, în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea Pasărea din comuna ilfoveană Brăneşti. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre înţelesurile Pericopei Evanghelice de astăzi în care este relatată arătarea Mântuitorului Hristos ucenicilor Luca şi Cleopa. „Prima lectură hristocentrică, având pe Hristos în centru, a Vechiului Testament o face Hristos Însuşi. El tâlcuieşte cuvintele Scripturii
Arhiepiscopia Bucureştilor ajută familiile sinistrate din judeţul Teleorman
La iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Arhiepiscopia Bucureștilor ajută financiar cu suma de 25 000 lei familiile din județul Teleorman afectate de inundaţiile din ultimele zile. Ajutorul financiar va fi oferit prin intermediul Episcopiei Alexandriei si Teleormanului pentru cumpărarea de alimente neperisabile de strictă necesitate (ulei, zahăr, făină, orez, conserve, apă plată etc.) cu scopul oferirii acestora familiilor afectate de revărsarea apelor. BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREŞTILOR
Colectă pentru creştinii din Siria în primele trei duminici după sărbătoarea Sfintelor Paşti
Patriarhia Română îşi reafirmă solidaritatea cu Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient şi Patriarhia Siriană a Antiohiei şi a Întregului Orient şi îndeamnă ierarhii, preoţii, monahii, monahiile şi credincioşii să continue să se roage pentru creştinii din Siria şi alte zone din Orientul Mijlociu, mulţi dintre ei victime ale prigoanei şi violenţei. Urmare hotărârii Sfântului Sinod din 13 februarie 2014, în semn de compasiune şi solidaritate cu creştinii sirieni aflaţi în suferinţă şi pentru ajutorarea lor, în toate bisericile şi
Reprezentantul Patriarhiei Române în Ţara Sfântă a slujit în Noaptea de Paşti la Mormântul Domnului
În noaptea Sfintelor Paşti, la Liturghia oficiată de Patriarhul Ierusalimului Teofil al III-lea al Ierusalimului şi a toată Palestina a participat şi Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei, reprezentatul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și superiorul Așezămintelor Ortodoxe Române de la Ierusalim, Ierihon și Iordan, care ne-a oferit mai multe informaţii cu privire la evenimentele ce s-au desfăşurat în aceste zile. „După procesiunea care a avut loc în jurul Bisericii Sfântului Mormânt şi după cântarea Canonului Învierii în spaţiul dintre Biserica Sfântului