Hramul paraclisului Universităţii Politehnica
În Duminica a II-a a Postului Mare, Biserica Ortodoxă l-a prăznuit în mod special pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Cu această ocazie, la biserica ocrotită de teologul luminii necreate, situată în campusul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, informează "Ziarul Lumina". Biserica Sfântului Grigorie Palama din Bucureşti a fost plină în ziua hramului. Numeroşi credincioşi, studenţi, tineri, ctitori, binefăcători şi slujitori care sunt legaţi duhovniceşte de teologul luminii dumnezeieşti
Un magistru al pedagogiei şi un renumit cercetător - Profesorul George Văideanu (1924-2014)
Îndurerată familie, Întristată adunare, Am primit cu multă tristeţe vestea trecerii din această viaţă a Profesorului George Văideanu, renumit om de cultură şi de înaltă ţinută morală, scriitor şi mentor al multor generaţii de studenţi, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Pasionat om de ştiinţă, profesorul George Văideanu a fost un deschizător de drumuri în domeniul educaţiei şi pedagogiei moderne româneşti. Fost Secretar General al Comisiei Naţionale UNESCO pentru România (1992-1995), a iniţiat şi realizat acţiuni şi cercetări incluse
Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe (Fanar, 6 - 9 martie 2014) - MESAJ
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Prin harul lui Dumnezeu, Întâistătătorii Preasfintelor Biserici Autocefale Ortodoxe, credincioșilor ortodocși din întreaga lume, toți frații noștri și toate surorile noastre creștine, precum și oricărei persoane de bunăvoire: vă transmitem binecuvântarea lui Dumnezeu și salutul nostru de iubire și pace. "Mulţumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toţi şi vă pomenim în rugăciunile noastre, Aducându-ne aminte neîncetat, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrul credinţei voastre şi de osteneala iubirii şi
Moaştele Sfântului Nicolae vor fi duse spre închinare la Penitenciarul din Ploieşti
Racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nicolae de la Parohia „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti va fi aşezată spre închinare, în data de 19 martie, în capela Penitenciarului Ploieşti. La sfintele slujbe ce se vor săvârşi în capela Penitenciarului din Ploieşti, alături de preotul de caritate al instituţiei, pr. Georgian Alexandrescu, vor mai fi pr. Ştefan Muşat, protoiereul Protopopiatului Ploieşti, pr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“-Nou din Capitală, pr. Florin Smarandi, coordonatorul preoţilor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pr. Marin
UNIȚI, SUNTEM MAI PUTERNICI
COMUNICAT CROCEU cu prilejul alegerilor europene din 22-25 mai 2014: Membrii Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU)* s-au întâlnit la Bruxelles și au hotărât să publice acest comunicat în vederea apropiatelor alegeri care vor avea loc în luna mai 2014 în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, când vor fi aleşi cei 751 de membri ai Parlamentului European pentru următorii cinci ani. Mai întâi, Reprezentanții au analizat responsabilitățile și competențele sporite ale Parlamentului European, conform
Examene de autorizare pentru pictorii bisericeşti
Comisia de Pictură bisericească a Patriarhiei Române organizează o nouă sesiune de examene pentru autorizarea stagiarilor care au efectuat integral perioada de practică pe şantiere aprobate de Patriarhia Română. Candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii. „Perioada de înscriere se va desfăşura între 17 şi 21 martie, iar documentele care sunt necesare înscrierii le-au primit într-o invitaţie şi anume, caiet de şantier, secţiune longitudinală a unei biserici, un sfânt în mărime naturală, ş.a.”, a precizat pentru TRINITAS TV Ana Ligia Solomon
Oaspeți la Patriarhie
Palatul Patriarhiei şi Catedrala Patriarhală din Bucureşti au fost vizitate ieri, 11 martie 2014, de membrii Corului „Angelli” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, însoţiţi fiind de Părintele Marius Nechita, directorul seminarului. Aceştia au fost întâmpinaţi de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, membrii Corului „Angelli” au intonat Imnul naţional şi mai multe cântări bisericeşti specifice perioadei Postului Mare. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul le-a transmis acestora binecuvântarea din
Patriarhul României, la Sinaxa de la Istanbul
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ajuns la Istanbul încă de miercuri seară, fiind însoţit de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, Părinţii Consilieri patriarhali Michael Tiţa şi Ştefan Ababei şi de Părintele Diacon Mihai Muşat. Sinaxa a început joi cu o slujbă de Te Deum, iar lucrările propriu-zise au fost deschise de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, care a evidenţiat necesitatea organizării unor astfel de întâlniri pentru a
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a întors de la Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe
Patriarhul României s-a aflat în perioada 5-10 martie la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol unde a participat la Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe. Preafericirea Sa a revenit luni, 10 martie, în jurul prânzului la Patriarhia Română alături de membrii delegaţiei care l-au însoţit la Sinaxa de la Constantinopol (Istanbul). Cu acest prilej la Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe al Reşedinţei Patriarhale a fost oficiată o slujbă de mulţumire de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal şi Secretarul Sfântului
O viaţă închinată muzicii bisericeşti
A fost un om al lui Dumnezeu. Om care şi-a măsurat viaţa prin dragostea slujirii. Nu vom folosi cuvinte preţioase pentru că „mare este Dumnezeu“, Care l-a înnobilat cu darul Său. Mărturie a muzicii contemporane româneşti, Dragoş Alexandrescu s-a născut la 16 ianuarie 1924 în oraşul Constanţa. Atracţia pentru arta sunetelor s-a produs în sânul familiei, tatăl său (Aurel) cânta la vioară şi chitară, iar mama sa (Maria Moldova) avea o pasiune pentru pian şi canto. Primele cunoştinţe muzicale didactice