Creștinii ortodocși l-au cinstit astăzi, 6 decembrie 2013, pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, zeci de lăcașuri de cult din țară sărbătorindu-și hramurile. Printre aceste lăcașuri s-a aflat și Biserica ”Sfântul Nicolae” - Ghica, paraclis universitar, din centrul Capitalei. În mijlocul credincioșilor s-a aflat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care, după Sfânta Liturghie, a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre modelul vieții Sfântului Nicolae. În percepția poporului drept credincios sfințenia se arată mai întâi în bunătate
Sute de credincioși au adus cinstire astăzi, 6 decembrie 2013, moaștelor Sfântului Nicolae de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală. Lăcașul de cult adăpostește mâna dreaptă a Sfântului ierarh Nicolae. Cu prilejul acestei sărbători, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Episcop-vicar Patriarhal Varlaam Ploieșteanul înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. De sărbătoare a Sfântului ierarh Nicolae, Preasfințitul Episcop-vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul i-a îndemnat pe credincioși să-și îndrepte atenția spre copiii care sunt în prag de abandon
Ieri s-au împlinit zece ani de la sfinţirea Capelei „Sfântul Ilie Tesviteanul“ a Aeroportului Internaţional „Henri Coandă“ din Capitală. Cu acest prilej, a fost săvârşit un Te Deum de mulţumire, informează „Ziarul Lumina”. Bucuria evenimentului a fost împărtăşită de mai mulţi clerici care au slujit înainte în acest sfânt lăcaş, dar şi de preoţi de la parohiile din apropiere, precum şi de numeroşi laici, angajaţi ai aerogării sau simpli pasageri. Delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la
Pe Sfântul Nicolae îl ştim din copilărie. Grija cu care ne pregăteam ghetuţele seara şi apoi bucuria pe care o trăiam dimineaţa la aflarea darurilor sunt mereu vii. Ca părinţi, nu trebuie să-i privăm pe copii de aceste sentimente, însă în nici un caz nu trebuie să uităm că Moş Nicolae este un sfânt, care, mai presus de darurile materiale, ne oferă mângâiere sufletească, ocrotire în necazuri sau în boli şi speranţă, de care avem atâta nevoie mai ales în
În ziua de 5 decembrie 3013, la Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Domnul Joao-Bernardo Weinstein, Ambasadorul Portugaliei în România. Domnul Ambasador a mulţumit pentru primire şi a ţinut să sublinieze că cei aproximativ patruzeci de mii de români înregistraţi oficial în Portugalia s-au integrat foarte bine în societatea portugheză. Pe de altă parte, domnia sa a menţionat faptul că mai mulţi români au fost înşelaţi de unii profitori care le-au
În legătură cu articolul agresiv şi tendenţios intitulat „Basilica, Lumina şi Trinitas, în concurenţă cu trustul PRO” apărut sub semnătura doamnei Mirona Hriţcu în săptămânalul Capital din 2-8 decembrie 2013, precizăm: Radio TRINITAS, televiziunea TRINITAS şi publicaţiile LUMINA, componente ale Centrului de presă BASILICA, au fost înfiinţate de Patriarhia Română cu scop misionar, iar nu comercial şi sunt susţinute financiar de către Administraţia patriarhală, Arhiepiscopia Bucureştilor, alte eparhii, protopopiate, parohii, mănăstiri şi câţiva sponsori dornici să sprijine activităţile sociale şi
La Radio TRINITAS începe, în ziua de 5 decembrie, „Anotimpul colindelor”. Din ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, grila postului de radio al Patriarhiei Române are un conținut adaptat apropierii sărbătorii Nașterii Domnului. Până pe 5 ianuarie, sub genericul „Anotimpul colindelor”, vor fi difuzate, în cadrul programelor noastre, colinde corale, tradiționale și psaltice, precum și cântece de iarnă din repertoriul național și internațional. Grila specială de sărbători va începe în ziua de 24 decembrie și va rămâne în vigoare până pe
Luna decembrie este prin excelenţă în spaţiul românesc ortodox un anotimp al colindelor, când, peste tot, întâlnim grupuri de colindători care vestesc, fie prin concerte sau pur şi simplu, în mod direct, pe la casele creştinilor bucuria Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Colindele sunt cântece de bun-venit adresate lui Hristos, cântece de leagăn adresate Pruncului Iisus, fiind de o rară bunătate izvorâtă din împlinirea poruncii iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Îndătinate atât de frumos în
Părintele Nicolae Crângaşu a fost numit consilier patriarhal coordonator al Sectorului monumente şi construcţii bisericeşti din cadrul Patriarhiei Române, în cadrul Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc din 28 noiembrie 2013, informează „Ziarul Lumina”. Pr. Nicolae Crângaşu a absolvit în anul 1982 Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti, iar în 1987 Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. În anul 2004, pr. Nicolae a absolvit cursurile de doctorat în cadrul Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul“, Universitatea Bucureşti, şi a obţinut titlul de doctor
În ziua de 4 decembrie 2013, la Palatul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit pe Eminenţa Sa Cardinalul Kurt Koch, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine, aflat într-o vizită oficială în România. La întrevedere au mai participat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, Excelenţa Sa Monseniorul Francisco-Javier Lozano, Nunţiul Apostolic în România, şi Excelența Sa Domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasadorul României la Vatican. Eminenţa Sa Cardinalul Kurt Koch a mulţumit pentru primire şi pentru contribuţia reprezentanţilor



