CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae:Duminica a doua după Rusalii (a Sfinţilor Români)[…] Creştinismul românesc a rodit şi el din sine mulţi şi minunaţi sfinţi, chiar dacă smerenia caracteristică poporului nostru sau alte împrejurări isto-rice nefavorabile în care a avut de trăit au făcut ca Biserica noastră să nu canonizeze decât un mic număr dintre ei şi aceasta de-abia în 1955. Sfinţii români au existat însă în mod real şi au fost recu-noscuţi ca atare de evlavia populară, cu toate
La trecerea la cele veşnice a domnului Radu Vasile, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat familiei acestuia următorul mesaj de condoleanţe:Familiei Domnului Radu VASILE Îndurerată familie,Am primit cu întristare vestea trecerii din această viaţă a distinsului om de Stat Radu Vasile, personalitate marcantă a vieţii politice româneşti, senator în Parlamentul României, în perioada 1992-2004 şi Prim-ministru al Guvernului României, între anii 1998 - 1999.Profesor universitar de o ţinută academică recunoscută, Domnul Radu Vasile va rămâne în conştiinţa românilor ca o
La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României şi a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost oficiată, astăzi, 4 iulie 2013, o slujbă de Te Deum în deschiderea şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Slujba a fost oficiată, începând cu ora 09:30, de către Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Slujba de Te-Deum a fost precedată de
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit în ședință de lucru, astăzi, 4 iulie 2013, la Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Lucrările vor continua și mâine, 5 iulie 2013. Şedinţa a început cu un scurt cuvânt al Patriarhului României, apoi Arhiepiscopul Alba Iuliei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, a prezentat un cuvânt de meditaţie cu tema Arhiereul părtaş la starea de jertfă a lui Hristos: „A fi părtaş la starea de jertfă a lui Hristos
Un grup de 40 de credincioşi de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul“ - Balta Albă din Capitală a participat luni, 1 iulie, la un pelerinaj la cinci mănăstiri din judeţul Prahova. După rugăciunea de binecuvântare pentru ajutor în călătorie, săvârşită în biserica parohială, pelerinii, însoţiţi de părintele paroh Vasile-Cristian Niţă, au plecat cu un autocar al Agenţiei de Pelerinaj „Basilica Travel“ a Patriarhiei Române către mănăstirile prahovene.Prima oprire a fost la Mănăstirea Zamfira al cărei
În legătură cu articolul cu titlul Incinerarea - „iertată” de Biserică: Patriarhul va sfinti monumentul lui Sergiu Nicolaescu apărut în cotidianul Ring din 3 iulie 2013, precizăm: Declaraţia domnului Ioan Cărmăzan potrivit căruia Patriarhul României va fi prezent la inaugurarea troiţei şi a unei plăci comemorative pe care va fi trecut numele regizorului Sergiu Nicolaescu reprezintă o dezinformare flagrantă.Prin această declaraţie fără nicio legătură cu realitatea, domnul Ioan Cărmăzan a produs confuzie în rândul opiniei publice. În acelaşi timp, este
Fosta Librărie Ortodoxia a Arhiepiscopiei Bucureștilor, acum Magazinul Ortodoxia, îi întâmpină pe cei interesați de obiecte, cărți și veșminte bisericești în haine noi.Magazinul, situat pe Calea Victoriei, la câțiva pași de Biserica Kretzulescu, a fost renovat recent și oferă credincioșilor, pelerinilor, dar și turiștilor aceleași produse pe care Serviciul Colportaj le pune la dispoziție prin celelalte nouă magazine. ”Este al X-lea magazin al Arhiepiscopiei Bucureștilor; este un magazin care păstrează linia misionaro-economică a serviciului colportaj și oferă de asemenea turiștilor
Multe sunt minunile pe care Sfântul Nectarie le-a lucrat de-a lungul anilor în familia noastră, spre slava lui Dumnezeu şi a Maicii Sale! Sunt atât de încântătoare şi de preadulci, întocmai ca nectarul, încât mă tem că nu ştiu cu ce anume am să încep.Toţi membrii familiei noastre au avut nevoie de-a lungul vremii de ajutorul acestui minunat sfânt taumaturg. Vindecarea tatăluiTatăl meu a suferit în două rânduri atacuri cerebrale din care medicii nu mai credeau că va scăpa. Din
În legătură cu punctul de vedere al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din România, care îşi exprimă dezacordul faţă de propunerea menţionării distincte în art. 1 din Constituţia României a rolului istoric al Bisericii Ortodoxe Române în constituirea şi modernizarea statului român, precizăm: Articolul propus în Constituţia României referitor la rolul Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte culte în constituirea şi modernizarea statului român respectă atât adevărul istoric privind cultul majoritar, cât şi principiul egalităţii cultelor recunoscute din România, aşa
Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului îşi va serba pe 12 iulie unul din cele trei hramuri, Sfânta Icoană „Prodromiţa“ de la Muntele Athos.Paraclisul este unicat în ţară prin adăpostirea copiei, adusă din Sfântul Munte Athos, a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului - „Prodromiţa“, ce a fost sfinţită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la 24 octombrie 2011. Deşi este ridicat de curând, în numai două luni, paraclisul construit lângă şantierul viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului este mereu



