A doua zi de Paști la Patriarhie
Creştinii ortodocşi se află astăzi, 6 mai 2013, în a doua Zi de Paşti.La Catedrala Patriarhală, Preacuviosul Părinte Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale şi Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor a oficiat, în această zi, slujba Sfintei Liturghii, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei. În cadrul Sfintei Liturghii s-a dat citire Pastoralei de Sfintele Paşti a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulată: Învierea lui Hristos - Slava Sfintei Cruci - Pastorală de
Bucuria Învierii transmisă din suflet de copil
În a doua zi de prăznuire a slăvitei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos, la 6 mai 2013, în Parohia Trăisteni, din comuna Valea Doftanei, judeţul Prahova, Protoieria Câmpina, după săvârşirea Sfintei Liturghii, un grup de copii au susţinut un program artistic, care a constat în recitarea de poezii şi intonarea de colinde cu temă pascală. ”Aceşti minunaţi copii, elevi ai Şcolii Generale din sat, membrii grupului de cateheză, au fost descoperiţi şi pregătiţi de către doamna Georgeta Richea, profesor
Sfânta Liturghie în Sfânta și Marea Duminică a Paștilor la Catedrala Patriarhală
În ziua sărbătorii Învierii Domnului la Catedrala Patriarhală Slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale, în prezenţa a sute de credincioşi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române. La finalul Sfintei Liturghii Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a mulţumit credincioşilor pentru participare şi le-a dăruit pastorala de Sfintele
Slujba Învierii Domnului pe Colina Bucuriei
Mii de credincioşi pe Colina Bucuriei din Bucureşti au primit în faţa Reşedinţei şi a Catedralei Patriarhale Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. Slujba Învierii a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale. Învierea lui Hristos este temelia credinței creștineÎn cuvântul adresat credincioșilor prezenți, Părintele Patriarh a subliniat faptul că Învierea lui Hristos înseamnă biruința iubirii Lui smerite și milostive asupra urii și asupra invidiei, asupra trădării și
Vecernia Învierii la Catedrala patriarhală
În prima zi de Paşti, în toate lăcaşurile de cult din Patriarhia Română, se oficiază în jurul orelor 12:00 Vecernia Învierii, numită în popor şi „a doua Înviere”. La Catedrala Patriarhală, astăzi, 5 mai 2013, Vecernia Învierii Domnului a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a sute de credincioși. În cadrul acestei slujbe a fost citită pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul
Scrisoare irenică la Sărbătoarea Învierii Domnului
Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. (Ioan 11, 25) Sanctitatea/Graţia/Eminenţa/Excelenţa Voastră, Hristos a înviat!Adevărat a înviat! Bucuria cerească pe care o aduce Hristos Cel înviat din morţi în sufletele celor credincioşi este bucuria comuniunii eterne a omului cu Dumnezeu. Învierea lui Hristos este biruinţa Crucii asupra păcatului şi a morţii, este biruinţa iubirii milostive şi compătimitoare asupra existenţei posesive, opresive şi violente. Această putere ascunsă a Crucii arătată în slava
”Zece cuvinte de Înviere”
Un nou CD Radio TRINITAS a apărut de curând. Conține zece cuvântări despre Învierea Domnului rostite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Între cele zece meditațiile ale Patriarhului României sunt intercalate momente muzicale specifice perioadei pascale, în interpretarea Grupului de psalți ”Tronos” al Catedralei patriarhale, potrivit TRINITAS TV. Puteți achiziționa noul CD de la magazinele de carte bisericească, pangarele bisericiloe și mănăstirilor din Patriarhia Română, Galeriile ”Cuvântul Vieții” sau Librăria ”Ortodoxia” din București. Sursa: www.basilica.ro
Sărbătoarea Învierii Domnului
În Biserica Ortodoxă, anul acesta, la 5 mai 2013, este Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor. În această duminică „prăznuim Învierea cea dătătoare de viaţă a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Semnificaţiile sărbătorii Sfintelor Paşti sunt prezentate în Sinaxarul Utreniei Învierii, slujbă săvârşită în noaptea acestei zile: „Numim sărbătoarea de azi Paşti, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru nefiinţă întru fiinţă
Lumina Sfântă de la Ierusalim adusă în cadrul Protoieriei Câmpina
Lumina Sfânta a ajuns și în Protoieria Câmpina. Preoții din cadrul Protoieriei s-au întâlnit la Parohia “Sfinţii Voievozi” din municipiul Câmpina, parohie care de câţiva ani este gazda acestui eveniment pascal, unde Sfânta Lumina a fost adusă, de în jurul orei 20.40 de către părintele protoiereu Costică Dumitru. Acesta a fost prezent pe Aeroportul Henri Coandă din București la sosirea delegației Patriarhiei Române de la Ierusalim cu Sfânta Lumină. ”La sosirea părintelui protopop Costică Dumitru care purta Lumina Sfântă, clopotele
Cuvântul de învăţătură al Sfântului Ioan Gură de Aur la Sărbătoarea Învierii Domnului
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte anul acesta, la 5 mai 2013, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. În noaptea acestei zile, după săvârşirea Utreniei Învierii, este citit Cuvânt de învăţătură al celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, în sfânta şi luminata zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru: „De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru