Părintele Protosinghel Ghervasie Gheorghe, cel care a păstorit timp de 35 de ani obştea Schitului Pocrov al Mănăstirii Neamţ a fost condus ieri pe ultimul drum. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat cu acest prilej un mesaj de condoleanţe intitulat: "Un egumen statornic şi osârduitor - Protosinghelul Ghervasie Gheorghe". Părintele Ghervasie Gheorghe s-a născut pe 8 mai 1928, în satul sucevean Fundoaia. La 17 ani a venit la Mănăstirea nemţeană Horaiţa, fiind tuns în monahism 7 ani mai târziu. În
Ieri s-au împlinit 36 de ani de la trecerea la Domnul a Patriarhului Justinian Marina. În biserica Mănăstirii bucureştene „Radu Vodă”, acolo unde se află şi mormântul celui de-al treilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, seminarişti şi credincioşi au participat la o slujbă de pomenire. Justinian Marina este singurul patriarh înmormântat în alt loc decât în Catedrala patriarhală. El a lăsat prin testament să fie înhumat la Mănăstirea „Radu Vodă”. „Fericitul întru pomenire Justinian Marina şi-a ales încă din timpul
În toate bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română, în duminicile Postului Mare, se organizează colecte în bani pentru Fondul Central Misionar destinat activităţilor filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române. Această colectă a fost instituită de Patriarhul Justinian Marina, cu scopul ajutorării parohiilor sărace din România, dar şi a comunităţilor ortodoxe româneşti din afara graniţelor ţării. Din Fondul Central Misionar sunt ajutate parohiile sărace pentru zidirea, repararea, pictarea sau înzestrarea bisericilor cu obiecte de cult. Colecta a început în Duminica Ortodoxiei şi
Duminică seara, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a întâlnit în Sala „Europa Christiana“ a Palatului Patriarhiei cu clericii şi credincioşii care au organizat manifestarea religios-culturală „Icoana - fereastră spre Dumnezeu“ de la Biserica Icoanei din Bucureşti. „A fost pentru noi o bucurie mare să vedem mulţimea oamenilor care au participat în fiecare an la acest pelerinaj al sfintelor icoane care împreună cu pelerinajul de Florii sunt două momente misionare deosebite în Capitală. Faptul însă că la acest moment
La sărbătoarea Bunei Vestiri, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie săvârşită în biserica Mănăstirii Ţigăneşti din judeţul Ilfov, unde a rostit un cuvânt de învăţătură şi a felicitat-o pe maica stareţă Eufimia Popa, cu prilejul zilei de naştere. În cuvântul de învăţătură, Patriarhul României a explicat credincioşilor prezenţi semnificaţiile Evangheliei care s-a citit la Sfânta Liturghie, subliniind rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii oamenilor: „Maica Domnului este cea mai apropiată persoană umană de cele Trei Persoane ale
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântarea protosinghelului Ghervasie Gheorghe, fost egumen al Schitului Pocrov – Mănăstirea Neamţ, marţi, 26 martie 2013: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11, 25) Întristată obște a Mănăstirii Neamț și a Schitului Pocrov, Preacuvioşi şi preacucernici părinţi, Îndoliată asistenţă, Cu multă tristețe am aflat de mutarea la cele veșnice a părintelui protosinghel Ghervasie Gheorghe, vrednic egumen al Schitului
În Arhiepiscopia Bucureştilor va avea loc, vineri, 29 martie 2013, la orele 9.00, Examenul de duhovnicie pentru tinerii preoţi care au fost hirotoniţi de curând şi care au efectuat practica liturgică. După cum informează Sectorul administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL va oficia slujba de hirotesie întru duhovnic, pentru preoţii care vor promova acest examen, în Paraclisul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Reşedinţa Patriarhală, în aceeaşi zi, la orele 13.00. FOTO: Arhivă
Sărbătoarea Bunei Vestiri este hramul istoric al Bisericii Domneşti de la Curtea Veche din Bucureşti. Cu acest prilej, ieri, 25 martie, Sfânta Liturghie a fost săvârşită la această biserică de către Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a hirotonit preot pe Andrei Mihail Bîja, pe seama Parohiei „Sfânta Treime“ din localitatea Cocorăşti-Grind, Protopopiatul Ploieşti. În cuvântul de învăţătură rostit, Preasfinţitul Varsanufie a pus în lumină
Iată-ne deja în post! Cu toţii căutăm să ne cercetăm atent interiorul fiinţei, alergând la scaunul spovedaniei spre a ne curăţi de greşeli, de gânduri care ne despart de Cereasca Împărăţie. Potrivit rânduielii Sfintei Taine a Pocăinţei, preotul, după ce ascultă mărturisirea celui dornic să se împace cu Dumnezeu, îi rânduieşte un canon. De-a lungul anilor, am auzit numeroase păreri despre canon, numit în termeni teologici şi „epitimie“. Unii creştini îl văd ca pe o pedeapsă, un fel de sancţiune
Pentru omul contemporan, postul a devenit o formalitate, fiind ori doar abţinerea de la alimentele de origine animală, ori vreo dietă pentru detoxifierea organismului. La aceasta s-a ajuns din cauza nepăsării faţă de semnificaţiile sale duhovniceşti. Însă postul, înţeles în profunzimea sa, „este singura metodă prin care omul redescoperă adevărata sa natură spirituală“, afirma Alexander Schmemann. Dar cum putem redescoperi adevărata semnificaţie a postului? Un prim pas este ascultarea mai atentă a cântărilor din slujbele Triodului. În această carte, mai



