PS Timotei Prahoveanul: Mesajul de azi al Sf. Ioan Iacob este de a nu ne uita menirea de creștini și de români

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat, marți, Sf. Liturghie, de hramul Mănăstirii Chiajna-Giulești, din Sectorul 6 al Capitalei. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor le-a vorbit credincioșilor despre modelul Sf. Ioan Iacob Hozevitul, unul dintre ocrotitorii sfântului așezământ:

„Într-o frumoasă poezie pe care a scris-o pentru frații români, el îi îndeamnă să nu-și uite menirea de creștini și de români, parcă mai actuală acum decât în perioada când a fost scrisă. Pentru că atunci, în anii ’50, prea puțini români se aflau departe de țara lor. Dar acum, un număr atât de important, prea mulți sunt plecați departe”.

„De aceea, mesajul pe care Sfântul Cuvios Ioan Iacob îl transmite nouă, celor de acasă și celor aflați departe, dincolo de granițe, este acela de a nu ne uita menirea de creștini și de români, de a păstra credința și de a păstra tradițiile acestui pământ românesc”.

Mărturii despre Sf. Ioan

Cu ocazia unei evocări legate de canonizarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț de către Patriarhia Ierusalimului, în anul 2016, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a fost prezent la eveniment, a împărtășit o mărturie despre un episod din viața sfântului, relatat de părintele Vasilios Vakras, un preot grec originar din insula Samos.

Părintele Vasilios, în vârstă de 81 de ani la momentul canonizării, povestea că în anul 1960 era elev la școala teologică a Patriarhiei Ierusalimului de pe Muntele Sion. În acea perioadă, tânărul Vasilios a fost trimis temporar la Mănăstirea Hozeva, la rugămintea starețului Anfilochie, pentru a-l înlocui pe un monah care lipsea.

Ascultarea lui era simplă, dar de o mare importanță: după slujba zilnică, trebuia să ducă puțină pâine și câteva fructe celor trei sihaștri care trăiau retrași în pustiul Hozevei, pe Valea Râului Cherit.

„Ajuns la chilia Cuviosului Ioan Iacob, care era situată deasupra albiei râului – uneori vijelios, alteori secat –, nu a primit niciun răspuns. Întors la mănăstire, i-a spus starețului Anfilohie. Acesta, știind că părintele Ioan era bolnav, a mers el însuși la peșteră. Cuviosul i-a răspuns, recunoscându-i glasul, și a primit cu bucurie să i se aducă în continuare hrană prin tânărul Vasilios”, a adăugat Preasfințitul Părinte Timotei.

„După câteva zile, Cuviosul i-a spus acestuia: «Spune-i starețului să vină mâine să mă împărtășească și apoi să mă îngroape.» Era foarte slăbit. Deși avea doar 47 de ani, mărturisea părintele Vasilios, «arăta ca un bătrân de 90 de ani». În ziua următoare, starețul a venit, l-a împărtășit, iar după puțin timp, Cuviosul și-a dat duhul în mâinile Domnului”.

Asceză și nevoință

Episcopul vicar a evidențiat că viața Sfântului Ioan Iacob a fost una de o asceză greu de înțeles astăzi.

„Era un om foarte nevoitor. Și ca să înțelegem nevoința lui, iubiți credincioși, vă invit să vă gândiți la faptul că, în cele mai multe luni din an, temperaturile din pustiul Hozeva sunt de cel puțin 40 de grade la prânz și uneori mai mari de 50 de grade”.

„Dacă noi nu rezistăm la temperaturi de 35 sau de 40 de grade, gândiți-vă cum s-a dus viața acestui Cuvios, atât în pustiul Iordanului – mai mulți ani –, cât și pe Valea Hozevei și alți mulți ani la Mănăstirea Sfântului Sava, aflată de asemenea într-un loc cu temperaturi foarte ridicate”.

„Pe de altă parte, în timpul rece, nopțile erau friguroase, iar în peștera lui n-avea nicio sursă de încălzire, nicio sursă de căldură. Poate, cel mult, o haină în plus sau o pătură. Dar nevoința lui a fost pe măsura dragostei avute față de Dumnezeu și a dorinței lui din tinerețe de a se îndrepta către Țara Sfântă”, a adăugat Preasfinția Sa.

Pribeag printre străini

Preasfințitul Părinte Timotei a relatat faptul că Sfântul Ioan Iacob a petrecut 24 din cei 47 de ani ai vieții sale printre străini, în Țara Sfântă. Prin această experiență, el devine un model de viețuire duhovnicească pentru românii plecați departe de țara lor.

„Din viața lui de 47 de ani, cei mai mulți ani, adică 24, i-a petrecut printre străini. De aceea, Sfântul Ioan Iacob este și un model pentru frații români plecați departe de țara lor – atât el, cât și Cuviosul Ioan Casian. În cazul Sfântului Ioan Casian, plecat și el în Țara Sfântă, în ținutul Betleemului, în pustie la mai mulți sihaștri, la Constantinopol, la Roma și, în cele din urmă, în Galia”.

„Iar Sfântul Ioan Iacob – 24 de ani petrecuți în Țara Sfântă: vreo opt sau nouă la Mănăstirea Sfântului Sava din pustiul Betleemului, tot opt în pustiul Hozeva, doi în apropiere de Iordan, în locul numit Calamon, unde a existat o mare mănăstire dărâmată de perși și, mai târziu, refăcută”.

„În anii războiului cu Iordania a fost din nou dărâmată, și, desigur, cinci ani petrecuți ca egumen la Schitul românesc închinat Sfântului Ioan Botezătorul de lângă apa Iordanului”, a subliniat PS Timotei.

Mărturiile starețului de la Hozeva

Preasfinția Sa a amintit de istorisirile făcute de starețul Mănăstirii Hozeva, arhimandritul Constantin, care a vizitat recent România, participând la slujba de hirotonie și la instalarea noului Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul.

„Starețul mănăstirii de la Hozeva, arhimandritul Constantin, care se află la conducerea acestei lavre de câțiva ani buni, mărturisea mulțimea minunilor pe care el le-a văzut în vremea slujirii în această mănăstire. În primul rând, ajutorul pe care l-a oferit unor oameni aflați în grea încercare, dar și faptul că, după aducerea moaștelor lui în această mănăstire, vechea zidire, care avea nevoie de restaurare, a fost înnoită”, a spus PS Timotei.

„În încheiere, iubiți credincioși, vă mărturisesc faptul că am poposit de mai multe ori în mănăstirea de la Hozeva. Temperaturile erau de aproape 50 de grade, iar ele, până la orele 15:00-16:00, mai cresc cel puțin în câteva grade. Într-o astfel de atmosferă trăiesc și monahii de acum”, a conchis Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanu.