Preafericitul Părinte Patriarh Daniel transmite un mesaj de felicitare pentru Patriarhul Ilia II al Georgiei care a împlinit miercuri vârsta de 90 de ani. Bucureşti, 4 ianuarie 2023 Preafericirii Sale ILIA II, Arhiepiscop de Mtskheta și Tbilisi, Mitropolit de Bichvinta și Țskhum-Abhazia, Patriarhul Catholicos al Întregii Georgii Preafericirea Voastră, Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, vă felicităm și vă dorim, Preafericirea Voastră, mult ajutor de la Dumnezeu în activitatea pastorală pe care o desfășurați! Arhipăstorirea de peste 45
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj la slujba săvârşită în noaptea trecerii dintre ani (2022-2023), la Catedrala Patriarhală. Mesajul a fost prezentat de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. Patriarhul a subliniat că atunci „când omul nu mulţumește pentru binefacerile primite, el decade spiritual şi se dezumanizează”. „Omul credincios şi demn mulţumeşte permanent lui Dumnezeu pentru că trăiește în creaţia lui Dumnezeu şi o foloseşte, adică folosește aerul, apa, pământul, căldura soarelui şi toate
Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit în Catedrala Patriarhală, cu prilejul proclamării anului 2023 drept Anul omagial al pastora ț iei persoanelor v â rstnice și Anul comemorativ al imnografilor ș i c â nt ă re ț ilor biserice ș ti, duminică, 1 ianuarie 2023. Text integral: Pre ț uirea ș i ajutorarea v â rstnicilor sunt expresii ale maturit ă ț ii spirituale ș i sociale î n via ț a comunit ă ț ii
Dacă este bogat sufletește, fiecare creștin, fie el bogat sau sărac material, Îi „poate oferi lui Hristos daruri mai prețioase decât darurile oferite de magii de la Răsărit”. Acestea sunt „aurul credinței și al faptelor bune, tămâia rugăciunii fierbinți și smirna vieții curate”, a spus Părintele Patriarh Daniel duminică, la Catedrala Patriarhală. Astfel, darurile magilor au un profund înțeles duhovnicesc și „pot fi oferite de noi Mântuitorului Iisus Hristos într-o formă permanentă și fără cheltuială, ci doar prin multă iubire
Cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a trimis o scrisoare irenică Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I și celorlalți Întâistătători de Biserici Ortodoxe Autocefale. Text integral: București, Nașterea Domnului 2022 Sanctitatea/Preafericirea Voastră, Sfânta Scriptură ne arată că taina Întrupării și Nașterii lui Hristos confirmă legătura specială între Fiul lui Dumnezeu și creație, deoarece, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, Întruparea Fiului lui Dumnezeu este însuși scopul creării lumii (cf. Efeseni 1, 4; 2 Timotei 1, 9), deoarece Fiul Cel
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis tradiționalul mesaj de Crăciun în format video. În acest an, Patriarhul României amintește că Pruncul Iisus este „bucuria pașnică izvorâtă din iubirea smerită și milostivă a lui Dumnezeu” și ne cheamă și pe noi la iubire smerită și milostivă față de semeni. Transcriere integrală: Mesaj de Crăciun (2022) ș i Anul Nou (2023) Nașterea Domnului Iisus Hristos sau venirea lui Mesia/Hristos a fost prezisă de profeții biblici cu multe secole înainte. Profetul Isaia (7
Patriarhul Daniel a primit miercuri seară patru grupuri de colindători: Corala Nihil Sine Deo, recunosută pentru prestația de la Românii au Talent, un grup de colindători ai Asociaţiei Down Plus din Bucureşti, Corul Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul – Dristor din capitală și corul Asociației Studenților Teologi Ortodocși (ASTO). Patriarhul a apreciat colindele și portul popular al interpreților, adresându-le tuturor urări de bine și „multă bucurie”. „Bucuria este prezența harului în sufletul omului credincios”, le-a spus Preafericirea Sa la finalul serii
Pilda celor chemați la cină este o ilustrare a libertății omului de a răspunde sau nu chemării lui Dumnezeu la viață veșnică, a explicat Patriarhul Daniel duminică. Preafericirea Sa a menționat trei ispite care îi pot îndepărta pe creștini de la răspunsul la chemarea Domnului și, implicit, la mântuire: „dorința de avere pământească, dorința de a trăi viața mai mult biologic decât duhovnicește și grija exagerată pentru fericirea pământească, fără orientare spre viața duhovnicească veșnică”. „Pilda din Evanghelia de astăzi
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis sâmbătă un mesaj cu ocazia sfințirii și inaugurării unei noi fabrici de produse farmaceutice a Companiei ANTIBIOTICE – Iași. Text integral: Felicitări și binecuvântări pentru o nouă fabrică de produse farmaceutice Cu multă bucurie salutăm și binecuvântăm pe toţi participanții la inaugurarea celei mai mari și moderne fabrici de producție pentru forme farmaceutice topice din Europa, realizată de Compania farmaceutică ANTIBIOTICE – Iaşi. Medicina este într-un mod deosebit spaţiul de interferență a științei cu
Patriarhul Daniel a vorbit marți despre milostenia discretă care l-a făcut popular pe Sfântul Ierarh Nicolae și care a creat o civilizație a generozității. După ce a oferit mai multe detalii din viața marelui ierarh, Patriarhul României a subliniat că nu doar dărnicia sa a impresionat lumea, ci mai ales discreția cu care Sfântul Nicolae săvârșea faptele de milostenie: „Ajuta și se ascundea, nu dorea să fie văzut și lăudat”. Milostenia discretă „Această milostenie discretă, fără dorința de a fi



