Patriarhul României a participat luni la ediția a 12-a Spectacolului cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor” şi a rostit un cuvânt de binecuvântare. Evenimentul a fost organizat de Sectorul învățământ şi activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei, luni, 05 decembrie 2022. Patriarhul Daniel a subliniat că „Lumina duhovnicească pe care ne-o oferă Sfântul Nicolae, an de an, ne îndeamnă să cultivăm valorile sau virtuţile bunătății, smereniei şi dărniciei, dar și virtuţile curajului
„Dumnezeu lucrează adesea în mod surprinzător. Nu întotdeauna răspunde când este rugat sau chemat, dar alteori îl cercetează pe om când acesta nu se așteaptă, cum nu s-a așteptat nici femeia gârbovă să o cheme Iisus și să o dezlege de legătura care era asupra ei timp de 18 ani”, a afirmat duminică Patriarhul Daniel. „Dumnezeu Care face minuni este Dumnezeu Care face surprize. El stabilește când răspunde la rugăciunile credincioșilor și modul în care răspunde”. „Dumnezeu iubește pe toți
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis joi că Biserica Ortodoxă Română a contribuit intens la Marea Unire a românilor într-un stat național unitar. Cuvântul din acest an reia ideile dintr-o alocuțiune pe care Patriarhul României a susținut-o la Academia Română într-o sesiune solemnă dedicată Zilei Naționale, în data de 27 noiembrie 2015. „Astăzi, toți cetățenii României, toate instituțiile statului şi toate cultele religioase avem datoria să păstrăm şi să cultivăm darul unității naţionale ca fiind un simbol al demnității poporului
„Sfântul Apostol Andrei ne-a adus Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos și a devenit prin aceasta părintele spiritual al strămoșilor noștri”, a spus Patriarhul Daniel în predica rostită de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Paraclisul din Reședința Patriarhală. „Sfântul Apostol Andrei ne-a adus Evanghelia Mântuitorului Hristos, botezat și a stat multă vreme pe teritoriul Dobrogei. A locuit mai întâi în peșteri, el nu avea obiceiul să propovăduiască în orașe ca și Apostolul Pavel”, a menționat Preafericirea Sa. „El folosea o metodă mai
Tânărul din Evanghelia Duminicii a 30-a după Rusalii este un bogat credincios, evlavios și moral care-și pune problema mântuirii sufletului, a spus Patriarhul României. Dar Mântuitorul îi arată că nu e suficient ceea ce făcuse bine până la acel moment, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel duminică în Paraclisul „Sf. Gheorghe” de la Reședința Patriarhală. Virtutea care îi lipsea dregătorului bogat era milostenia. „Evanghelia ne prezintă în mod dramatic situația oamenilor dar zgârciți care sunt chiar credincioși și evlavioși, dar
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezidat joi Sinaxa monahală a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Întâlnirea la care au participat stareții, starețele, egumenii și egumenele din Arhiepiscopia Bucureştilor s-a desfăşurat în Sala Conventus din Palatul Patriarhiei. Tema întrunirii a fost inspirată din tematica Anului omagial şi comemorativ 2022 în Patriarhia Română. Patriarhul României a deschis lucrările printr-un cuvânt în care a vorbit despre rugăciune, isihasm şi remediul împotriva secularizării. Cea mai scurtă şi intensă rugăciune „Rugăciunea este cea dintâi îndeletnicire a monahului şi
Patriarhul Daniel a vorbit luni în Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală despre pregătirea Maicii Domnului petru misiunea sa sfântă, precum şi despre pregătirea oamenilor pentru a-L primi pe Hristos. Pregătirea Maicii Domnului „Fecioara Maria nu a rămas la simpla pregătire a tuturor celorlalte fete, ci ea s-a pregătit pentru o misiune sfântă şi anume, aceea de a deveni Templu sau Biserică a Cuvântului lui Dumnezeu, a Fiului veşnic al lui Dumnezeu, al lui Mesia Care a
„Bogăția și sărăcia nu sunt rele în sine, dar ele pot deveni o piedică în calea mântuirii după modul în care au fost folosite”, a spus duminică Patriarhul Daniel, care a explicat Evanghelia Bogatului căruia i-a rodit țarina, citită în biserici în a douăzeci și șasea Duminică după Rusalii. „Bogăția poate deveni o piedică în calea mântuirii atunci când este abordată pătimaș, egoist, când nu este folosită și pentru cei care se află în nevoi, în lipsă. Nici sărăcia nu
„Opera de caritate sau filantropică a Bisericii se naşte din Evanghelie şi se susţine prin Liturghie, întrucât cele două nu trebuie despărţite”, a afirmat duminică Patriarhul României. De-a lungul veacurilor, Biserica s-a inspirat din Pilda samarineanului milostiv, citită în Duminica a 25-a după Rusalii, „şi a construit case pentru bolnavi sau unităţi medicale până la farmacii şi spitale moderne. Biserica a numit chiar unele spitale Bunul Samarinean”. „A dezvoltat aşezăminte caritabile pentru bătrâni, orfani, călători, cantine pentru săraci și multe
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj la deschiderea lucrărilor Simpozionului internaţional Moştenirea spirituală şi culturală a Sfântului Paisie de la Neamţ. 300 de ani de la naştere (1722-2022), organizat la Iaşi şi la Mănăstirea Neamţ, în perioada 13-16 noiembrie 2022. Patriarhul României a subliniat că „esența marii înnoiri a vieţii duhovniceşti cultivate de Sfântul Paisie de la Neamț constă tocmai în aceea de a fi așezat la temelia vieții monahale de obște trei lucrări esenţiale pentru timpul petrecut



