Părintele Nicolae Lițescu (1940-2020) – păstor luminos și vrednic al Bisericii lui Hristos
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Nicolae Lițescu, preot îmbisericit la Parohia Otopeni, Protoieria Ilfov Nord, oficiată sâmbătă, 11 aprilie 2020, orele 13:00, la biserica Parohiei Otopeni, Protoieria Ilfov Nord: Părintele Nicolae Lițescu (1940-2020) – păstor luminos și vrednic al Bisericii lui Hristos Am aflat cu întristare de trecerea din această viață, în dimineața zilei de joi, 9 aprilie 2020, a Părintelui Nicolae Lițescu, preot îmbisericit la Parohia Otopeni
Patriarhul îndeamnă să folosim aspectul de pustiu al societății și starea de izolare
„Suntem chemați la rugăciune, la smerenie și la pocăință pentru a ne transforma, pentru a ne schimba modul de a gândi, de a vorbi și de a fi, modul de a făptui, de a trăi și de a lucra”, a spus duminică, 05 aprilie 2020, Patriarhul Daniel. Vorbind despre viața Sfintei Maria Egipteanca, care a trăit 47 de ani în pustiul Iordanului unde s-a pocăit pentru păcate, Patriarhul a semnalat că și noi avem în această perioadă un context potrivit

Preotul pictor Ioan Tudorache – model de viață închinată permanent Bisericii lui Hristos
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Ioan Tudorache, preot pensionar îmbisericit la Parohia Șerban Vodă, Protoieria Sector III Capitală, oficiată în biserica Parohiei Snagov Sat, luni 30 martie 2020: Preotul pictor Ioan Tudorache – model de viață închinată permanent Bisericii lui Hristos Am primit cu întristare vestea trecerii din această viață, în ziua de 29 martie 2020, în Duminica IV-a din Postul Mare, a Părintelui Ioan Tudorache, preot îmbisericit
Patriarhul Daniel: Evanghelia, răspuns în pandemie
Părintele Patriarh Daniel a oficiat duminică Sfânta Liturghie și s-a rugat pentru toți cei bolnavi de coronavirus, dar și pentru medicii și asistentele care depun eforturi în depășirea pandemiei. În cuvânt, Patriarhul României a făcut referire la evanghelia duminicală care ne prezintă vindecarea unui copil stăpânit de un duh necurat și a afirmat că textul biblic ne oferă un răspuns în lupta noastră cu pandemia actuală. „Evanghelia aceasta are o semnificație deosebită și pentru situația în care se află lumea

Patriarhul recomandă întărirea în postire: Să transformăm foamea și setea fizică în foame și sete de Dumnezeu
În predica rostită duminică la paraclisul Sf. Grigorie Luminătorul, Părintele Patriarh Daniel a vorbit despre semnificațiile duhovnicești ale postului și a îndemnat să ne întărim în această practică edenică pe care a definit-o ca foame și sete după Dumnezeu . „Întărirea în postire înseamnă că transformăm foamea și setea fizică în foame și sete de Dumnezeu, în foame și sete după iubirea lui Dumnezeu”, a subliniat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preafericirea Sa a explicat că întărirea în post este definită
Patriarhul României recomandă grijă la sănătatea psihică, acasă. Maica Domnului poate fi de mare ajutor
De Buna Vestire, celebrată în toată România în condiții impuse de pandemie, Patriarhul Daniel a atras atenția că statul acasă ne poate îmbolnăvi din punct de vedere psihic. Patriarhul a spus că Maica Domnului ne este de mare ajutor în perioada actuală și că trebuie să stăm acasă într-un mod pozitiv și activ, în rugăciune și în activități bune. Îndemnurile Preafericirii Sale au făcut referire la întărirea în credință, la rugăciune și solidaritate cu medicii, cu cei în suferință sau
În aceste zile de grea încercare trebuie să biruim frica prin credinţă – Patriarhul Daniel
În Duminica a 3-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci, Patriarhul Daniel a făcut un apel la întărirea în credință pentru a depăși situația cauzată de Covid-19. „În aceste zile de grea încercare când crucea suferinței din cauza pandemiei actuale” care este prezentă în aproape toată lumea „noi trebuie să ne întărim în credință, să biruim frica prin credință și să întărim credința prin rugăciune și prin fapte bune”. „Numai iubind pe Dumnezeu mai mult în rugăciune și pe semenii
Starea de urgență este o stare specială de prevenire a extinderii epidemiei, nu o stare de panică și descurajare
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat luni un cuvânt de încurajare și speranță în contextul în care pe teritoriul României a fost decretată stare de urgență în plină epidemie de coronavirus. Cuvântul a fost rostit de Patriarhul Daniel în Catedrala Patriarhală. Text integral: Biserica Ortodoxă Română se adaptează treptat și responsabil, în funcție de evoluția situației provocate de epidemie, așa cum o fac toate instituțiile importante din țară, respectând și promovând în spațiul public recomandările autorităților de stat. Biserica nu