Aproximativ 100 de persoane din Comarnic au primit consultaţii medicale gratuite
Aproximativ 100 de persoane din Comarnic au primit sâmbătă consultaţii medicale gratuite din partea voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Serviciile medicale au fost oferite în cadrul celei de a 64-a sesiuni a Campaniei „Sănătate pentru Sate”. Medici specialişti în diabet şi nutriţie, cardiologie, medicină internă, gastroenterologie şi oncologie au consultat pacienţii care au beneficiat de teste de glicemie, fiind de asemenea investigaţi EKG şi ecograf. Campania „Sănătate pentru sate” a început în septembrie 2015 şi are până în
Voluntarii CMN: Prevenție și depistare a cancerului de col uterin și de sân în zonele rurale din Ilfov
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au revenit sâmbătă, 13 iulie 2019, în comuna ilfoveană Nuci pentru o nouă ediție a Campaniei de prevenție și depistare a cancerului de col uterin. Ca la fiecare ediție de acest gen, derulată cu ajutorul medicilor și asistentelor medicale de la Institutul Oncologic București, femeile au beneficiat gratuit de testul Babeș Papanicolau, dar și de un examen clinic pentru depistarea și prevenirea cancerului de sân. Echipa de medici voluntari a crescut ritmul
Campanie de prevenție a diabetului organizată în Prahova cu sprijinul voluntarilor Paraclisului CMN
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au organizat sâmbătă în mai multe localități prahovene o campanie de prevenție a diabetului. Acțiunea a fost desfășurată în acelaşi timp în Pleașa, Urlați și Mizil cu sprijinul Spitalului Witting din București și au fost implicați 30 de voluntari, medici, asistenți medicali și personal auxiliar. Cei care au au venit au beneficiat de un control al glicemiei și de asistență de specialitate din partea medicilor diabetologi. În localitatea Pleașa toți cei prezenți au
Colaborarea dintre preot, medic, farmacist și pacientul de la sat  – Modele de urmat
Conferinţa „Credință şi sănătate în satul românesc” organizată vineri la Palatul Patriarhiei a reunit reprezentanți ai Bisericii, ai Ministerului Sănătății, preoți, medici și farmaciști. Una dintre prelegerile susţinute în faţa participanţilor a aparţinut Pr. Ilarion Mâță, Director Complex rezidențial social – medical vârstnici Hârja al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului şi Președinte al Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” care a vorbit despre „colaborarea dintre preot , medic, farmacist și pacientul de la sat”. Colaborarea dintre preot , medic
Bucurie de la „Caravana Bucuriei” pentru copiii de la Fundeni
O nouă acţiune în cadrul Campaniei „Caravana Bucuriei” a fost organizată vineri de voluntarii Paraclisului CMN, de data aceasta beneficiarii fiind copiii de la Institutul Clinic Fundeni. Copiii internaţi pe secţiile de pediatrie oncologică au primit treizeci de pachete alimentare cu produse bio de la patru dintre voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Dănuţ Prună, Voluntar Coordonator la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a prezentat scopul vizitei. „Am venit pentru a le mai aduce copiilor o rază de speranţă şi să îi
Programul „Sănătate Pentru Sate” prin ochii unui medic voluntar
Conf. Dr. Camelia Diaconu de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Medic-voluntar în cadrul Campaniei „Sănătate pentru Sate”, a susţinut vineri o prelegere la Conferinţa „Credință şi sănătate în satul românesc” de la Palatul Patriarhiei. Medicul voluntar a prezentat impactul programului în rândul populaţiei de la sate şi resursele utilizate pentru buna desfăşurare a acestuia. Programul „Sănătate Pentru Sate” Programul „Sănătate pentru Sate” a demarat în urma protocolului încheiat de Patriarhia Română cu Ministerul Sănătății în data
Curs de manager servicii sociale organizat de Federația Filantropia
Federația Filantropia a organizat a doua serie a cursului de manager servicii sociale în perioada 17-21 iunie 2019, la Centrul național pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București. Cei 28 de cursanți sunt consilieri coordonatori ai sectoarelor social-filantropice ale eparhiilor din cadrul Patriarhiei Române, dar și directori sau manageri de centre și servicii sociale din țară. Cursul a cuprins tehnici și procese bazate pe comunicare, management și dezvoltare organizațională. Participanții care au promovat examenul vor primi certificate de absolvire recunoscute
Jurnalist Trinitas TV ales vicepreşedinte al Crucii Roşii Române
Iulian Bobîrnea, Redactor-șef Departament Social – Trinitas TV, a fost ales săptămâna trecută vicepreşedinte al Crucii Roşii Române. Alegerea a avut loc în cadrul Adunării Generale a organizaţiei desfăşurată în Otopeni, Ilfov. „Este o poziţie care mă onorează şi cred că este rezultatul unei munci de voluntariat neîncetate încă din anul 2002, atunci când m-am alăturat misiunii umanitare a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie”, a scris Iulian Bobîrnea pe pagina sa de Facebook. „Le mulţumesc tuturor celor
Copiii instituţionalizaţi din Prahova îşi vor putea trata gratuit afecţiunile stomatologice la cabinetele Mănăstirii Turnu
Mănăstirea Turnu din judeţul Prahova a amenajat cel de-al doilea cabinet stomatologic destinat în special copiilor de la centrele de plasament de pe raza judeţului. De serviciile stomatologice pot beneficia şi membrii comunităţilor locale din apropierea aşezământului monahal. Reprezentanţii Mănăstirii mulţumesc într-o postare pe pagina oficială de facebook persoanelor care au făcut posibilă inaugurarea cabinetului stomatologic. Tot în aceeaşi postare anunţă planurile pentru viitorul apropiat: construirea unor căsuţe de tip familial (6 copii per căsuţă) pentru copiii orfani. Momentan, se
Bilanţ: Peste 16000 litri de sânge colectaţi prin Campania „Donează sânge, salvează o viaţă!”
Peste 16000 litri de sânge au fost colectaţi în perioada 2013 – aprilie 2019 în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!”. Cantitatea impresionantă a fost colectată în cele 16 ediţii organizate de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. De asemenea, din statisticile înregistrate reiese că numărul participanţilor donatori a fost de peste 30.000 de persoane. „Campania se derulează de câţiva ani buni în România şi cu ajutorul acesteia am crescut considerabil numărul de donări. Cu ajutorul Patriarhiei Române şi al