Biserica Domnească „Sf. Anton – Curtea Veche” și-a serbat luni al doilea hram. Sfânta Liturghie a fost oficiată în aer liber de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul. Ierarhul a subliniat că viața Sf. Antonie cel Mare a pus în lumină o altfel de înțelepciune decât cea întemeiată pe acumularea de cunoștințe. „Om înțelept este acela care crede în Dumnezeu și care descinde din egoismul și din mândria sa, se smerește și vede cu ochii duhovnicești ceea ce este bine și ceea
„Credem că rugăciunile pe care le-a înălțat, rugăciunile pe care le-a scris pentru alții, îndemnându-i să se roage, au fost primite înaintea Stăpânului celui din ceruri”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul după ce a oficiat, la Cimitirul Bellu din Capitală, un Parastas la 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit că, „în ultimele ceasuri ale vieții, Eminescu a scris ultimele cuvinte, o fărâmă de poezie care era de fapt o rugăciune”
„Este ziua în care a răsărit Luceafărul poeziei românești”, a spus Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul sâmbătă, la Parastasul oficiat pentru Mihai Eminescu la Catedrala Patriarhală. Se împlinesc 172 de ani de la nașterea Poetului Național, dar „Eminescu a venit între noi și nu va pleca niciodată”, a adăugat Episcopul-vicar patriarhal. „Cu toate că manifestările sunt restricționate de prezența acestei pandemii, totuși Eminescu este viu și trăiește printre noi”, a menționat ierarhul. „A fost născut și crescut într-o familie de creștini
Biserica Domnească „Sfântul Anton” din Centrul Vechi al Bucureștiului se pregătește de hram. Duminică, de la ora 12:00, va fi organizată o procesiune pe străzile din împrejurimi cu icoana făcătoare de minuni și cu moaștele Sfântului Cuvios Antonie cel Mare. Procesiunea se va încheia prin oficierea Acatistului Sfântului Antonie, pe locul fostei biserici închinate acestuia, distrusă în incendiul din 1847. Programul liturgic al sărbătorii va continua de la ora 16:00 prin oficierea Vecerniei unită cu Litia. Luni, de ziua hramului
Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios și Sectorul Teologic-Educațional ale Patriarhiei Române, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti din București, au anunțat luni începutul celei de a XI-a ediție a Concursului Național Icoana ortodoxă – lumina credinței Competiția se desfășoară în perioada 10 ianuarie – 21 mai 2022 și se înscrie între manifestările dedicate anului 2022, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și An comemorativ al
Arhiepiscopia Bucureștilor organizează sâmbătă comemorarea Poetului Național la capela și mormântul acestuia din cimitirul bucureștean Bellu – Șerban Vodă. Evenimentul începe la ora 09:00 cu Sfânta Liturghie, care va fi oficiată în Capela Cimitirului Bellu de Părintele Ștefan Zară, Consilier eparhial la Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care îi va avea alături pe preoții din cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane din Capitală. Slujba parastasului lui Mihai Eminescu are loc de la ora 11:00 și este oficiată la mormântul poetului
„De acum, privirea oamenilor nu se mai îndreaptă înapoi, către Paradisul pierdut, ci se îndreaptă către Împărăția lui Dumnezeu”, iar Sfântul Ioan Botezătorul este părtaș la această lucrare, a spus vineri Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul despre Botezul Domnului și Arătarea Sfintei Treimi la Iordan. O Teofanie, adică Arătare a Sfintei Treimi, are loc și „după cina de la Mamvri, când S-a arătat Preasfânta Treime în chipul celor trei îngeri”, a spus ierarhul. „Și iată, acum, deasupra Fiului Care S-a botezat
Anul 2022 a fost proclamat sâmbătă, în Patriarhia Română, drept „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”. Actul de proclamare a Anului omagial și comemorativ 2022 a fost citit de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod. Textul integral: Proclamarea anului 2022 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și
Prima Sfântă Liturghie din 2022 s-a încheiat la Patriarhie cu momentul solemn de proclamare a tematicilor comemorativă și omagială pentru noul an. Așadar, 2022 este, în Patriarhia Română, „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”. Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, Secretarul Sfântului Sinod, a citit Actul de proclamare. Documentul atestă că Sinodul a aprobat atât această proclamare cât și un program-cadru
O slujbă de pomenire a fost oficiată miercuri la Piața Revoluției Române pentru martirii care și-au dat viața pentru libertate. Ceremonia religioasă a avut loc după intonarea Imnului de Stat. „Am oficiat la Piața Revoluției Române slujba de pomenire pentru eroii martiri ai Revoluției din decembrie 1989”. „Este locul unde acum 32 de ani era plin de lume, majoritatea tineri, care au venit aici strigându-și dorința lor legitimă, aceea de a fi noi toți un popor român de oameni liberi



