Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a împlinit duminică 8 ani de la hirotonia sa în Arhiereu. Cu această ocazie, Patriarhul Daniel i-a transmis felicitările Preafericirii Sale. Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul s-a născut în 21 noiembrie 1959, în Brădești, județul Buzău. A urmat Școala Generală din Bușteni, județul Prahova, după care doi ani la Liceul Mefin din Sinaia; A urmat cursurile Seminarului Teologic din București (1976-1981) și ale Institutului Teologic de Grad Universitar din București (1982-1986), fiind licențiat
Parohia Brâncuși, din sectorul 6 al Capitalei, și-a sărbătorit vineri ocrotitorul, pe Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul. În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, Pr. paroh Costel Burlacu a vorbit despre exemplul de sfințenie oferit de Sfântul Ioan Rusul, care „vine astăzi să ne trezească conștiința”. „Sfințenia nu ne este dată numai la încununarea unei vieți, Sfântul Ioan Rusul ne arată că și tinerețea poate fi un prilej de dobândire a sfințeniei. De aceea, sfântul a luat robia ca pe o
Biserica Kretzulescu din centrul Capitalei împlinește toamna aceasta 300 de ani de la sfințire. Biserica Kretzulescu a fost zidită între 1720-1722 de marele logofăt Iordache Kretzulescu și Safta, una dintre cele șase fete ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu. La mai puțin de patru luni până la aniversarea din 20 septembrie, preotul paroh Vasile Răducă a oferit pentru Basilica.ro detalii despre cum decurg lucrările de restaurare și a anunțat un program al festivităților. „O biserică de familie” Părintele paroh a
Parohia Brâncuși, din Sectorul 6 al Capitalei, își serbează vineri unul dintre ocrotitori, pe Sfântul Ioan Rusul. Cu această ocazie, racla cu un fragment din moaștele acestuia va fi purtată în procesiune în jurul lăcașului de cult, atât joi seara la vecernie, cât și a doua zi după Sfânta Liturghie. Moaștele Sfântului Ioan Rusul vor fi așezate spre închinare, până la finalul slujbei, în baldachinul special amenajat din curtea bisericii. „Procesiunea reprezintă jertfa noastră pentru Sfântul Ioan de a cărui
„Ne rugăm să avem cu toții râvna femeii samarinence, să înțelegem că întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos poate schimba viața fiecăruia dintre noi”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul duminică, la Parohia Pleașa din comuna Bucov, județul Prahova, unde a binecuvântat noua biserică. După slujba de binecuvântare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la altarul de vară construit pe locul altarului vechii biserici. Preasfinția Sa a vorbit la predică despre discuția Mântuitorului cu femeia samarineancă, pe care a descris-o drept „o
Biserica Domnița Bălașa – Paraclis Patriarhal din Capitală, ctitorită de doamnele din familia Brâncoveanu, a fost restaurată printr-un proiect care s-a desfășurat pe parcursul a patru ani și a fost finanțat din fonduri europene, valoarea lui totală fiind de 17.156.630.30 lei (peste 3,4 de milioane de euro). În perioada 2018-2022, biserica a fost reparată și înfrumusețată până la cele mai mici detalii, de la fundație până la acoperiș, au transmis coordonatorii de proiect. Fundația și zidăria au fost consolidate, iar
Biserica parohiei prahovene Zalhanaua din comuna Mănești a fost sfințită duminică, 22 mai, în urma lucrărilor de restaurare efectuate în ultimii 13 ani. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal. La eveniment, delegatul Patriarhului Daniel a anunțat atribuirea celui de-al treilea hram bisericii resfințite. „Preafericitul Părinte Patriarh, care m-a delegat să săvârșesc târnosirea, să vă aduc binecuvântarea și expresia dragostei sale părintești, a trimis totodată și o înmulțire de har”, a spus ierarhul. „Hramurile unei
Duminică, 22 mai 2022, a fost resfințită Biserica Icoanei din Capitală, în urma unor lucrări de restaurare începute în toamna anului 2019. Patriarhul Daniel a spus că în urma acestei restaurări comunitatea parohială de la Biserica Icoanei a devenit și mai mult o icoană de frumoasă îngrijire, de păstrare, consolidare și împodobire a bisericii. Slujba de sfințire și Liturghie Evenimentul a debutat în zorii zilei cu primirea Episcopului vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul care a oficiat slujba de târnosire. Ierarhul a
Martor la proclamarea canonizării Sfintei Teofana Basarab, sâmbătă, 21 mai, pe Dealul Patriarhiei, Mitropolitul Naum de Ruse a subliniat comuniunea frățească dintre Bisericile Ortodoxe Română și Bulgară. Înaltpreasfinția Sa a spus că alături de Sfinții Parascheva și Dimitrie, de acum, „Bisericile și popoarele noastre ortodoxe frățești primesc, în persoana Sfintei Teofana Basarab, încă un mijlocitor comun de rugăciune – încă o punte duhovnicească și unificatoare în năzuința către înălțimile vieții și nevoințele creștinești, încă un tovarăș credincios pe calea îngustă
Comandamentul Componentei Aeriene a sărbătorit vineri, cu anticipație de o zi, hramul Bisericii Unității „Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa Elena”. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat Sfânta Liturghie, evocând personalitatea Împăratului Constantin cel Mare, conducător de armată și de imperiu care s-a lăsat călăuzit de Hristos. Preasfințitului Varlaam Ploieșteanul i s-au alăturat în slujire Arhimandritul Ciprian Grădinaru, Eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale, Părintele Consilier Ciprian Ioniță de la Sectorul Social-filantropic al Patriarhiei Române și alți clerici



