Sf. Haralambie, protectorul de molimă, serbat la biserica unde a fost botezat Mitropolitul Primat Nifon
Sărbătoarea Sfântului Haralambie a început la Biserica Oțetari din Capitală printr-o procesiune cu moaștele mucenicului, condusă de Părintele Mihai Popescu, Protopopul Sectorului 2 al Capitalei, și de Parohul Cătălin Ciocan. Moaștele sfântului, considerat protector în vreme de molimă, au fost dăruite în 1866 de Mitropolitul Primat Nifon, care a fost botezat la Biserica Oțetari. La ora 10:00, sfintele moaște au fost așezate spre închinare și vor sta în curtea Bisericii Oțetari din Capitală și în cursul zilei de joi, până
Moment aniversar și comemorativ la Patriarhie: Oameni care au înmulțit talantul elogiați de PS Timotei
La slujba de duminică, PS Timotei Prahoveanul a vorbit în Catedrala Patriarhală despre Pilda Talanților. Spre finalul cuvântului său, ierarhul a oferit mai multe exemple de oameni care au înțeles mesajul acestei parabole și au încercat să-l pună în aplicare, adică au înmulțit talanții. În această categorie i-a încadrat pe colegii noștri de la Ziarul Lumina, cotidian care a împlinit duminică 16 ani. Talantul scris „Într-o zi specială, doresc să adresez câteva cuvinte «talantului scris», așa după cum am citit
A răspândit lumină şi speranţă. Patriarhul Teoctist, 106 ani de la naștere
Patriarhul Teoctist, de la a cărui naștere se împlinesc duminică 106 ani, „a lucrat, în contextul ostil Bisericii din vremea regimului comunist, pentru păstrarea credinței și a valorilor culturale românești inspirate de ea”, iar după 1990 „a folosit libertatea pentru a urma tradiției românești privind prezența activă a Bisericii în societate”. „A răspândit lumină și speranță prin multele biserici construite din temelie, prin multe canonizări de sfinți români, prin reintroducerea religiei în școlile publice, prin reintegrarea învățământului teologic în rețeaua
Patriarhia Română împlineşte 96 de ani de la înfiinţare
Patriarhia Română aniversează joi 96 de ani de la înființare. În urmă cu 96 de ani, în data de 4 februarie 1925, Sfântul Sinod s-a întrunit la București în ședință de lucru, unde a hotărât înființarea Patriarhiei Ortodoxe Române. Procesul prin care s-a ajuns la ridicarea în rang a Bisericii noastre a început imediat după Marea Unire din 1918. Potrivit unei declarații oferite pentru Trinitas TV de Pr. Florin Șerbănescu, ideea de înființare a Patriarhiei Române a fost formulată pentru
Când însetăm de Dumnezeu, să Îl căutăm în Casa Lui: PS Varlaam Ploieșteanul
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a vorbit marți la Patriarhie despre modul, respectiv, locul în care Îl putem întâmpina pe Dumnezeu. „Biserica este locul unde și noi, ca Dreptul Simeon și Prorocița Ana, Îl putem întâlni și întâmpina pe Dumnezeu”. „Îl căutăm în Casa Lui care este Biserica cea plină de Sfânta Treime. Aici noi ne întâlnim cu Dumnezeu și, spre deosebire de momentul de acum 2.000 de ani sărbătorit astăzi în Biserică, Dumnezeu este cel Care ne primește și ne
Un gând de la PS Ieronim: Când Mântuitorul vrea să vină în casa sufletului nostru, să-L primim îndată, precum Zaheu
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. După slujbă, el le-a sugerat credincioșilor o temă de meditație pentru săptămâna care începe: Chiar dacă uneori mai au îndoieli, să își deschidă inima imediat în fața lui Dumnezeu, la fel ca Zaheu Vameșul din Evanghelia duminicii în curs. Episcopul vicar patriarhal a vorbit în omilia sa despre învățăturile evangheliei referitoare la Zaheu Vameșul și a amintit că „bogăția nu aduce mulțumire dacă o ții numai pentru tine
Sf. Trei Ierarhi au fost aurul epocii lor, demonstrând rolul familiei creștine în istoria mântuirii, spune PS Timotei
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. În omilia sa, el a vorbit despre strălucirea pe care Sfinții Trei Ierarhi au dat-o epocii lor, numită „Secolul de aur” al teologiei creștine. Ei au arătat lumii că familiile creștine au rol uriaș în istorie, născând oameni care schimbă lumea, a spus episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. „Cei trei ierarhi au trăit într-un veac care s-a numit «de aur»”, a afirmat el. „Nu a avut prea multe
PS Varlaam despre rolul straielor și obiectelor liturgice: Prin cele materiale, sugerează frumusețile nemateriale
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a vorbit sâmbătă, la hramul Paraclisului Facultății de Teologie din București, despre semnificația duhovnicească a înfrumusețării bisericilor, straielor liturgice și vaselor de cult în Ortodoxie. Prin frumusețea și valoarea lor, se aduce slavă lui Dumnezeu și simțim frumusețea și lumina din Împărăția Cerurilor. Înainte de Sfânta Liturghie, ierarhul a sfințit veșmintele liturgice dăruite de Părintele Patriarh Daniel paraclisului. După slujbă, el a vorbit despre semnificația acestui fapt. Sfințirea veșmintelor a fost „un îndemn pedagogic al Preafericitului
Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din București și-a sărbătorit ocrotitorii
Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din București și-a serbat sâmbătă hramul. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat Sfânta Liturghie și sfințirea veșmintelor liturgice dăruite de Părintele Patriarh Daniel. Părintele Patriarh Daniel a dăruit paraclisului universitar „Sf. Ecaterina” 13 veșminte preoțești, două rânduri de veșminte diaconești și patru seturi de acoperăminte pentru sfintele vase. „S-a dorit ca studenții să fie martori la acest eveniment, ca, atunci când vor fi preoți, să arate [față de cele care le sunt încredințate] grija pe
Concursul Național Catehetic 2021: Românii din Ploiești și cei din Verona vor să umple „Desaga cu doruri”
Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Verona participă la Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni” cu proiectul „Desaga cu doruri”, în cadrul căruia se va înfrăți cu Parohia „Nașterea Domnului și Sf. Ap. Andrei” din Ploiești. Proiectul „Desaga cu doruri” își propune să-i reunească pe românii din Ploiești și din Verona în atmosfera caldă a marii familii: Biserica. „Desaga este un obiect tradițional românesc cu care se transportă hrana – atât de necesară vieții – și alte