În omilia rostită la finalul slujbei Canonului cel Mare oficiate miercuri seară în Catedrala Patriarhală, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a explicat că „va trebui să privim la Sfântul Andrei Criteanul şi să urmăm exemplul smereniei şi pocăinţei lui”, informează basilica.ro. „Chiar dacă suntem străini şi purtăm cum nu ar trebui veşmântul acesta preţios al smereniei care poate acoperi toate neputinţele noastre”, a subliniat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În prima parte a predicii sale, Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a prezentat
„La marele canon de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul avem după fiecare tropar această strigare, această cerere insistentă, ca o respirație a Bisericii: «Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!»”, a remarcat Patriarhul Daniel la finalul Slujbei Canonului Mare oficiată în prima zi din Postul Paștilor la Catedrala Patriarhală istorică, potrivit basilica.ro. Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă! Despre expresia „Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!”, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că este „apelul la unicul izvor al vieții veșnice – Hristos care a biruit moartea”. „A biruit păcatul
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a explicat în Duminica Lăsatului sec de brânză la Catedrala Patriarhală că puterea de a ierta le este caracteristică celor tari în credință, informează basilica.ro. „Cei tari iartă”, a spus ierarhul, „iar cei slabi în credință se lasă întotdeauna robiți de gândul răzbunării”. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor le-a spus credincioșilor din Catedrala Patriarhală că iertarea este „cel mai important exercițiu în timpul postului și nu doar în vremea lui”. „Este un exercițiu foarte greu” a
„În viitoarele fotografii trebuie urmărită legătura dintre sat şi natură”, le-a recomandat Patriarhul Daniel fotografilor care au surprins prin imaginile lor Chipul satului românesc, prezentat în expoziţia cu acelaşi nume care poate fi admirată la Palatul Patriarhiei. Legătura cu natura „Fie că ai fotografiat satul din vale de pe deal, fie că l-ai fotografiat din elicopter sau cu drona, important e să vezi relaţia natură-sat: satul de lângă pădure, de lângă o pajişte frumoasă, de la câmpie, de la deal
Agenţia Basilica Travel a Patriarhiei Române vine în întâmpinarea pelerinilor care participă la Târgurile de turism, în cadrul cărora le oferă recomandări şi informaţii complete cu privire la circuitele interne şi externe acoperite. Pe toată perioada târgurilor, cei interesaţi beneficiază de tarife promoţionale, informează basilica.ro. „Participarea la târgurile de turism este maniera în care dorim să venim mai aproape de nevoile pelerinilor, să oferim toate informațiile necesare, să le oferim o personalizare profesionistă a pelerinajului și să asigurăm viitorul pelerin
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a împlinit luni 29 ani de la hirotonia în Arhiereu, informează basilica.ro. DATE BIOGRAFICE S-a născut la data de 22 iulie 1951, din părinţii Alexe şi Stela Ciobotea, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş. La Sfântul Botez a primit numele Dan-Ilie. FORMAREA ŞI EXPERIENŢA PROFESIONALĂ 1958-1962 – urmează şcoala primară în satul natal Dobreşti, judeţul Timiş; 1962-1966 – urmează gimnaziul în localitatea Lăpuşnic, judeţul Timiş; 1966 – începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care
Expoziția de fotografie „Chipul satului românesc” a fost deschisă miercuri la Palatul Patriarhiei în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, informează basilica.ro. Așadar, în perioada 27 februarie – 9 martie 2019, intervalul orar 09-16, puteți admira în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei aproximativ 50 „chipuri” ale satului românesc în viziunea a 14 artiști fotografi. Prezentarea expoziției a fost făcută de Aurelian Iftimiu, directorul Agenției de știri Basilica. Aurelian Iftimiu a subliniat că expoziția este primul proiect de acest gen organizat
Reflectând asupra pildei Întoarcerii Fiului Risipitor, Patriarhul Daniel a semnalat un aspect important în omilia duminicală, şi anume că Dumnezeu aşteaptă ca noi, prin pocăinţă, să facem câţiva paşi înspre El şi imediat ne iese în întâmpinare să ne ofere ajutorul Său, informează basilica.ro. „Văzând de la distanţă mare această dorinţă a tânărului de a se pocăi”, a spus Patriarhul Daniel, „din departe Tatăl fiului risipitor a ieşit în întâmpinarea lui. Nu l-a aşteptat să bată la uşă, ci când
În ziua de 21 februarie 2019, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia: 1. Au fost apreciate acțiunile bogate și multiple realizate în Patriarhia Română în Anul Centenar 2018, care au culminat cu evenimentul sfințirii Altarului Catedralei Naționale din data de 25 noiembrie 2018. 2. Totodată, au fost evidențiate numeroasele activități social-filantropice, activități în valoare de peste 114 milioane
În Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor, la sfinţirea capelei Universităţii Hyperion din Capitală, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a vorbit despre dorurile pe care le avem noi oamenii în viaţă şi a remarcat că cel mai important este dorul de Dumnezeu. Deşi a făcut referire la dorul de părinţi, de locurile natale sau de oamenii dragi, ierarhul a spus că „primul dintre ele este dorul după Dumnezeu, după darurile Sale bogate, după darul Sfântului Duh pe care l-am primit la Sfântul



