Biserica Sfântul Elefterie – Paraclis Patriarhal din cadrul Protopopiatului Sector V Capitală şi-a serbat miercuri, 15 decembrie 2015, ocrotitorul, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie, informează Agenţia de ştiri Basilica. În această zi de sărbătoare, în mijlocul credincioşilor parohiei bucureştene s-a aflat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României. Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a oficiat slujba de resfinţire a picturii lăcaşului de cult, a sfinţit noile clopote ale bisericii şi a binecuvântat noul centru cultural-pastoral aflat la demisolul lăcaşului de
Biserica Ortodoxă îl pomenește în fiecare an în ziua de 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon. Acesta, după cum amintește sinaxarul, de credință elin și cu meșteșugul comedian, a primit botezul creștin și a fost martirizat în timpul împăratului Dioclețian. Pentru că a fost actor, Sfântul a fost ulterior considerat protector al actorilor. În Biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, în ziua de 14 decembrie 2015, după Sfânta Liturghie, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru toți cei care
Joi, 17 decembrie 2015, în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Daniel, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel sărbătorește ziua onomastică. Cu acest prilej, de la ora 09.00, în Catedrala patriarhală, va fi săvârșită Sfânta Liturghie, iar de la ora 11.00 va fi oficiată slujba de Te-Deum, ca recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru ocrotirea şi ajutorul dăruite Patriarhului României în slujirea Bisericii Ortodoxe Române şi a poporului român. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oferi tuturor celor prezenţi Pastorala la sărbătoarea Nașterii Domnului
Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române organizează miercuri, 16 decembrie 2015, ora 19:00, la Ateneul Român, tradiţionalul concert de colinde RĂSĂRITUL CEL DE SUS, informează Agenţia de ştiri Basilica. Anul acesta, concertul va fi susţinut de: 1. Grupul Vocal Ai lui Ștefan, noi, oșteni din Bucovina Grupul a fost înființat în anul 2008 la inițiativa profesorului Vasile Schipor, din dorința de a promova valorile culturale și tradiționale din zona Bucovinei. Tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani
Despre Corul de copii şi tineret „Symbol” al Patriarhiei Române s-a scris şi se va mai scrie. Renumele activităţii sale, izvorât din talentul membrilor săi, îi va asigura şi de acum înainte săli pline de concerte, aplauze, premii. În schimb, despre dirijorul principal şi iniţiatorul corului, astăzi director al acestui ansamblu de bijuterii vocale, diacon-profesor Jean Lupu, s-a notat prea puţin. La cei 75 de ani de viaţă, din care 55 i-a dedicat activităţii dirijorale, acestui cunoscut muzician şi pedagog
Zeci de copii au cântat şi au expus icoane pe sticlă la Parohia Popa Nan din Protoieria Sector 2 Capitală, în aşteptarea Pruncului Hristos. Duminică, 13 decembrie 2015, la această parohie bucureşteană, 35 de copii de la Şcoala „Anastasia Popescu”, alături de corul de tineret al parohiei, au oferit credincioşilor un amplu concert de colinde, prezentând totodată publicului o expoziţie de icoane pe sticlă, informează "Ziarul Lumina". Serbarea organizată de Parohia Popa Nan, în colaborare cu Şcoala „Anastasia Popescu”, a
În seara zilei de duminică, 13 decembrie, biserica Parohiei „Sfânta Fecioară Maria”-Dristor din Protopopiatul Sector 3 Capitală a găzduit tradiționalul concert de colinde, informează "Ziarul Lumina". Evenimentul a fost deschis de un grup coral bărbătesc care a interpretat colinde din repertoriile bizantin și românesc și cântece tradiționale. Un cor de copii, elevi ai Școlii Generale nr. 70 „Cezar Bolliac”, îmbrăcați în costume naționale, au încântat auditoriul cântând vestea cea bună a Nașterii Domnului. Au urmat două grupuri de elevi de
Creştinii ortodocşi s-a aflat în 13 decembrie 2015, în Duminica a XXVIII-a după Rusalii. Biserica Ortodoxă a rânduit să se citească la Sfânta Liturghie Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul 14, versetele de la 16 la 24, care ne prezintă Pilda celor poftiţi la cină. „Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat duminică, 13 decembrie 2015, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București. Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai catedralei, informează Agenţia de ştiri Basilica. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice (Luca 14, 16-24), Preasfinţitul Părinte Varlaam a spus că Sfânta Liturghie este chemarea la Cină din Evanghelia de astăzi. “Fiecare dintre noi este invitat ca să-şi spele haina sufletului prin Taina Spovedaniei
Grupul Psaltic Anastasis al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului a lansat în 13 decembrie 2015, după Sfânta Liturghie, un CD de colinde tradiționale, intitulat Din Cer senin. Albumul, apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost editat de Radio TRINITAS, informează Agenţia de ştiri Basilica. „E una din creaţiile noastre cele mai frumoase pentru că în general colindul este expresia spiritualităţii şi a dialogului dintre poporul român şi credinţa ortodoxă. Teologia Scripturii, Teologia Tradiţiei Bisericii este transpusă în vers, într-un



