Sfinţirea picturii Catedralei Sfântul Spiridon - Nou
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit în 12 decembrie 2015, după Sfânta Liturghie, pictura restaurată a Catedralei Sfântul Spiridon - Nou din Bucureşti, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Alături de Preafericirea Sa s-a aflat şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a oficiat şi Sfânta Liturghie înaintea slujbei de sfinţire. Evenimentul a avut loc chiar în ziua sărbătoririi Sfântului Spiridon, ocrotitorul spiritual al lăcaşului de cult, informează Agenţia de ştiri
Biserica „Sfântul Spiridon” din Protoieria Ploieşti Nord şi-a sărbătorit hramul
Sfântul Spiridon este şi ocrotitorul Bisericii Sfântul Spiridon din Protoieria Ploieşti Nord. Sfânta Liturghie a fost oficiată în 12 decembrie 2015 de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte Pr. Protopop Adrian Matei de la Protoieria Ploieşti Nord, şi Pr. Paroh Tătulescu Dionis, informează Agenţia de ştiri Basilica. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa le-a vorbit credicioşilor prezenţi despre viaţa Sfântului Ierarh Spiridon. De asemenea, Preasfinţitul Părinte
Betleemul, locul unde a început împăcarea cu Dumnezeu
Hristos S-a născut din Duhul Sfânt şi dintr-o fecioară cu numele Maria, care n-a cunoscut vreodată bărbat. A fost o naştere dumnezeiască; nici o alta nu-i este asemănătoare, nici înainte, nici după El. Sfintele Scripturi prevestiseră această naştere şi toţi profeţii o anunţaseră în mai multe rânduri. Toate evenimentele tindeau spre ea şi trebuia să-şi găsească desăvârşirea în ea. S-a spus chiar că timpul ar ajunge la plinirea lui odată cu această naştere (Galateni 4, 4). Aşa a fost, și
Creștini sau nu, toți numărăm anii de la Nașterea lui Hristos
E greu să fii astronom și să nu crezi în Dumnezeu. Pentru că o evidență izbitoare te contrazice. Credința religioasă a acestor oameni de știință este una fără fisură, neîndoielnică. Am realizat acest fapt din dialogul cu fosta directoare a Observatorului Astronomic din București, profesoara Magda Stavinschi. Interviul acordat întărește spusele unui vestit cercetător danez din secolul al XVI‑lea, Tycho Brahe: „Cei care studiază stelele Îl au pe Dumnezeu profesor”. Doamnă profesoară, sun­teți născută în 1942. Prima întrebare pe care
A întărit cu scrisul și cu rugăciunea neamul lui mult încercat
Veacul al XVII-lea se ca­rac­terizează în istoria noas­tră bisericească prin adânci frământări şi pro­funde transformări. Pentru poporul român din cele trei țări de la nord de Du­nă­re, acest secol a re­pre­zentat un moment de cotitură, cu profunde implicaţii pentru viaţa cul­turală şi spirituală a aces­tui neam. Însă, la momente de cumpănă, Dumnezeu a ridicat oa­meni vrednici pentru slu­jirea Bisericii, care să ducă mai departe moştenirea noastră spirituală. Între personalităţile eclesiastice care au marcat viaţa românilor în se­co­lul al XVII-lea se
O CĂLĂUZĂ SPIRITUALĂ PENTRU IDENTITATEA, DEMNITATEA ȘI AFIRMAREA ROMÂNILOR ÎN LUMEA DE AZI
LAUDATIO Prof. univ. dr. Iosif R. URS Președintele Universității Titu Maiorescu 1. Formarea și evoluția Întâistătătorului Bisericii, slujitor al Ortodoxiei românești Preafericitul Părinte Daniel s‑a născut sub semnul spiritual al Sfântului Prooroc Ilie, de la care a luat și unul dintre numele de botez. Născut din părinți care au trăit în smerenie și dragoste de Dumnezeu, a crescut și s‑a format în ascultarea Cuvântului și în spiritul credinței creștin‑ortodoxe. De la tată, Alexie Ciobotea, învățător timp de patruzeci de ani
Biserică nouă în oraşul Otopeni
Sâmbăta aceasta, 12 decembrie 2015, a fost prilej de mare sărbătoare pentru credincioşii cartierului Ferme, din orașului Otopeni. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu un ales sobor de preoți din protopopiatul Ilfov Nord, a sfinţit piatra de temelie pentru biserica din localitate, cu hramurile Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, după cum informează Agenţia de ştiri Basilica. În cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit despre importanța ridicării și prezența unui locaș
„Stihuri și Colinde”, la Otopeni
Protopopiatul Ilfov Nord, în colaborare cu Primăria oraşului Otopeni, și Asociația Părinți pentru Ora de Religie, organizațiile Sector 3 și Ilfov, au organizat la Centrul de cultură Ion Manu din oraș spectacolul-eveniment Stihuri și Colinde, informează Agenţia de ştiri Basilica. Alături de actori de la Teatrul Național din București, Magda Catone, Ana Calciu și Tomi Cristin, au participat Corul de copii Xara, al Parohiei Periș și Corala preoțească Macarie Protopsaltul a Protopopiatului Ilfov Nord. Spectacolul a fost oferit în dar
Marşul Colindătorilor în Capitală
Pentru a promova colindele tradiţionale românești și pentru a cinsti memoria celor care au murit în decembrie 1989, Asociația Studenților Creștini Ortodocși și Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români organizează an de an Marșul Colindătorilor, informează Agenţia de ştiri Basilica. Anul acesta, a fost organizat sâmbătă, 12 decembrie 2015. La finalul evenimentului, în dreptul crucii amplasate în Piața Universității, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru eroii neamului. Marşul Colindătorilor se organizează din anul 1992, de când a fost înfiinţată
Concursul de colinde „Steaua ce ne-a răsărit”
La Seminarul Teologic Orto­dox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti s-a desfăşurat ieri, 11 decembrie 2015, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Concursul „Aghia Trias”, aflat la cea de a 2-a ediţie interpretarea de colinde şi la a 7-a ediţie de la organizarea lui, informează "Ziarul Lumina". Anul acesta, la concursul de colinde inti­tulat „Steaua ce ne-a răsărit”, au participat 8 grupuri psal­tice, aferente celor 8 clase ale Seminarului Teologic Ortodox din Capitală. Premiul I a fost obţinut de grupul psaltic al