Biserica Ortodoxă îi pomenește în 2 octombrie 2015 pe Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi pe Sfânta Muceniţă Iustina. Cei doi sunt cinstiţi în mod deosebit la Biserica Zlătari din Capitală, care îşi sărbătorește cu această ocazie hramul. Slujbele speciale vor începe de joia aceasta. „Primele două zile ale lunii octombrie sunt zile de aleasă bucurie duhovnicească pentru Parohia Zlătari, deoarece biserica noastră este o biserică ocrotită de Maica Domnului, hramul principal este cel de la 08 septembrie, Sărbătoarea Naşterii Maicii
Sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, astăzi, 29 septembrie 2015, în Sala Sfântului Sinod din Reședința patriarhală s-a întrunit Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, după cum informează TRINITAS TV, citat de Agentia de stiri Basilica a Patriarhiei Române. Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat pregătirile pentru 2016 – Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești. În acest sens, se are în vedere identificarea cărților tipărite de Sfântul Antim
Pe site-ul Adevărul.ro a fost publicat articolul intitulat Copiii neînscrişi la Religie, obligaţi să participe la acest curs. Cazul unei fetiţe de 6 ani îngrozite de pilda sângeroasă de la ora de Religie, apărut sub semnătura doamnelor Ioana Nicolescu şi Roxana Garaiman, care impune următoarele precizări: Articolul prezintă un presupus caz relatat doamnei profesoare Mihaela Miroiu de la Şcoala Naţională de Studii şi Politici Administrative (SNSPA) de către o elevă de 6 ani la clasa pregătitoare de la o şcoală
Aflat la ultimul etaj al turnului de pe latura de nord-vest a reședinței patriarhale, noul Paraclis al Reşedinţei patriarhale cu hramul principal Sfântul Grigorie Luminătorul, prăznuit în fiecare an în 30 septembrie, a fost amenajat aici cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2008. Paraclisul este o încăpere cu laturi aproximativ egale, cu două intrări, pe latura de vest, de pe o scară ce urcă de la parter, și pe latura
Sfântul Mucenic Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, a fost cinstit duminică, 27 septembrie 2015, şi la Parohia Sfânta Vineri – Drumul Taberei care şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Sărbătoarea hramului a început sâmbătă seara prin oficierea Slujbei Vecerniei unită cu Litia și citirea Acatistului Sfântului. La final, părintele paroh Nicolae Burlan a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a prezentat viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, informează site-ul oficial al Protoieriei Sector 6 Bucureşti, citat de
Departamentul pentru tineret al Parohiei Acoperământul Maicii Domnului şi Sfântul Ioan Rusul – Brâncuşi, a organizat sâmbătă, 26 septembrie 2015, începând cu ora 11:00, în curtea centrului social de zi din cadrul parohiei, activitatea Jocurile copilăriei în aer liber, informează site-ul parohiei, citat de basilica.ro La eveniment au participat copii din parohie şi din cadrul Centrului ocrotit de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Sub supravegherea personalului abilitat din cadrul Centrului, a părinţilor şi a membrilor Departamentului pentru tineret al parohiei
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat la împlinirea unui an de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Mitropolitul Nicolae Corneanu, text cuprins în volumul: “In memoriam, Dr. Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului (1923-2014)”, lansat duminică, 27 septembrie 2015, în Catedrala Mitropolitană din Timişoara şi închinat fostului arhipăstor bănăţean: Omagierea Mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului la un an de la trecerea sa la viața veșnică este un eveniment de prețuire pentru memoria unui vrednic slujitor al
Importanța deosebită pe care luna septembrie o are în tradiția liturgică a Bisericii Ortodoxe Române este dată nu doar de faptul că aceasta este prima lună din cursul anului bisericesc, ci și de faptul că, în cursul acestei luni, între sfinții a căror pomenire este menționată în calendarul ortodox se numără mai multe persoane alese din bogata istorie bimilenară a creștinismului, ale căror viață și pildă de trăire constituie mărturii importante pentru argumentarea și promovarea importanței familiei creștine astăzi. Cea
Biserica Adormirea Maicii Domnului din centrul orașului prahovean Mizil a sărbătorit 150 de ani de la zidire, astăzi, 27 septembrie 2015. Cu acest prilej, sute de credincioși s-au închinat la moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, aduse de la Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe de la Reședința Patriarhală pentru această sărbătoare, după cum informează Agenţia de ştiri Basilica. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre
Sfântul Martir Antim Ivireanul este unul dintre cei mai iluștri ierarhi pe care i-a avut Mitropolia Țării Românești. Contemporan cu Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanul, ierarhul de origine străină neamului românesc, și anume georgiană sau ivireană, a fost cel mai reprezentativ cărturar şi păstor de suflete care a contribuit la „românizarea” slujbelor bisericeşti, într-o perioadă în care curentele grecesc şi occidental, în special italian, aveau reprezentanţi mai de seamă. Ce anume l-a determinat pe sfântul ierarh georgian să se identifice



