BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE informează: În publicaţia Indiscret în Oltenia din 7 martie 2012, domnul Crişu Popescu a publicat un articol de susţinere a sindicatului Păstorul cel Bun al unor preoţi din Oltenia. Articolul cuprinde numeroase inexactităţi şi interpretări personale distorsionate care arată că autorul nu înţelege specificul misiunii preoţeşti şi al organizării Bisericilor Ortodoxe, după alte norme decât cele sindicale. Pentru corecta informare a opiniei publice, Patriarhia Română face următoarele precizări: Hotărârea în primă instanţă a Curţii
Arhiepiscopia Bucureştilor organizează un nou examen de capacitate preoţească pentru licenţiaţii în teologie, Secţia Teologie pastorală, fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, în vederea candidării pentru ocuparea prin concurs a unui post clerical vacant din cadrul eparhiei, informează Sectorul Administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor, citat de Ziarul Lumina. Înscrierea candidaţilor se face la Centrul eparhial în perioada 21 februarie - 9 martie 2012, în baza unui dosar care va cuprinde următoarele acte: cerere către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel; copii legalizate după actele
La Catedrala Patriarhală din București pe 6 martie 2012 slujitorii catedralei au oficiat o slujbă de parastas pentru vrednicul de pomenire Patriarhul Miron Cristea al Bisericii Ortodoxe Române, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc 73 de ani. Patriarhul Miron Cristea (din botez Ilie) s-a născut în data de 18 iulie 1868, în Topliţa, jud. Harghita. A făcut studii la Gimnaziul săsesc din Bistriţa (1879-1883), apoi la Liceul grăniceresc din Năsăud (1883-1887), la Institutul teologic-pedagogic din Sibiu
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE informează: La solicitarea Patriarhiei Române, organismele abilitate de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă au comunicat numele clericului cu un comportament turbulent în incinta aeroportului, terminalul SOSIRI în ziua de 5 martie 2012. În urma verificărilor, Patriarhia Română aduce la cunoştinţa opiniei publice că numitul Nedejde Constantin nu figurează în evidenţa niciunei unităţi bisericeşti (parohie sau mănăstire) din cuprinsul eparhiilor Patriarhiei Române. Patriarhia Română dezaprobă atitudinea agresivă şi limbajul incompatibil cu calitatea de cleric afişată
În prima săptămână a Postului Mare, de luni, 27 februarie, până joi, 1 martie, în toate bisericile se oficiază slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, unită cu Pavecerniţa Mare. La Catedrala patriarhală din Bucureşti, rânduiala Canonului cel Mare va începe în fiecare din cele patru zile de la ora 16:00. Astăzi, la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul va fi prezent Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, după cum ne informează Ziarul Lumina. De altfel, în fiecare
În prima săptămână a Postului Mare, de luni, 27 februarie, până joi, 1 martie, în toate bisericile se oficiază slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, unită cu Pavecerniţa Mare. După cum ne informează Ziarul Lumina, la Catedrala mitropolitană 'Sfântul Spiridon Nou' - Paraclis patriarhal, ea va fi săvârşită astăzi, 27 februarie, de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, mâine, 28 februarie, de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, iar joi de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul. La Mănăstirea Antim, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul va sluji astăzi, iar
În Biserica Ortodoxă, zilele de astăzi, 27 februarie, şi mâine, 28 februarie, sunt aliturgice, adică nu se oficiază Sfânta Liturghie. Cele două zile au fost rânduite ca o susţinere a postirii aspre din această primă săptămână a Postului Mare. De-a lungul anului bisericesc există mai multe zile în care nu se celebrează Sfânta Liturghie, numite „aliturgice”, „neliturgice” sau „nonliturgice”. Aceste zile sunt următoarele: miercuri şi vineri din Săptămâna Brânzei, luni şi marţi din prima săptamână a Postului Paştelui, Vinerea Mare
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la slujba de înmormântare a Preacucernicului Părinte Mihai Nuță, fost preot slujitor la parohia „Aşezămintele Brâncoveneşti Domniţa Bălașa”, Protoieria III Capitală, duminică, 26 februarie 2012: Am aflat cu durere de trecerea la cele veşnice, în ziua de 24 februarie 2012, a părintelui Mihai Nuţă, fost preot slujitor la parohia „Aşezămintele Brâncoveneşti Domniţa Bălașa” din Bucureşti. Părintele Mihai Nuţă s-a născut la data de 07 mai 1938, în comuna Bogați–Glâmbocel din județul Argeș, în familia bunilor
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, astăzi, 26 februarie 2012, la Catedrala Patriarhală din București, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 6, versetele de la 14 la 21, Preasfinția Sa a evidențiat învățăturile ce reies din aceasta: ”Duminica aceasta este numită în popor, după tradiția noastră, Duminica iertării pentru că
La Catedrala Patriarhală din București, astăzi, 25 februarie 2012, slujitorii catedralei au oficiat o slujbă de parastas pentru vrednicul de pomenire Patriarhul Nicodim Munteanu al Bisericii Ortodoxe Române, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc 64 de ani. Patriarhul Nicodim Munteanu a trecut la cele veşnice la 27 februarie 1948. A fost tuns în monahism la Mănăstirea Neamţ, sub numele de Nicodim (1894), hirotonit ierodiacon (1894) şi ieromonah (1896). A fost hirotesit arhimandrit şi numit vicar al



