Sfântul Apostol Andrei a venit din nou în mijlocul românilor. Cu emoţie şi bucurie, ierarhi şi preoţi, dar şi o mulţime de credincioşi din Bucureşti şi pelerini din toată ţara l-au primit pe cel care a sădit în inima poporului nostru sămânţa Evangheliei Mântuitorului Hristos. Pentru prima dată după aproape 2.000 de ani, Sfântul Apostol Andrei a ajuns în capitala ţării şi nu oriunde, ci într-un loc semnificativ pentru poporul nostru: pe locul unde se construieşte Catedrala Mântuirii Neamului, simbolul
După sfinţirea paraclisului cu hramurile Învierea Domnului, Icoana Maicii Domnului – Prodoromiţa şi Sfântul Ioan Gură de Aur de pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului s-a pornit în procesiune cu Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei spre Patriarhia Română. Procesiunea intitulată Calea Sfinţilor se desfăşoară pe traseul Calea 13 septembrie – Piaţa Constituţiei – Bulevardul Unirii până la Crucea brâncovenească de la baza Colinei Patriarhiei. La această procesiune participă delegaţia condusă de Înaltpreasfinţitul Hrisostom, Mitropolit de Patras, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe
La finalul procesiunii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de soborul de ierarhi, a oficiat slujba de sfinţire a paraclisului de la şantierul Catedralei Mântuirii Neamului. Biserica, în stil ştefanian, cu hramurile Învierea Domnului, Icoana Maicii Domnului – Prodoromiţa şi Sfântul Ioan Gură de Aur a fost construită în numai trei luni. După slujba de sfinţire Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în construirea acestui locaş de cult şi le-a oferit diplome de
La Catedrala Patriarhală, astăzi 23 octombrie 2011, Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi. Biserica Ortodoxă se află astăzi în Duminica a XXIII-a după Rusalii, duminică în care se citeşte pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul VIII, în care se relatează vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor. În cuvântul de învăţătură Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat, printre
Colocviul Internaţional „Influenţele creştinismului în Europa contemporană în perspectiva comparată, Franţa, România şi Elveţia” Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române s-a întâlnit astăzi, 20 octombrie 2011, în Sala „Sfântul Ioan Casian” din Palatul Patriarhiei, cu un grup de profesori de universitari din ţară şi străinătate care vor participa zilele acestea la Colocviul Internaţional „Influenţele creştinismului în Europa contemporană în perspectiva comparată, Franţa, România şi Elveţia”. Evenimentul este organizat de Centrul de studii şi documentare „Societate, Drept, Religie” al Facultăţii
Biroul de Presă al Patriarhiei Române, ne informează: Sărbătoarea Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sărbătorit anual la 27 octombrie), ale cărui sfinte moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală, reprezintă de secole un ales popas duhovnicesc pentru credincioşii din Bucureşti şi pentru numeroşi pelerini din întreaga ţară. În perioada 24 - 28 octombrie 2011, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor organizează o serie de manifestări care se vor desfăşura după următorul program: Luni, 24 octombrie
În ziua sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, astăzi, 14 octombrie 2011, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfânta Parascheva - Parcul Călăraşilor din Capitală. După ce a resfinţit lăcaşul de cult, Patriarhul României a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat fiind de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi. În cuvântul de învăţătură rostit după Sfânta Evanghelie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat învăţăturile ce
Se împlinesc 15 ani de când la Iaşi, în anul 1996, au fost aduse de la Patras din Grecia moaştele Sfântului Apostol Andrei. A fost pentru prima dată în istoria pelerinajului din România când peste un milion de credincioşi au venit să cinstească, la Iaşi, pe Sfântul Apostol Andrei şi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva Acest moment a fost marcat, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în calendarul
Biroul de Presă al Patriarhiei Române ne informează: În ziua 12 octombrie 2012, la Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în audienţă pe Eminenţa Sa, Cardinalul Gianfranco Ravasi, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, aflat în vizită în România. La întrevedere au mai participat Excelenţa Sa Francisco-Javier Lozano, nunţiul apostolic în România şi Republica Moldova şi Domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasadorul României la Vatican. Eminenţa Sa Cardinalul Gianfranco Ravasi a mulţumit pentru primire şi a propus Patriarhie Române colaborarea la
17 preoţii din Arhiepiscopia Bucureştilor au primit astăzi, 12 octombrie 2011, hirotesia întru duhovnic. Slujba hirotesiei a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în paraclisul reşedintei patriarhale. În cuvântul de învăţătură, Preafericirea Sa a arătat necesitatea duhovnicilor rugători în vremurile noastre. „Această slujire de duhovnic nu este o simplă transmitere a harului şi o simplă o dezlegare. Preotul nu este un simplu automat mecanic care dezleagă păcatele, ci este un om care cultivă viaţa duhovnicească în



