„Expresia «mută munții» atribuită credinţei nu trebuie înțeleasă neapărat în sensul strict al cuvântului”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul duminică. În omilia sa despre Evanghelia Vindecării lunaticului, care cuprinde referiri la credința ucenicilor Lui Hristos, ierarhul a amintit că, „astăzi, chiar şi munții pot fi mutați prin mijloace tehnice. Dar puterea pe care o are credinţa în viaţa unui om, nu poate fi egalată cu nimic altceva!” „Sfântul Maxim Mărturisitorul, în Filocalie, are o cuvântare din care înţelegem că
Joi, 17 august, capela Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor va găzdui, începând de la ora 21: 00, slujba Privegherii la sărbătoarea icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”. Inițiativa aparține Adrianei Căruntu, managerul Fundației Bucuria Ajutorului și directoarea centrului. La eveniment sunt invitați preoții voluntari ai centrului, preoții din Protoieria Sector 2 Capitală, lectorii din cadrul proiectului „Academia de Îngrijiri Paliative” și elevii de la 10 Școli postliceale sanitare din București care au participat la școala medicală de vară
S-au împlinit joi două decenii ani de la plecarea la cele veșnice a misionarului neobosit, Părintele Profesor Constantin Galeriu. O slujbă de pomenire a fost oficiată cu acest prilej duminică, la Biserica „Sf. Silvestru” din Capitală. „Personalitatea sa rămâne adânc întipărită în memoria Bisericii şi a ţării, ca părinte de familie, ca preot de parohie şi ca profesor de înaltă conştiinţă pedagogică şi misionară”, așa cum a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Biografie Părintele Galeriu s-a născut în data de
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit duminică slujba Sfintei Liturghii cu ocazia sărbătorii Schimbării la Față a Domnului la biserica din localitatea Plopeni-sat, județul Prahova. În predica adresată celor prezenți, ierarhul a explicat înțelesurile duhovnicești ale sărbătorii, vorbind despre posibilitatea dobândirii luminii necreate conform învățăturii și experienței Sfinților Părinți. „Nu doar pe Tabor Mântuitorul Și‑a arătat dumnezeirea, de atâtea ori făcând lucruri pe care nimeni altcineva nu le‑a făcut. Nu S‑a despărțit niciodată de această
S-au împlinit duminică 152 de ani de la nașterea protoposaltului şi compozitorului Ion Popescu-Pasărea. Este considerat a fi cel mai important compozitor și pedagog român de muzică psaltică. Ion Poescu-Pasărea s-a născut în 6 august 1871 în familia preotului Zaharia Popescu, elevul lui Anton Pann și parohul din Pasărea, județul Ilfov. Bunicul său, Neagu Popescu, a fost și el preot în același sat. A mers la școala primară din Brănești, județul Ilfov, apoi la Liceul „Matei Basarab” din București. După
În cuvântul rostit duminică în timpul Sfintei Liturghii de la Catedrala Patriarhală, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a explicat de ce sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului este serbată în 6 august. „Praznicul de astăzi are semnificații deosebit de importante pentru viața noastră bisericească, după cum evenimentul în sine a avut o importanță deosebită în pedagogia divină a ultimelor evenimente din viața pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. „Din punct de vedere cronologic, momentul Schimbării la Față a Mântuitorului a avut
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul l-a hirotonit sâmbătă diacon pe teologul Ilie-Iulian Drugan, pe seama Catedralei Mitropolitane „Sfântul Spiridon Nou” din Capitală. Sfânta Liturghie şi Taina Hirotoniei au fost oficiate de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor în lăcaşul de cult unde noul diacon va sluji lui Dumnezeu şi oamenilor. În ultimii cinci ani, Diaconul Ilie-Iulian Drugan a fost cântăreţ la strana Catedralei „Sfântul Spiridon” – Nou. În cuvântul său, Părintele Episcop i-a urat noului diacon slujire rodnică, folositoare bisericii pe seama
Icoana Maicii Domnului de la mănăstirea vâlceană „Dintr-un Lemn” va fi adusă în pelerinaj la Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din Capitală în perioada 14-16 august, cu prilejul sărbătorii Sfinților Martiri Brâncoveni, ocrotitorii sfântului lăcaș. În data de 16 august, ziua de pomenire a sfinților, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, va oficia Sfânta Liturghie la parohia bucureșteană. Pelerinajul este unul tradițional pentru această comunitate, dată fiind legătura icoanei cu biografia spirituală a sfinților. De icoană se leagă un
Arhimandritul Ilarion Argatu s-a născut pe 2 august 1913 în localitatea Valea Glodului, județul Suceava, într-o familie numeroasă. Tânărul Ioan, după cum a fost botezat, a urmat școala primară din localitatea natală, apoi, îndemnat de unchiul său, părintele Epifanie Crăciun, stareț al Mănăstirii Cocoş, s-a înscris la Seminarul Teologic din Dorohoi. A absolvit Facultatea de Teologie din Cernăuţi pe care a urmat-o simultan cu Școala Militară din Bacău, ajungând locotenent. După facultate, Ioan Argatu s-a înrolat în armată, fiind trimis
Racla cu un fragment din moaștele Sfântului Ioan Iacob de la Neamț și un epitrahil pe care cuviosul l-a purtat în timpul vieții va fi dusă vineri pentru închinare, în ajunul sărbătorii sfântului, la Paraclisul Catedralei Naționale. Veșmântul și fragmentul din moaștele Sfântului Ioan Iacob au fost dăruite Patriarhului României de către Patriarhul Ierusalimului în timpul vizitei sale din 2018 în București și sunt păstrate la Paraclisul istoric din Reședința Patriarhală. Sâmbătă, în ziua de cinstire a sfântului, va fi



