14 citate ale Patriarhului Daniel despre taina Sfintei Cruci
Sfânta Cruce este taina iubirii nesfârșite a Preasfintei Treimi pentru omenire. Puterea de a nu răspunde la rău cu rău și de a birui răul cu binele este puterea Crucii. Sfânta Cruce leagă cerul și pământul prin iubirea nesfârșită și netrecătoare a lui Hristos pentru lume. Crucea este deodată semnul Jertfei, al iubirii răstignite, al iubirii smerite, dar și semnul Învierii din morți. Deși numai Hristos Domnul S-a răstignit în umanitatea Sa pe cruce, răstignirea Sa arată iubirea întregii Preasfintei
Procesiunea „Calea Sfintei Cruci, scară către cer!”
În 13 septembrie 2017, pe traseul Calea Victoriei – Parcul Nicolae Iorga, s-a desfășurat Procesiunea „Calea Sfintei Cruci, scară către cer!” prilejuită de hramul Bisericii Înălțarea Sfintei Cruci și Sfântul Vasile cel Mare din Sectorul 1 al Capitalei, informează basilica.ro. Icoana Maicii Domnului – Prodromița de la Paraclisul Catedralei Naționale a fost adusă în această după-amiază în parohia ce își serbează hramul şi a fost purtată pe străzile Capitalei împreună cu un fragment din lemnul Sfintei Cruci. De asemenea, cei
Gala Magazin folcloric | Doi ani de mediatizare a folclorului românesc la Trinitas TV
În curtea Bisericii Sfântul Antonie cel Mare – Curtea Veche din București a avut loc astăzi Gala Magazin folcloric, informează basilica.ro. Evenimentul din 11 septembrie 2017 a fost organizat de realizatorii emisiunii Magazin folcloric a televiziunii Trinitas, cu prilejul împlinirii a doi ani de la debutul programului. Delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la acest eveniment a fost Arhim. Paisie Teodorescu, vicar patriarhal. În cadrul manifestării a fost lansat DVD-ul intitulat Elemente de port popular. Acesta prezintă particularități
La început de an şcolar, Patriarhia Română a acordat sprijin financiar şcolii Sfânta Maria din Bucureşti
12 preşcolari din cadrul instituţiei de învăţământ dedicată copiilor cu deficienţe de auz Sfânta Maria din Bucureşti se vor bucura începând de astăzi, 11 septembrie 2017, de paturi noi. Şcoala a primit sprijin financiar din partea Patriarhiei Române în vederea achiziţionării acestui mobilier pentru elevii care învaţă în unitatea şcolară bucureşteană, informează basilica.ro. Începutul anului şcolar a coincis cu această acţiune filantropică a Patriarhiei noastre. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la eveniment a fost Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al
Dacă pierdem împărăţia lui Dumnezeu am pierdut totul, avertizează PS Timotei Prahoveanul
Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor le-a vorbit duminica aceasta credincioşilor prezenţi la mănăstirea Radu Vodă despre dobândirea Împărăţiei Cerurilor, cel mai important obiectiv pe care trebuie să îl avem în viaţa noastră. Ierarhul a evidenţiat faptul că Hristos este mântuirea noastră, singurul prieten al creştinilor din toate timpurile, iar dacă pierdem Împărăţia lui Dumnezeu am pierdut totul, informează basilica.ro. Omilia Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul a avut în vedere textul evanghelic duminical ce prezintă discuţia Mântuitorului Iisus Hristos cu Nicodim, un
Pr. Constantin Voicescu a fost comemorat la Biserica Sapienței din Capitală. Anul acesta s-au împlinit 20 ani de la trecerea la cele veșnice
În ziua împlinirii a 20 ani de la trecerea la cele veșnice, părintele Constantin Voicescu a fost comemorat. Evenimentul a avut loc vineri, 8 septembrie 2017, la Biserica Adormirea Maicii Domnului – Sapienței din Capitală, informează basilica.ro. La manifestare au participat profesori, oameni de cultură, preoți, rude ale părintelui, dar și credincioși din parohie. Emilian Popescu, membru de onoare al Academiei Române, a declarat pentru Trinitas TV faptul că deși părintele dorea să urmeze o carieră la catedră, Dumnezeu i-a
Slujitor evlavios şi distins păstor duhovnicesc – preotul Constantin Mihăescu
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la slujba de înmormântare a preotului Constantin Mihăescu, îmbisericit la Parohia Spirea Nouă, Protoieria Sector V Capitală, luni, 11 septembrie 2017: Am aflat cu întristare de trecerea din această viață, la vârsta de 66 ani, în seara zilei de 8 septembrie 2017, a Preacucernicului Preot Constantin Mihăescu, îmbisericit la Parohia Spirea Nouă din Protoieria Sector V Capitală. Părintele Constantin Mihăescu s-a născut în municipiul București, în data de 16 iunie 1951, fiind
7 citate duhovnicești ale Patriarhului Daniel despre educația copiilor
1. În Biserică învățăm de la Sfinții Părinți că educația tinerilor și a copiilor este o artă și nu una întâmplătoare, ci ea este cea mai însemnată dintre arte. 2. Familia reprezintă lăcaşul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii părintești, filiale şi fraterne ca lumină a educaţiei care leagă între ele generațiile trecute, prezente şi viitoare. 3. În calitate de părinți sufletești, preoții trebuie să poarte o grijă mai mare creșterii spirituale a copiilor și tinerilor. 4. Prin
Patriarhul Daniel: Crucea Mântuitorului Hristos reprezintă iubirea lui Dumnezeu arătată oamenilor într-o lume plină de ură și violență
Hristos a fost răstignit pe cruce ca urmare a invidiei, urii și violenței mai-marilor cărturarilor și fariseilor care Îl invidiau și Îl urau pe Iisus tocmai pentru că mulțimile Îl iubeau pe El, credeau în El și Îl urmau. Crucea Mântuitorului reprezintă iubirea lui Dumnezeu arătată oamenilor într-o lume plină de ură și violență, a spus Părintele Patriarh Daniel în data de 10 septembrie 2017. În paraclisul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Patriarhul României a rostit un cuvânt de învățătură în
Păstor blând și smerit al credincioșilor – Preotul Alexandru Ristache
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la slujba de înmormântare a preotului Alexandru Ristache de la Parohia Sfântul Alexandru – Colentina, Protopopiatul Sector II Capitală, duminică, 10 septembrie 2017. Am aflat cu întristare despre trecerea din această viață, în urma unei suferințe grele, în ziua de 8 septembrie 2017, a Preacucernicului Preot Paroh Alexandru Ristache de la Parohia Sfântul Alexandru – Colentina, Protoieria Sector II Capitală. Părintele Alexandru Ristache s-a născut la data de 1 aprilie 1954 în