Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împlinește joi 11 ani de la primirea darului arhieriei. Preasfinția Sa este bucovinean, născut în 13 noiembrie 1966 la Rădășeni – Fălticeni, județul Suceava, din părinții Miron și Elena Aioanei. A urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, apoi a studiat Teologia Ortodoxă la facultățile de profil din București și Iași. Activitate academică și publicistică A învățat limba greacă modernă (1995 – 1996) la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității
Peste 100.000 au participat la pelerinajul dedicat Sfântului Dimitrie cel Nou, în acest an, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Adrian Agachi. „La pelerinajul desfășurat cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou s-au închinat la Sfintele Moaște aproximativ 110.000 de pelerini în total”, a informat consilierul patriarhal. Persoanele prezente la pelerinaj au primit mâncare și apă din partea sectoarelor social-filantropice ale Administrației Patriarhale în timpul așteptării la rând. Vezi și: Oameni și emoții: sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, își aniversează marți ziua de naștere, împlinind frumoasa vârstă de 65 de ani – o viață rodnică, pusă în slujba Bisericii. Ierarhul s-a născut în 28 octombrie 1960 la Știubieni, jud. Botoșani, din părinți evlavioși, la botez primind numele Vasile. Preasfinția Sa este absolvent al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț (1977-1982) și al Institutului Teologic de Grad Universitar din București (1983-1987), urmând studiile de doctorat la aceeași instituție academică, în perioada 1987-
Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a oficiat Privegherea luni seară, la Catedrala Patriarhală, în cinstea Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești și a Sfintei Cuvioase Teofana Basarab. În predica rostită la finalul Vecerniei cu Litie, Arhiepiscopul Dunării de Jos a evidențiat că Biserica îi cheamă pe credincioși la despătimirea de grijile lumești. „Sfânta Biserică, prin rugăciune, ne invită pe toți să avem sus inimile, să le avem către Domnul, să nu mai lăsăm inimile îngreuiate de poverile grele ale
„Autocefalia și rangul patriarhal nu sunt simple fapte istorice, ele sunt însăși viața Bisericii din România”, a spus Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, luni, după ce a slujit, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul Exterior al Catedralei Patriarhale. Din sobor au făcut parte ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, ierarhi din Patriarhia Ecumenică, părinți din Sfântul Munte Athos, slujitori ai Catedralei Patriarhale și alți clerici din Arhiepiscopia Bucureștilor. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a vorbit sâmbătă seară despre Catedrala Națională ca jertfă și mărturie a poporului român: „Fiecare cărămidă, pământul și lutul din care a fost zidită sunt amestecate cu sângele martirilor noștri”, a spus ierarhul. La Privegherea oficiată la altarul de lângă Catedrala Patriarhală în cinstea Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir, ierarhul a amintit că manifestările hramului Catedralei Patriarhale includ în acest an o sărbătoare specială: în Anul Centenar
„Mântuitorul ne învață să fim alături și să împărțim cu cei aflați în diferite suferințe cuvinte de încurajare, de mângâiere, de solidaritate”, a spus duminică Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul la Biserica Icoanei din Capitală. Preasfinția Sa a evidențiat mai multe fapte ale milei sufletești din Evanghelia Duminicii a 20-a după Rusalii, despre învierea fiului văduvei din Nain. „Într-o istorisire foarte simplă, în cuvinte simple, găsim atâtea adevăruri, şi anume acesta al nevoii de solidaritate, de compasiune între oameni”. „Înmormântarea
„Să nu trecem nepăsători pe lângă suferința altora, să ne oprim, să privim, să atingem cu blândețe, să mângâiem, să îi iubim și să fim milostivi cu cei aflați în suferință”, a îndemnat Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul în predica rostită duminică la Catedrala Patriarhală. Preasfinția Sa a oferit acest îndemn, explicând textul Evangheliei citite la Sfânta Liturghie, în care Mântuitorul Iisus Hristos a înviat fiul unei văduve. „Compasiunea noastră, dragostea noastră, mai mică sau mai mare, poate învia inima
Manifestările dedicate sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, au debutat duminică dimineață la Catedrala Patriarhală din Capitală. Cinstitele moaște au fost așezate spre închinare în pridvorul lăcașului de cult. Primii pelerini s-au putut închina la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Noul Hozevit. Alături de pelerini vor fi, pe
Încă doi cuvioși români din Sfântul Munte Athos au fost trecuți în rândul sfinților de Patriarhia Ecumenică. Este vorba despre Ieroschimonahul Nifon Ionescu Prodromitul și Cuviosul Nectarie Crețu Protopsaltul. Canonizările au fost aprobate în ședința Sinodului Patriarhiei Ecumenice desfășurată sâmbătă. În cadrul aceleași ședințe a fost ales Episcopul vicar de Symi, Preasfințitul Părinte Antonie Rodostol. Canonizarea celor doi sfinți prodromiți a fost propusă de Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, la ședința din luna mai. „Acest Nectarie Protopsaltul, sau Nectarie Vlahul



