Pelerini români în Grecia, la sărbătoarea Sfântului Nectarie
Aproximativ 150 de pelerini din întreaga ţară au plecat în dimineaţa zilei de ieri, 7 noiembrie, cu trei autocare ale Agenţiei de pelerinaj BASILICA Travel a Patriarhiei Române spre Grecia pentru a participa la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Vindecătorul de boli, după cum informează „Ziarul Lumina”. Grupului i se alătură în Atena un alt grup de 40 de pelerini veniţi din Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei. Înainte de a pleca la drum, pelerinii au participat şi
Documentarul ”Părintele Stăniloae” imprimat pe DVD
Considerat de Olivier Clement "cel mai mare teolog ortodox al secolului XX", Părintele Dumitru Stăniloae a fost și continuă să fie prețuit atât în spațiul românesc, cât și în străinătate. Lucrările sale teologice, traduse în limbi străine (franceză, germană, engleză, greacă, rusă), sunt cercetate atât de ortodocși cât și de creștinii altor confesiuni.Părintele Stăniloae a unit armonios, în personalitatea sa, preotul ortodox cu teologul de mare iubire și cuprindere, preotul căsătorit preocupat de Filocalie, omul înaintat în zile, dar cu
Sărbătoarea îngerilor
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este sărbătoarea pe care Biserica o dedică îngerilor. Astfel, în data de 8 noiembrie nu îi prăznuim doar pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci, totodată, toate cetele îngereşti. De asemenea, ca sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a fost prăznuită de Biserică începând cu secolul al V-lea.Vechimea sărbătorii este de cincisprezece secole, iar la origine a fost doar o prăznuire a Sfântului Arhanghel Mihail. Părintele Ene Branişte afirmă că, în secolul al
Specialiști în artă eclesială, în conferință, la Patriarhie
Peste 300 de specialiști în artă eclezială din țară participă zilele acestea, la Palatul Patriarhiei la prima ediție a Conferinţei naţionale „Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească”. În cadrul sesiunilor sunt abordate teme variate legate de iconografie, tehnici de lucru, dar şi legislaţie.Evenimentul este organizat de Comisia de Pictură bisericească a Patriarhiei Române, informează TRINITAS TV. „Referatele sunt realizate pe teme de pictură bisericească cuprinzând toate tehnicile de pictură urmate de discuții libere și antrenate. În cadrul discuțiilor
Lansare de album foto la încheierea Expoziţiei "Apa cea vie, foc răcoritor"
Cu ocazia incheierii expoziţiei de icoane pe sticlă şi desen religios APA CEA VIE, FOC RĂCORITOR organizata la biserica Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc, peste 40 de imagini cu icoanele pe sticla si cele mai spectaculoase imagini din cadrul atelierului de pictura in cadrul caruia au fost realizate acestea au fost reunite în albumul premium: “Ateneul Sfintei Cuvioase Parascheva – Expoziţia de pictură pe sticlă şi desen religios APA CEA VIE, FOC RĂCORITOR 2013". Albumul, care este dedicat refacerii
Slujba Sfântului Ierarh Nectarie
Fiecare sărbătoare a unui sfânt este și o sărbătoare a muzicii bisericești. Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a tipărit „Slujba Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina” așa cum apare în Minei, pentru a putea fi folosită atât de slujitori, cât și de oamenii care participă la Priveghere și Liturghie. Lucrarea a apărut anul trecut, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, atunci când moaștele Sfântului Ierarh Nectarie au fost aduse în Capitală, de la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Eghina
Pelerinaj la moaștele Sfântului Nectarie
Aproape 150 de români, organizaţi în trei autocare, vor pleca, joi, 7 octombrie 2013, într-un pelerinaj în Grecia, la moaştele Sfântului Nectarie. Pelerinajul este organizat anual de agenţia BASILICA TRAVEL a Patriarhiei Române în preajma zilei de pomenire a Sfântului Ierarh Nectarie, informează TRINITAS TV.Pe 9 noiembrie, pelerinii vor participa la Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii „Sfânta Treime” din Eghina, ctitorie a Sfântului Nectarie, loc în care se păstrează și cinstitele sale moaște. Pelerinii vor pleca de la Catedrala patriarhală
Conferința „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”
La Palatul Patriarhiei au continuat marţi, 5 noiembrie 2013, lucrările Conferinței Naționale „Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească”.Organizat de Comisia de pictură bisericească, evenimentul se află la prima ediţie și se doreşte a fi cea mai importantă manifestare dedicată artei bisericeşti găzduită de Patriarhia Română.„Sunt în jur de 14, 15 profesori, teologi, pictori, restauratori, tehnicieni care expun pe un anumit profil indicat despre metodologia de lucru și ce trebuie să înțeleagă un specialist care capătă acest atestat al
Moaștele Sfântului Artemie se află în Catedrala patriarhală
Bucureștenii se mai pot închina și zilele acestea la moaștele Sfântului Mare mucenic vindecător de boli Artemie, așezate în Catedrala patriarhală alături de cele ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și de cele ale Sfinților Împărați Constantin și Elena. Cinstitele sale odoare au fost aduse în Capitală, de la Mănăstirea Căldărușani, cu prilejul Sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.Credincioșii pot veni să se închine zilnic, între ora 7.00 și ora 19.00.La Patriarhie se oficiază slujbe în permanență, cele mai
Moaștele Sfântului Nectarie vor fi aduse la Ploiești
Sâmbătă, 9 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl va pomeni pe Sfântul Nectarie de la Eghina. Cu această ocazie, Biserica ”Sfântul Nectarie” din Ploiești își va sărbători hramul. De la Mănăstirea bucureșteană Radu Vodă va fi dusă în Ploiești racla mică cu moaștele Sfântului Ierarh.„Sfintele moaște vor fi aduse vineri în jurul orei 13:00. Se va oficia vineri seara Acatistul Sfântului Nectarie, Slujba Vecerniei și Litia. Sâmbătă, 9 noiembrie se va oficia Utrenia, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru ctitorii Bisericii și apoi