PICTURA BISERICEASCĂ - SIMBOL DE CREDINŢĂ VIZUAL
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea Conferinţei Naţionale „Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească”, organizată de Comisia de Pictură Bisericească, Palatul Patriarhiei, luni, 4 noiembrie 2013:Faptul unic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu motivează şi explică specificul unic al iconografiei creştine ortodoxe. Cu alte cuvinte, pictura bisericească este o expresie vizuală liturgică a mărturisirii credinţei Bisericii în Fiul lui Dumnezeu întrupat, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. În Persoana lui Hristos întrupat, Cuvântul şi Chipul (Icoana) lui
Conferinţa Naţională Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească, la Palatul Patriarhiei
La Palatul Patriarhiei a început astăzi, 4 noiembrie 2013, Conferinţa Naţională Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească. Timp de 4 zile, specialişti în artă eclesială discută despre iconografie, legislaţie şi tehnici.Conferinţa a fost deschisă în această dimineaţă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care a rostit cu acest prilej un cuvânt intitulat Pictura bisericească - simbol de credinţă vizuală, din care redăm în fragment: „În lumina întrupării Cuvântului sau Fiului lui Dumnezeu despre care stă mărturie Noul Testament, se
Responsabilitate şi cooperare pentru o viaţă sănătoasă, în duhul dreptei credinţe
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanţilor la cea de-a XXV-a Consfătuire Panortodoxă, cu tema Boala – abordări eretice şi oculte, Volos, Grecia, 4-6 noiembrie 2013:Dorim să adresăm salutul nostru fratern Înaltpreasfinţitului Părinte Ignatie, Mitropolit de Dimitriada şi Almyris, gazda acestei întâlniri. Totodată, binecuvântăm cu părintească dragoste pe toţi participanţii la cea de-a XXV-a Consfătuire Panortodoxă, cu tema Boala – abordări eretice şi oculte.De asemenea, adresăm felicitări organizatorilor acestei întruniri panortodoxe ce are ca scop studierea şi
Patriarhul României a sfinţit noua biserică a parohiei Mărcuţa din Capitală
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a sfinţit, astăzi, 3 noiembrie 2013, noua biserică a parohiei Mărcuţa din Bucureşti. La eveniment au participat peste o mie de credincioşi care au putut urmării slujba în curtea lăcaşului pe un ecran gigant.După slujba de sfinţire, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre importanţa sfinţirii unei biserici, pe care a numit-o laborator al sfinţeniei. „Nicio instituţie din lumea aceasta nu se poate substitui Bisericii pentru că numai în Biserică se dăruieşte arvuna
Moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia în pelerinaj la Mizil
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, moaştele Sfintei Mucenițe Filofteia din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se află în aceste zile orașul prahovean Mizil, fiind depuse spre închinare în biserica Sfântul Ioan Botezătorul. Racla cu sfintele moaște este însoțită de o delegație condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.Credincioșii orașului Mizil au participat astăzi la sfânta liturghie oficiată de Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului împreună cu Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Evenimentul a
Duminica a XXII-a după Rusalii la Catedrala Patriarhală
În Duminica a XXII-a după Rusalii la Catedrala Patriarhală din Bucureşti slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de către un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei, condus de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, Eclesiarhul Catedralei Patriarhale şi Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române.
Moşii de toamnă – pomenirea celor adormiţi
În Biserica Ortodoxă se face astăzi, 2 noiembrie 2013, pomenirea tuturor celor adormiţi întru Domnul, zi numită, în popor, Moşii de toamnă. La Catedrala Patriarhală a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei, condus de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, Eclesiarhul Catedralei Patriarhale şi Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Cei adormiţi au pomeniţi la proscomidie, scoţându-se o miridă pentru fiecare, apoi la ectenia specială, dinaintea Heruvicului. După Sfânta Liturghie a fost
Noua biserică a Parohiei Mărcuţa va fi sfinţită
Biserica „Înălţarea Domnului“ şi „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ a Parohiei Mărcuţa din cartierul bucureştean Pantelimon va fi târnosită mâine, 3 noiembrie. În imediata apropiere a Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Parohiei Mărcuţa din Protoieria II Capitală s-a înălţat, în ultimii ani, o nouă biserică. „Având în vedere dorinţa credincioşilor Parohiei Mărcuţa de a le asigura un spaţiu necesar desfăşurării activităţilor liturgice mai mare ca dimensiune decât biserica monument istoric din incintă, cu hramul «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil»
Parohia ilfoveană Chitila I la centenar
Tot mâine, credincioşii din oraşul ilfovean Chitila sunt invitaţi să participe la Sfânta Liturghie ce va fi oficiată în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din localitate, cu prilejul sărbătoririi centenarului sfântului lăcaş. În ziua de 27 octombrie a acestui an s-a împlinit un veac de la târnosirea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ a Parohiei Chitila I, Protoieria Ilfov Sud, informează “Ziarul Lumina”. Pentru a marca acest eveniment deosebit, duminică, 3 noiembrie, vor fi oficiate Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum. Întreaga
”Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească”
Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române organizează, în perioada 4-7 noiembrie, Conferinţa Naţională "Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească". Lucrările vor fi deschise luni, la Palatul Patriahriei, informează TRINITAS TV. În cadrul lucrărilor, timp de patru zile, vor susţine prelegeri şi referate specialişti din întreaga ţară. Conferinţa Naţională "Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească" se află la prima ediţie.