Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Mănăstirea Curtea de Argeş se află, începând de astăzi şi până pe 5 noiembrie la Mizil, informează TRINITAS TV.Racla cu cinstitele odoare, adusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a fost întâmpinată în cursul după-amiezii la intrarea în oraş. În continuare, preoţii şi credincioşii au mers în procesiune până la Biserica ”Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”, unde racla a fost aşezată spre închinare.Duminică, 3 noiembrie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută în tradiţia românească şi ca „Moşii de toamnă”.În toate lăcaşurile de cult, sâmbăta aceasta după Sfânta Liturghie, se va oficia astfel şi parastasul pentru cei trecuţi la Domnul.Potrivit tradiţiei, credincioşii aduc la biserică colivă, dar şi alimente pe care le împart apoi săracilor. Un parastas pentru cei trecuţi la Domnul se va oficia şi în Catedrala patriarhală, după Sfânta Liturghie.Cei trecuţi la
Luna care tocmai a început, noiembrie sau brumar, aduce pentru credincioşii ortodocşi o serie de sărbători importante.Pe 8 vom cinsti Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Ca sărbătoare a îngerilor, aceasta a fost prăznuită de Biserică începând cu secolul al V-lea. Sfinţii Voievozi sunt pictaţi pe uşile diaconeşti ale Sfântului Altar, unul purtând crini în mână, semn al Bunei Vestiri, iar celalalt o sabie de foc. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt, în România, ocrotitori spirituali ai Jandarmeriei Române.În a
Există o anume taină în felul în care acum, la începutul acestui al treilea mileniu creştin, icoana comunică, deschide, adună, cheamă la împreună-lucrare pe semeni. Din această perspectivă, proiectul „Iconari în Otopeni“, desfăşurat în zilele în care pe Colina Patriarhiei mii de pelerini urcau spre a se închina într-o impresionantă procesiune moaştelor Sfinţilor Dimitrie cel Nou şi Artemie, precum şi icoanelor făcătoare de minuni ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena aduse din Grecia, capătă valenţele unei la fel de grăitoare
Credincioşii prezenţi zilele trecute la hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, s-au putut închina la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Împărătese Elena ce păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele acestei mari sfinte. Despre importanţa Sfintei Elena în istoria creştinismului ne-a vorbit pr. conf. dr. Daniel Benga, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti. Preacucernice părinte profesor, ce mărturii se păstrează în izvoarele istorice despre Sfânta Împărăteasă Elena? Sfânta Împărăteasă
Credincioșii Parohiei ilfovene Chitila I vor sărbători, duminică, 3 octombrie 2013, împlinirea a 100 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”. Lăcașul de cult, ctitorit de Ion Olteanu, a fost ridicat între anii 1912-1913. La târnosirea bisericii, oficiată de Episcopul Teofil Ploieșteanul, a participat și Regele Carol I. „Toată comunitatea a venit atunci pentru simplul motiv că acest ctitor Ion Olteanu nu a fost numai ctitorul bisericii, ci și al întregii comunități am putea spune. El a ctitorit
Moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Mănăstirea Curtea de Argeș vor fi duse, vinerea aceasta, în orașul prahovean Mizil. Racla va fi așezată spre închinare în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, până luni, 4 noiembrie.Nu este pentru prima dată când Sfânta Filofteia va poposi în mijlocul acestei comunități, un alt pelerinaj cu sfintele sale moaște fiind consemnat și în anul 1867. Delegația care va duce cinstitele odoare va fi condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. „Creștinii din zona
1 noiembrie este ultima zi în care se mai pot depune semnături pentru sprijinirea Iniţiativei Cetăţeneşti Europene „Unul dintre noi“, prin care Uniunea Europeană este solicitată să înceteze finanţarea activităţilor care includ distrugerea embrionilor umani. Semnăturile pe formulare tipărite mai pot fi trimise până pe 8 noiembrie, la adresa coordonatorului pentru România: Daniela Păun, P.O. 71, C.P. 64, Bucureşti. Formularul de susţinere poate fi descărcat şi imprimat de pe site-urile Patriarhiei Române: www.patriarhia.ro, www.basilica.ro, www.ziarullumina.ro şi www.orthodoxero.eu sau prin poate
Icoana Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care conţine părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele Sfintei Elena, şi icoana istorică a Sfântului Constantin cel Mare, aduse din Mitropolia Corintului la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, s-au întors ieri în Grecia. Sfintele odoare s-au aflat spre închinare la Bucureşti, în perioada 24-29 octombrie, fiind aduse de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei condusă de Înaltpreasfinţitul Dionisie, Mitropolitul Corintului. Vreme de şase zile, pelerinii veniţi din întreaga
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută în tradiţia populară ca „Moşii de toamnă”. În toate lăcaşurile de cult, după Sfânta Liturghie, se vor oficia parastase de obște pentru cei trecuţi la Domnul.Există mai multe zile de pomenire a morților în Biserica Ortodoxă.„În afară de faptul că în calendarul nostru creștin fiecare sâmbătă este considerată zi de pomenire a morților cele mai cunoscute sâmbete sunt: Moșii de vară -



