Părintele Arsenie Papacioc s-a stins din viață în 19 iulie 2011 în obștea monahală căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani, la Mănăstirea Sfânta Maria Techirghiol. Arhim. Arsenie este cunoscut ca un mare duhovnic al României. Patriarhul Daniel l-a numit „un vindecător de suflete rănite de păcate”: „Părintele Arsenie era mai mult un vindecător de suflete rănite de păcate, decât un judecător al păcătoșilor. Îmbina armonios bunătatea milostivă cu îndemnul la îndreptare duhovnicească. Era totdeauna un om al
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie la Mănăstirea ilfoveană Căldăruşani care şi-a sărbătorit ocrotitorul: pe Sf. Ier. Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti. Mănăstirea Căldăruşani mai are următoarele hramuri: „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, „Sfântul Evanghelist Ioan”, „Sfânta Varvara” şi „Duminica Tuturor Sfinţilor”. În omilia sa, Părintele Episcop l-a prezentat credincioşilor pe Sf. Grigorie Dascălul ca un „om iubitor de rugăciune şi linişte” şi un mare învăţător care a depus eforturi consistente în direcţia scrierii şi
„Sfânta Treime este fundamentul, adică temelia sau temeiul şi taina credinţei noastre” le-a spus luni Episcopul vicar Timotei Prahoveanul credincioşilor prezenţi la hramul mănăstirii ctitorite de vornicul Constantin Samurcaş. Construirea mănăstirii Samurcăşeşti a început în data de 25 august 1807 şi a fost definitivată la 17 august 1809. Lăcaşul de cult a fost sfinţit de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului în acelaşi an. În cuvântul rostit la hramul mănăstirii, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a explicat faptul că Sfânta Treime este „o
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a vorbit luni, 17 iunie 2019, credincioșilor prezenți la hramul istoric al Mănăstirii Radu Vodă din București despre Taina Sfintei Treimi. Sute de credincioși au fost prezenți la Sfânta Liturghie oficiată de sărbătoarea Sfintei Treimi la ctitoria voievodală. Episcopul vicar patriarhal a rostit cu acest prilej un cuvânt de învățătură în care a evidențiat taina Sfintei Treimi care este „taina egalității, dumnezeirii și iubirii nesfârșite”. Taina Treimii a spus Preasfinția Sa, „se revarsă în lume creator
„Îndată după ce a devenit episcop, îmbinând cele două misiuni ale sale – aceea de păstor de suflete cu aceea de medic fără de arginți – Sfântul Luca a fost prigonit pentru credința sa, pentru faptul că aparținea clerului superior, pentru faptul că le cerea pacienților și medicilor care operau împreună cu el să-și pună mai întâi nădejdea în Dumnezeu”, a spus PS Timotei Prahoveanul marți la Mănăstirea Caraiman. „A cunoscut trei exiluri, dintre care unul în îndepărtata Siberie, dar
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus duminică la Mănăstirea ilfoveană Pasărea că „Hristos Domnul cheamă la mântuire toate popoarele şi toate persoanele”. „Mântuitorul Iisus Hristos a rupt sau desfiinţat barierele mentale şi culturale dintre samarineni şi iudei şi i-a vindecat pe iudei de complexul superiorităţii lor faţă de samarineni şi pe samarineni de complexul inferiorităţii lor faţă de iudei”, a explicat Patriarhul României. Domnul Hristos a arătat, a continuat Patriarhul, că „bărbatul cât şi femeia au aceeaşi valoare în faţa
Prezentând episodul evanghelic în care Mântuitorul se întâlnește în Templul din Ierusalim cu paraliticul pe care îl vindecase la scăldătoarea Vitezda (Ioan 5: 1-15) Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a elogiat atașamentul poporului iudeu din acea vreme față de Templu și de credința lor. „Dacă nu ar fi ținut legătura cu Templul și dacă credința nu i-ar fi unit, astăzi poporul iudeu nu ar fi existat”, a spus Episcopul vicar Timotei Prahoveanul duminică la Mănăstirea Radu Vodă. Amintind faptul că fiii
Sărbătoare la Ghighiu, Mănăstirea unde se află Icoana Maicii Domnului Siriaca și un izvor vindecător
Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Aghesmei mici la Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova, acolo unde se află icoana Maicii Domnului Siriaca a cărei sărbătoare a fost celebrată vineri pentru prima dată de la înscrierea ei în calendar. În apropierea bisericii, încadrat într-un agheasmatar, se află un izvor considerat a fi vindecător, lucru dovedit în timp prin mărturiile oamenilor care au băut această apă cu credinţă şi prin rugăciune s-au vindecat de diferite boli. În cuvintele
„Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare a bucuriei”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Vinerea Luminată la Mănăstirea prahoveană Jercălăi, „pentru că Maica Domnului care este icoana vie a Bisericii rugătoare, prin harul care îi vine Ei de la Hristos se face Izvor de Tămăduire pentru noi”. „Noi, foarte adesea nu știm cât de mare este darul sănătății, decât atunci când nu mai avem sănătate. Nu știm cât de mare este darul vederii decât atunci când nu prea mai vedem
În predica rostită duminică la Mănăstirea Samurcăşeşti, Patriarhul Daniel a vorbit despre o ispită des întâlnită în societatea contemporană: dorinţa de întâietate. În acest sens, Patriarhul României a oferit câteva sfaturi pentru a nu cădea în capcana slavei lumeşti şi a dorinţei de stăpânire. Cinstirea se dă celor smeriţi El a explicat că smerenia este vitală pentru a primi cinstire de la Dumnezeu şi a precizat că mândria ne îndepărtează de acest deziderat. „Onoarea nu se dă celor ambiţioşi şi



