Anul acesta Concertul tradițional de colinde „Răsăritul cel de Sus” al Patriarhiei Române nu va mai avea loc la Palatul Patriarhiei în prezența publicului. Concertul care a fost înregistrat în prealabil va fi difuzat la Trinitas TV, joi, de la ora 20:00, marcând ziua onomastică a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Concertul va fi transmis și pe rețelele de socializare ale Centrului de Presă Basilica. Vor performa grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale și corala Cantus Domini. Din repertoriu fac parte
Festivalul de colinde și tradiții de iarnă „Crăciunul la români”, ajuns la cea de-a 30-a ediție, se va desfășura online din cauza restricțiilor epidemiologice, informează Agerpres. Prima ediție a festivalului a avut loc în 1991. Organizatorii au anunțat că vor prezenta în mediul online o retrospectivă a edițiilor anterioare. „În acest an pandemic, după o exprimare consacrată, a XXX-a ediție capătă o altă dimensiune spirituală, puternic interiorizată, dar și în acest mod, intonând colindele oriunde ne-am afla, putem contribui la
O expoziție care marchează 145 de ani de la nașterea Reginei Maria a României va fi vernisată luni la Centrul Cultural Expo Arte din capitală. „Evenimentul își propune să ilustreze personalitatea legendarei suverane, cea care continuă să ne dăruiască lecții despre frumos, diplomație, sacrificiu, curaj, patriotism. Expoziția poate fi vizitată la sediul Centrului Cultural Expo Arte în perioada 7 decembrie 2020 – 15 ianuarie 2021”, anunță organizatorii. Expoziția cuprinde piese din colecția Iuliei Gorneanu și intenționează „să ilustreze faptul că
Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu 7 decembrie, o monedă din argint cu tema 140 de ani de la nașterea poetului Tudor Arghezi. Aversul monedei redă imaginea casei lui Tudor Arghezi (Mărțișor), inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune „2020”, valoarea nominală „10 LEI” și stema României, anunță BNR printr-un comunicat de presă. Reversul monedei prezintă portretul și semnătura lui Tudor Arghezi suprapuse peste un fragment de manuscris cu textul unei poezii scrise
Mănăstirea bucureșteană Antim a oferit Ateneului Național Iași, pentru „Galeria marilor duhovnici și teologi”, obiecte care au aparținut părintelui arhimandrit Sofian Boghiu. Părintele Sofian a fost stareț al Mănăstirii Antim timp de aproape 50 de ani. Mănăstirea a donat o Însemnare pe care a scris-o de mână părintele Sofian Boghiu în 9 martie 1983 și o fotografie în care marele duhovnic apare alături de Patriarhul Justinian Marina. Însemnarea face referire la o descoperire făcută în timpul lucrărilor de renovare la
O nouă apariție editorială a adus în atenție provocările viitorului pentru Biserica Ortodoxă, marți seară la Facultatea de Teologie din București (FTOUB). Volumul lansat online pune sub lupă experiențele recente, precum cele din criza Covid-19, aduce ipoteze privind viitorul Bisericii și concluzionează că soluția este adaptarea la nou, dar nu și renunțarea la valorile fundamentale. „Biserica Ortodoxă și provocările viitorului” este un volum colectiv unde semnează teologi, cercetători și oameni de cultură români din țară și din străinătate. Un sfert
Editurile Patriarhiei Române participă la Târgul de carte Gaudeamus care anul acesta se va desfășura integral online. Ajuns la cea de-a 27-a ediție, târgul este organizat în perioada 16-22 noiembrie 2020 pe site-ul dedicat evenimentului. „Peste 100 de companii, printre care se numără cele mai prestigioase edituri din România, distribuitori de carte românească și străină, muzică și jocuri educative, se vor regăsi pe noul website www.gaudeamus.ro, în secțiunea Catalog, cu pagini de prezentare individuale dedicate acestei ediții”. „Standurile virtuale ale
Icoanele Maicii Domnului de pe catapeteasma Catedralei Naționale au fost reproduse în cea mai nouă emisiune de mărci poștale marca Romfilatelia: „Crăciun 2020”. Emisiunea filatelică a fost introdusă în circulație joi, 12 noiembrie. Este formată din două timbre, ambele cu valoarea nominală de 1,90 lei , și o coliță nedantelată al cărei timbru are valoarea de 29 lei. Pe cele două timbre ale seriei sunt ilustrate icoanele Buna Vestire și Nașterea Domnului, iar pe timbrul coliței nedantelate este reprodusă imaginea
O emisiune de mărci poștale a Romfilatelia, intitulată „100 de ani de la trecerea în veșnicie a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina”, onorează centenarul Sfântului Nectarie. Emisiunea a fost realizată cu sprijinul documentar al Mănăstirii Radu-Vodă. Icoana sfântului, reprodusă pe marca poștală dedicată acestuia face parte din patrimoniul mănăstirii. Mărcile poștale sunt disponibile în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. Emisiunea este completată de plic, coală de 20 de timbre și minicoală de patru timbre
În urmă cu 512 ani apărea, la Mănăstirea Dealu, primul liturghier ortodox și prima tipăritură din Țările Române. Acest lucru a fost posibil datorită monahului Macarie, susținut în eforturile sale de domnitorul Radu cel Mare. Într-un material dedicat Liturghierului lui Macarie, Arhim. Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, a subliniat că volumul publicat în anul 1508 „nu este doar prima tipăritură imprimată vreodată în Țările Române, ci și primul liturghier ortodox tipărit”. „Reținem și faptul că primul Liturghier în limba



