Arhim. Paisie Teodorescu: Cum se va desfășura sărbătoarea Sf. Ioan Gură de Aur la Paraclisul CMN
Arhimandritul Paisie Teodorescu, Vicar Patriarhal și slujitor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (CMN), a transmis pentru Basilica.ro câteva precizări privind importanța sărbătorii de vineri și modul în care se va desfășura evenimentul pe Dealul Arsenalului. Cel mai mare exeget și Ziua Bibliei „Sfântul Ioan Gură de Aur s-a considerat pe sine, înainte de toate, păstor de suflete și abia apoi învățător sau teolog al dogmelor. Ca păstor de suflete, el a învățat pe credincioși ce înseamnă, în realitate, transpunerea noțiunilor
Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur va fi cinstit la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului
Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului își va serba hramul vineri, la pomenirea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur și a mamei sale, Antuza. Cu acest prilej, în zilele de joi și vineri, moaștele sfântului vor fi scoase la închinare în pridvorul paraclisului, cu respectarea normelor de protecție sanitară în vigoare. Moaștele vor fi așezate la închinare joi, la ora 09:00. În seara aceleiași zile, de la ora 17:00, va fi oficiată slujba privegherii. Vineri, ziua de hram va începe la ora
Catedrala Naţională este împodobită la exterior cu Crucea Sfântului Andrei
Turla Principală a Catedralei Naționale este împodobită la exterior cu Crucea Sfântului Andrei. Elementele decorative din piatră sunt montate la baza acesteia, a spus inginerul Vlad-Florin Popescu. Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a fost ales ocrotitorul spiritual al Catedralei Naționale. Hramul principal este Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor). La Turla Principală sau Pantocrator au loc și placări cu piatră la ancadramentele ferestrelor de la cota +92 m și la arcadele peste coloanele mari ale Turlei. Apoi, inginerul a prezentat pentru Basilica.ro
La Catedrala Naţională se lucrează la placările cu piatră, tencuiala decorativă şi pictura în mozaic
La Catedrala Națională din Capitală lucrările se concentrează în prezent pe placările cu piatră, tencuiala decorativă, pictura în mozaic și subsolurile adiacente. Inginerul Vlad Florin Popescu a oferit mai multe detalii pentru Basilica.ro cu privire la lucrările efectuate pe șantier. „La turla Pantocrator s-au finalizat placările cu piatră la primele 8 coloane până la capiteluri. La următoarele 6 coloane s-au placat bazele și se lucrează la placările cu piatră la fusurile acestora”. De asemenea, la baza turlei Pantocrator s-a început
Icoana este aceea care ne cheamă să ne aşezăm în noi înşine – Pr. Gheorghe Holbea la Paraclisul CMN
„Icoana este aceea care ne cheamă să ne așezăm în noi înșine, ne cheamă la cultura cea adevărată și această cultură adevărată nu o putem gusta decât așezându-ne în purtarea și lucrarea lui Dumnezeu”, a afirmat sâmbătă la Paraclisul CMN Părintele Gheorghe Holbea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. El a vorbit după Vecernia cu Litie oficiată în contextul hramului de vară al lăcașului de cult, Icoana Maicii Domnului – Prodromița, despre rolul icoanelor în viața credincioșilor. Între
Paraclisul CMN: Slujbă de Priveghere în cinstea Icoanei Maicii Domnului Prodromița
La Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost oficiată sâmbătă Slujba Privegherii în cinstea Icoanei Maicii Domnului – Prodromița, unul dintre hramurile lăcașului de cult. Slujba a fost oficiată de un sobor de clerici, iar răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic Anastasis, cunoscut prin evoluția la strana Paraclisului CMN, dar și prin activitatea misionară. După slujba Vecerniei cu Litie, Părintele Gheorghe Holbea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a rostit un cuvânt în care a vorbit despre
Lucrările la subsolurile adiacente din jurul Catedralei Naţionale sunt aproape încheiate
Lucrările pe șantierul Catedralei Naționale continuă în această perioadă la subsolurile adiacente, tencuiala decorativă, placările cu piatră și pictura în mozaic. Inginerul Vlad Florin Popescu a prezentat pentru Basilica.ro stadiul lucrărilor efectuate în prezent. „Lucrările la subsolurile adiacente din jurul catedralei, nord, sud și est, sunt finalizate în proporție de 99%. Mai sunt elemente decorative de turnat și unele completări la scările de acces”. „Sus în catedrală lucrăm la placările cu piatră la turlele 3, 5 și 6 și la
Pictorul Daniel Codrescu: Lucrul la mozaicul Catedralei Naționale este o asceză
Echipa coordonată de pictorul Daniel Codrescu a finalizat mozaicul din altarul Catedralei Naționale. În cei doi ani de când au început lucrul, au acoperit în total o suprafață de 800 de metri pătrați. „Discuțiile lungi și constructive pe care le-am avut cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pe marginea proiectelor iconografice propuse și a mozaicurilor au fost de mare ajutor în a înțelege mai limpede adevăratele nuanțe și profunzimi ale icoanei”, a declarat Daniel Codrescu pentru Ziarul Lumina al Patriarhiei Române
Turla Principală a Catedralei Naţionale a fost acoperită în proporţie de 98%
Lucrările de construcție la Catedrala Națională au continuat inclusiv în perioada anotimpului rece. Până în prezent, Turla Principală a fost acoperită în proporție de 98%. Contactat de Basilica.ro, inginerul Vlad Florin Popescu a transmis stadiul actual al lucrărilor pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului. Interior Inginerul a explicat că pe parcursul perioadei reci s-a lucrat mai mult la interiorul lăcașului de cult. „S-a lucrat la finalizarea mozaicului de pe conca absidei Altarului (90%) și la aplicarea tencuielii pe peretele Altarului, veșmântarului
Noi imagini din altarul Catedralei Naționale. Două scene mari sunt gata de montaj
Altarul Catedralei Naționale prinde culoare pe zi ce trece prin eforturile echipei coordonate de pictorul bisericesc Daniel Codrescu. După montajul icoanei cu cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului în mozaic din România, se lucrează la finalizarea mozaicului de pe conca absidei Sfântului Altar. „Au fost montate și decorațiile de la nivelul ancadramentelor ferestrelor. În paralel, se lucrează și în atelier pentru realizarea mozaicurilor în detaliu, reușindu-se finalizarea celor două scene de dimensiuni mari, Cortul Mărturiei și Împărtășirea Apostolilor”, a